Prezentare pe scurt
Înfiinţată ca instituţie în anul 1990, Şcoala Generală „Lucian Blaga" funcţionează în actualul local din anul şcolar 1993-1994. Fiind cea dintâi şi cea mai mare construcţie şcolară ridicată în judeţ după revoluţia din decembrie 1989, unitatea dispune de o bază materială deosebită: 34 săli de clasă (2 săli sunt destinate elevilor cu CES), 4 laboratoare (informatică, fizică, chimie, biologie), 5 cabinete (istorie-geografie, logopedie, medical, metodic, tehnologie), 3 săli de sport şi 2 terenuri de sport în aer liber, bibliotecă cu peste 13.000 volume, o sală multifuncţională şi o sală de mese destinată elevilor din clasele „Step by step".
Din punct de vedere al resurselor umane, efectivele de elevi au crescut de la 1095 elevi (42 clase) în 1990/1991, la 1287 elevi (52 clase) în 1889/2000 şi au scăzut drastic după această dată, ajungând în anul şcolar 2006-2007 la 737 elevi, cuprinşi în 32 de clase.
La cele 15 clase I-IV, cu un efectiv total de 331 elevi, îşi desfăşoară activitatea didactică 19 învăţători (există 4 clase „Step by step" la care predau 8 învăţători) iar la cele 17 clase cu un total de 406 elevi predau 39 de profesori, un profesor itinerant şi un logoped, toţi calificaţi, cca 90% dintre ei având gradul didactic I şi II.
Procentul de promovabilitate al elevilor la sfârşitul anilor şcolari (în ultimii 3 ani) se înscrie, constant între 90% şi 95%, rata abandonului şcolar este aproape nulă, procentul de promovabilitate la testarea naţională variază între 88% şi 99%, iar rata de cuprindere a absolvenţilor în reţeaua învăţământului liceal şi profesional este de 100%.
Un număr mare de elevi (peste 15% din totalul elevilor) participă la olimpiade şi concursuri, faza pe şcoală, dintre aceşia un număr de 25 - 40 elevi (3-5%) obţin premii şi menţiuni la faza judeţeană.
Oferta educaţională a şcolii (C.D.S.) este diversă şi urmăreşte satisfacerea orizontului de aşteptare al elevilor şi părinţilor iar şcoala oferă celor cu vocaţie numeroase programe educaţionale extraşcolare (jurnalistică, matematică, pictură, muzică, filatelie, ecologie, sport, circulaţie).
Şcoala este cuprinsă într-o serie de parteneriate educative locale (cu gădiniţele din arealul şcolii) şi cu diferite instituţii (poliţie, biserică, O.N.G-uri, etc.) şi europene (Eco-şcoală, Socrates- Comenius- un proiect şcolar cu şcoli din Italia şi Austria; un proiect lingvistic cu şcoli din Polonia; programul Euro-Ecole cu şcoli din Franţa).
Istoricul
Şcoala Generală „Lucian Blaga" a fost înfiinţată în anul 1990 sub titulatura de „Şcoala Generală nr. 5".Noua construcţie şcolară de pe strada Garoafei, nr.8 s-a inaugurat în noiembrie 1993 .
În anul 2000, la 10 ani de la înfiinţare, şcoala şi-a schimbat denumirea în Şcoala Generală „Lucian Blaga". Prin arhitectura specifică şi plasarea ei într-un spaţiu pitoresc la marginea oraşului Bistriţa, lângă apa Bistriţei, prin numărul mare şi diversitatea spaţiilor de învăţământ ca şi prin dimensiunile complexului sportiv şi ale curţii interioare, Şcoala Generală „Lucian Blaga" rămâne unică în peisajul unităţilor şcolare din judeţ şi din ţară.
Dotare
Şcoala dispune de spaţii şcolare variate:
-30 săli de clasă

-4 săli step by step

-4 laboratoare (informatică, fizică, chimie, biologie)



-două cabinete şcolare (istorie-geografie, tehnologie)

