Scoala Gimnaziala Cotesti-Godeni
Cotesti-Godeni, Arges

Prezentare

Comuna Godeni este situată în partea de nord a judeţului Argeş, în zona subcarpatică, la o distanţă de 45 Km nord de Municipiul Piteşti şi la 12 Km sud - vest de Municipiul Câmpulung Muscel.

Comuna Godeni este alcătuită din patru sate: Godeni – satul de reședință, Capu-Piscului, Cotești și Malu .

Deși nu se cunosc documente care să ateste existenţa unei şcoli înainte de 1845, în comuna Godeni, potrivit tradiției, a existat școală încă din cele mai vechi timpuri. Cel mai vechi document care atestă existența unei școli în Cotești este cel din arhiva Școlii Gimnaziale Cotești - Godeni și datează din anul 1884.

Până în anul 1974 Școala Cotești a fost școală primară.

Începând cu anul 1974, după darea în folosință a noului local, Școala Cotești a devenit școală, mai întâi cu opt clase, apoi cu 10 clase și prin funcționarea în cadrul școlii a unor clase de liceu seral, scoală cu clasele I-XIII.

Din anul 1984 Școala Generală Cotești devine școală coordonatoare, în anul 2006 primește personalitate juridică iar din anul 2010, prin comasările de unități școlare, rămâne singura unitate școlară din comuna Godeni.

În prezent în Școala Gimnazială Cotești – Godeni sunt înscriși 204 copii, din toate cele patru sate ale comunei, pe trei niveluri de învățământ, astfel:

• Școala Gimnazială Cotești – Godeni (PJ) – învățământ preșcolar, primar și gimnazial

• Grădinița cu Program Normal Godeni (structură) – învățământ preșcolar,

• Grădinița cu Program Normal Capu-Piscului (structură) – învățământ preșcolar,

• Grădinița cu Program Normal Malu (structură) – învățământ preșcolar.

Localul Școlii Gimnaziale Cotești – Godeni a fost construit în 1974 și reabilitat total în perioada 2006 – 2008, devenind un local modern, primitor, dotat cu toate utilitățile necesare desfășurării unui învățământ de calitate.

Școala Gimnazială Cotești – Godeni dispune de 10 săli de clasă, un laborator AEL și TIC dotat cu 16 calculatoare și acces la internet, un laborator funcțional de chimie, fizică și biologie, sală de sport, atelier mecanic, birouri, cancelarii etc.

Și localurile structurilor au fost parțial reabilitate, astfel că dispun de condiții foarte bune de desfășurare a procesului instructiv educativ.

La Școala Gimnazială Cotești – Godeni și în structuri sunt încadrate în anul școlar 2014 – 2015, 21 de cadre didactice cu normă întreagă sau parțială.

Structura pe grade didactice a personalului este următoarea:

9 cadre didactice cu gradul I

4 cadre didactice cu gradul II

7 cadre didactice cu definitivat

1 debutant

Pentru perioada următoare ne-am propus următoarele ținte strategice:

1. Curriculum la decizia şcolii diversificat şi atractiv, realizat prin consultarea elevilor şi părinţilor şi cuprinderea fiecărui elev într-o formă de educaţie extracurriculară;

2. Încadrarea cu personal didactic cu o înaltă pregătire ştiinţifică şi metodică, receptiv la nou şi interesat de perfecţionare şi formare continuă;

3. Prevenirea eşecului şcolar şi includerea tuturor elevilor într-o formă superioară de şcolarizare, creşterea performanţei şcolare.

4. Gestionarea, întreţinerea şi menţinerea funcţionalităţii patrimoniului şcolii, dezvoltarea acestuia prin accesarea de fonduri UE.

5. Promovarea imaginii şcolii în contextul climatului concurenţial actual de descentralizare şi autonomie instituţională