SCOALA GIMNAZIALA HORODNICENI
Horodniceni, Suceava

Prezentare

 

Istoricul şcolii

 

 

 

          Suntem mândri că şcolile înfiinţate la Rotopăneşti încă din 1852 de Postelnicul Moldovei – N.Istrati au precedat reforma învăţământului din 1864 a lui Al.I. Cuza.

          N. Istrati fiind singurul proprietar din districtul Suceava care traduce în viaţă prevederile Aşezământului din 1851. înfiinţează şi întreţine la Rotopăneşti din 1852 o şcoală mixtă cu trei clase elementare. În anul 1853 o transformă în două şcoli: una de băieţi şi o alta de fete. Elevele purtau uniforme şi fiecare clasă avea câte un semn distinctiv.

          În anul 1860 înfiinţează şi întreţine în casele boiereşti de la Rotopăneşti o şcoală de muzică şi declamaţiune – menită să dea sătenilor o cultură deosebită.

          Odată cu moartea  lui Istrati în 1861 şcoala şi-a încetat activitatea.

          Rotopăneştii din Horodniceni au fost pentru o bucată de vreme un centru al culturii din Moldova.

          Şcolile oficiale de stat au fost înfiinţate în comuna Horodniceni după reforma învăţământului din 1864.

                    Şcoala primară din Horodniceni – 1865

                   Şcoala primară din Rotopăneşti – 1865

                   Şcoala primară din Boteşti – 1892

                   Şcoala primară din Brădăţel -1909

                   Şcoala primară din Mihăieşti – 1914

          Primul învăţător la Şcoala din Horodniceni care a funcţionat în localuri închiriate la început a fost diaconul N. Zaharescu.

          Şcoala va avea local propriu în perioada 1924-1928, local cu două săli de clasă şi locuinţă pentru director. Ajunsă şcoală de şapte clase având nevoie de spaţiu s-a construit un local nou dat în folosinţă în 1862.

          Din 1964 funcţionează ca şcoală generală cu clasele I-VIII.

          În prezent Şcoala Gimnazială Horodniceni îşi desfăşoară activitatea în două corpuri de clădire în curs de reabilitare.

          Conducerea Primăriei Horodniceni sprijină în mod deosebit şcoala alocând fonduri pentru continuarea lucrărilor de reabilitare.

          Din anul 2005 Şcoala Gimnazială Horodniceni este şcoală cu personalitate juridică şi are arondate ca structuri:

                      Şcoala Gimnazială Mihăieşti

                             Grădiniţa cu Program Normal Mihăieşti

                      Şcoala Primară Rotopăneşti

                             Grădiniţa cu Program Normal Rotopăneşti

                     Şcoala Primară nr.1 Brădăţel

                             Grădiniţa cu Program Normal nr.1 Brădăţel

                     Şcoala Primară nr.2 Brădăţel

                             Grădiniţa cu Program Normal nr.2 Brădăţel

                     Şcoala Primară Boteşti        

                            Grădiniţa cu Program Normal Boteşti.