-3 săli de sport

-bibliotecă

-sală festivă
-sala multifuncţională Jean Monnet

-cabinet logopedic ÅŸi medical
-atelier şcoală
-minicantină pentru elevi
Colectivul
Echipa managerială:
prof. Vasile Nicoară -director
prof. Marius MureÅŸan- director adjunct
prof. Viorica Zăgrean - coordonator de proiecte şi programe
Cadre didactice:
prof. Lucia Filimon- limba română
prof. Viorica Zăgrean- limba română
prof. Garofiţa Sichim- limba română
prof. Lenuţa Coptil- matematică
prof. Petru Cârcu- matematică
prof. Manuela Hapca- matematică
prof. Stela Pop- matematică
prof. Florica Dehelean- limba engleză
prof. Georgeta Dragomirescu- limba engleză
prof. Maria Târnovan- limba franceză
prof. Monica Buboly- limba franceză
prof. Marius Mureşan- limba germană
prof. Vasile Nicoară- istorie
prof. Aurelia Dan- istorie
prof. Silvia Radu- istorie
prof. Egreta Marc-geografie
prof. Ioan Steff- geografie
prof. Aluniţa Andreicuţ- fizică
prof. Mihai Cosma- chimie
prof. Emilia Harja- biologie
prof. Antoniu Macrea- eduvaţie plastică
prof. Cornel Moldovan- educaţie muzicală
prof. Dorina Paşcu- educaţie fizică
prof. Valentina Maftei- educaţie fizică
prof. Desideriu Nagy- educaţie fizică
prof. Ovidiu Filimon- educaţie fizică
maistru Ioan Olariu- educaţie tehnologică
prof. Elvira Maxim- profesor itinerant
Andreica Maria - învăţător
Andreşan Monica - învăţător
Bondane Doina - învăţător
Chibulcutean Marcela - învăţător
Conea Ileana - învăţător
Cotoc Măriuţa - învăţător
Damian Teodor - învăţător
Drăgan Anisia - învăţător
Hoza Aurelia - învăţător
Ilieş Dumitru - învăţător
Mircea Marioara - învăţător
Rus Aurora - învăţător
Tămăşan Camelia - institutor
Tâmpănariu Marioara - învăţător
Terec Terezia - învăţător
Tocianiuc Gabriela - învăţător
Urs Luciana - învăţător
Vlad Marioara - învăţător
Zăpârţanu Dragomira - institutor
Secretare:
Liliana Balatici
Mirela Moldovan
Bibliotecar:
Maria Clapa
Laborantă:
Floarea Bulz
Logoped:
Alina Melian
Proiecte educationale
În şcoala noastră se derulează un număr mare de proiecte şi programe .
-Proiectul Cunoaştere, implicare, afirmare, cu care şcoala noastră a participat în cadrul Programului de Granturi pentru Dezvoltare Şcolară, în runda de competiţie din martie 2007, proiect câştigător al acestei competiţii. Valoarea Grantului de care şcoala noastră beneficiază este de 26030 RON, bani care vor fi utilizaţi pentru amenajarea şi dotarea unei săli în care să se desfăşoare activităţi extracurriculare şi pentru procurarea consumabilelor necesare pentru realizarea activităţilor propuse în proiect.
Obiectivul general al proiectului
Îmbunătăţirea procesului de predare învăţare, diversificând activităţile extracurriculare care să stimuleze participarea elevilor la promovarea şcolii pe piaţa educaţională
Activităţile propuse sunt următoarele:
1. O sală modernă pentru o şcoală mai bună- amenajarea sălii pentru activităţi extracurriculare2. O şcoală deschisă spre lume- creare / actualizare de pagini web3. Albinuţa - realizarea revistei clasei a II-a A4. Calitatea mediului- o prioritate- tehnoredactare şi difuzare de fluturaşi5. Eco- Club- redactarea revistei Eco6. Vă invităm în mijlocul nostru- realizarea de invitaţii7. Oglinda muncii noastre- prezentarea Power Point a activităţilor şi rezultatelor din anul şcolar 2006/ 2007 8. Seara Coşbuc- seară literară9. Aripi de lumină- redactarea revistei şcolii10. Şcoala în mass-media- publicarea de articole şi interviuri în presa locală11. Şcoala se prezintă- realizarea mapei de prezentare a şcolii12. Să nu uităm tradiţiile populare- şezătoare13. Cunoaştere, implicare, afirmare - expoziţia proiectului- programul Eco- Şcoala, program coordonat la nivel internaţional de Fundaţia de Educaţie pentru Mediul Înconjurător (FEE), iar în România de Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie(CCDG), în calitate de membru cu drepturi depline al FEE.
