Scoala Gimnaziala "Spiru Haret" Bacau
Bacau, Bacau

Prezentare

Şcoala cu Clasele I-VIII “Spiru Haret” Bacău a fost înfiinţată în anul 1870, cu titulatura “Şcoala primară sucursală nr.3 de băieţi”, cu sediul în Str. Mihai Viteazul. De-a lungul timpului a cunoscut numeroase transformări şi îmbunătăţiri. În anul 1877-1879, scoala este găzduită de d-na Zigura, într-o locaţie de pe actuala stradă a şcolii- Str. Justiţiei-, iar din 1889, şcoala se mută pe aceeaşi stradă, într-un nou local, socotit a fi cea mai mare clădire din Bacău, la acea vreme.

Din 1948 şcoala primeşte denumirea de “Şcoala de 4 ani nr.5”. În această perioadă până în 1957 este şi şcoală de aplicaţii pentru Şcoala Normală de băieţi care funcţiona în localul liceului “V. Alecsandri”. De altfel, în decursul anilor şcoala a găzduit pe elevii practicanţi de la Şcoala Normală. Din 1965, şcoala primeşte numele de Şcoala Nr. 18. Din anul şcolar 1971-1972 până în anul 1984, în şcoala noastră funcţionează şi clasele IX-X.

În 1968, după demolarea clădirii vechi, s-a construit primul corp de clădire cu opt săli de clasă, un laborator, atelier, bibliotecă şi alte spaţii, iar în 1972 s-a mai adăugat o nouă construcţie cu 10 săli de clasă, 3 laboratoare, un cabinet de limbi moderne. Din anul şcolar 1994-1995, şcoala primeşte denumirea actuală de Şcoala cu Clasele I-VIII “Spiru Haret” Bacău. Strada şcolii şi-a păstrat numele de strada “Justiţiei” până în 1920 când i s-a schimbat numele, în strada “Alexandru Averescu”. Din 1946, strada s-a numit “I. C. Frimu”, până în 1960, când s-a numit strada “Eliberării”. Din 1990, se numeşte “Vasile Alecsandri”. În acest moment, şcoala are un număr de 17 săli de clasă, 3 laboratoare, bibliotecă, 2 cabinete, atelier. De asemenea, şcoala are şi o modernă sală de sport, cu o suprafaţă de aproximativ 1024m², unde se desfăşoară activităţi sportive curriculare şi extracurriculare.