- programul Spring Day
- programul LeAf-Să învăţăm despre pădure, coordonat Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie(CCDG)
Noi şi aurul verde - Înv. Gabriela Monica Andreşan;Inst. Dragomira Zăpîrţanu
Spiritul pădurii - Înv. Aurora Rus; Înv. Terezia Terec
Activitati extracurriculare
1. Marţi, 9 octombrie 2007, s-a desfăşurat simpozionul Ziua Holocaustului în România, organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, Casa Corpului Didactic Bistriţa-Năsăud, Comunitatea Evreiască Bistriţa-Năsăud, Fundaţia Societatea de concerte Bistriţa şi Asociaţia Profesorilor de Istorie din România, filiala Bistriţa-Năsăud.Manifestările au început la ora 15, programul cuprinzând depunerea de coroane la monumentul închinat victimelor Holocaustului, precum şi activităţi comemorative cu tema Holocaustul copiilor desfăşurate la Centrul multicultural Bistriţa (Sinagoga Bistriţa, str. Grigore Bălan, nr. 168).
Dintre aceste activităţi menţionăm următoarele:
- Am vrut să zbor ca un fluture (I Wanted to Fly Like a Butterfly) de Naomi Morgenstern, în interpretarea trupei de teatru Corint a Colegiului Naţional Andrei Mureşanu Bistriţa;
- Jurnalul unui copil evreu, nuvelă realizată şi interpretată de elevi ai Şcolii Generale Lucian Blaga Bistriţa;
- muzică clasică în interpretarea elevilor de la Liceul de Muzică;
- vizitarea expoziţiei Holocaust realizată de elevi ai Liceului de Arte Plastice Corneliu Baba Bistriţa.
Â
2. Elevii claselor a IV -a D, a VII - a A, dar şi de la cercul de jurnalism au împărţit fluturaşi cu mesaj ecologic, realizaţi de colegii de la cercul de designeri de material publicitar - informativ, cu ocazia Zilei Mondiale a Zonelor Urbane, 8 noiembrie 2007. Prin această acţiune s-a urmarit conştientizarea comunitaţii privind mediul poluat în care trăim şi necesitatea menţinerii unui oraş curat. Această activitate se înscrie in cadrul proiectului de granturi pentru dezvoltarea şcolară „Cunoaştere, implicare, afirmare" şi a fost coordonată de doamna învaţătoare Andreşan Monica.3. În data de 20 decembrie 2007, în sala festivă a şcolii s-a desfăşurat evenimentul "Să învăţăm să preţuim frumosul", în parteneriat cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud şi Complexul Muzeal Judeţean Bistriţa-Năsăud. Acesta a cuprins două dintre activităţile derulate în cadrul Proiectului de Granturi "Cunoaştere, implicare, afirmare" şi anume:
- "Să nu uităm tradiţiile populare", prezentarea unor obiceiuri specifice zonei de câmpie a judeţului Bistriţa-Năsăud, responabilă doamna profesoară Elvira Maxim;
- lansarea revistei Eco-Club, realizată sub coordonarea doamnei învăţătoare Aurora Rus.
Â
Rezultate la olimpiade, concursuri
În anul ÅŸcolar 2006-2007 promovabilitatea la Testarea NaÅ£ională a fost de 93,7%, 23% dintre elevi obÅ£inând medii între 9 ÅŸi 10.
ToÅ£i elevii au fost cuprinÅŸi în reÅ£eaua liceală ÅŸi profesională. Rata de abandon ÅŸcolar a fost 0.
OLIMPICII NOÅžTRI - ETAPA NAÅ¢IONALÄ‚ 2007
Concursul naÅ£ional de limba ÅŸi literatura română "Ionel Teodoreanu", IAÅžI
Premiul special al juriului pentru originalitatea expresivităţii artistice- David Ana Adriana - prof. Sichim Garofiţa
Olimpiada de matematică, RÂMNICU-VÂLCEA
Menţiune - David Ana Adriana - prof. Pop Stela
Olimpiada de istorie, CRAIOVA
Menţiune - Coprean Adriana - prof. Dan Aurelia
REZULTATE OBÅ¢INUTE ÎN ANUL ÅžCOLAR 2006- 2007
LIMBA ROMÂNÄ‚- faza judeÅ£eană
Premiul II - David Ana Adriana, cls. a V-a, prof. Sichim Garofiţa
Menţiune - Nuşfelean Iulia, cls. a V-a, prof. Filimon Lucia
MATEMATICĂ- faza judeţeană
Premiul I - Diugan Raluca Georgia, cls. a IV-a, înv. Vlad Marioara
Premiul I - David Ana Adriana, cls. a V-a, prof. Pop Stela
Premiul II - Isaiu Ioana, cls. a V-a, prof. Pop Stela
Menţiune - Varvari Patricia, cls. a V-a, prof. Pop Stela
Menţiune - Mureşan Horaţiu Flaviu, cls. a V-a, prof. Pop Stela
Menţiune - Varterez Nagy Ianos, cls. a V-a, prof. Hapca Manuela
Premiul I - Diugan Gloria, cls. a VI-a, prof. Hapca Manuela
Menţiune - Rus Iulia, cls. a VI-a, prof. Pop Stela
Menţiune - Sabo Antonia Simina, cls. a VII-a - prof. Pop Stela
Menţiune - Briciu Darius Nicolae, cls. a VII-a - prof. Pop Stela
Menţiune - Marian Mihaela, cls. a VIII-a - prof. Coptil Lenuţa
Menţiune - Bolbos Iulia, cls. a VIII-a - prof. Coptil Lenuţa
ISTORIE- faza judeţeană
Premiul I - Coprean Adriana, cls. a VIII-a, prof. Dan Aurelia
Premiul III - Loliciu Ioana, cls. a VIII-a, prof. Dan Aurelia
Menţiune - Rusu Gabriel, cls. a VIII-a, prof. Dan Aurelia
Menţiune - Marian Mihaela, cls. a VIII-a, prof. Radu Silvia
Menţiune - Ciocan Teodora, cls. a VIII-a, prof. Radu Silvia
GEOGRAFIE- faza judeţeană
Menţiune - Nicula Marius, cls. a VIII-a, prof. Marc Egreta
Menţiune - Bolbos Iulia, cls. a VIII-a, prof. Steff Ioan
BIOLOGIE- faza judeţeană
Menţiune - Kelemen-Radu Gabriela, cls. a VII-a. prof. Harja Emilia
FIIZICĂ-faza judeţeană
Menţiune- Ghiurca Raul, cls. a VII-a, prof. Andreicuţ Aluniţa
CHIMIE - faza judeţeană
Menţiune - Bolbos Iulia, cls. a VIII-a, prof. Cosma Mihai
Menţiune - Marian Mihaela, cls. a VIII-a, prof. Cosma Mihai
TENIS DE MASÄ‚ - Premiul I - Mânecan Teodora - clasa a VIII-a
FOTBAL - Premiul II - clasele III- IV
ATLETISM- CROS - MENÅ¢IUNE - Echim Ruxandra - clasa a VIII-a
ATLETISM- TETRATLON
LOCUL IV - Teiu Darius - clasa a VIII-a
LOCUL VI - Bolbos Iulia - clasa a VIII-a
LOCUL IX - Tătar Alexandra - clasa a VII-a
LOCUL X - Brătfălean Andrei- clasa a VIII-a
VOLEI - LOCUL V - Echipa de băieţi
Olimpiada de ştiinţe pentru juniori
Menţiune - Bolbos Iulia, cls. a VIII-a, prof. Harja Emilia, Andreicuţ Aluniţa, Cosma Mihai
Menţiune - Marian Mihaela, cls. a VIII-a, prof. Harja Emilia, Andreicuţ Aluniţa, Cosma Mihai
Concursul interdisciplinar "+ - POEZIE" - 2007
Menţiune - Moldovan Denisa, cls. a V-a, prof. Zăgrean Viorica, Hapca Manuela
Menţiune - Varterez Nagy Ianos, cls. a V-a, prof. Zăgrean Viorica,Hapca Manuela
Alte date
Adresa noastră este: Bistriţa, str. Garoafei nr. 8, Judeţul Bistriţa-Năsăud
Telefon 0263/ 239 521; 0263/ 239 358; Fax: 0263/ 239 368
e-mail: lucian.blaga@bistrita.astral.ro
Bistrita Bistriţa-Năsăud România
Pagina creata de [mh_a1973]
Anunturi
- Şcoala noastră a obţinut în mai 2007 certificatul de Şcoală Europeană, numărându-se printre cele 60 de şcoli din ţară care au fost desemnate câştigătoare la cea de-a IV-a ediţie a concursului de proiecte „Şcoala Europeană".
- Proiectul "Cunoaştere, implicare, afirmare", cu care şcoala noastră a participat în cadrul Programului de Granturi pentru Dezvoltare Şcolară se numără printre proiectele câştigătoare ale acestei competiţii.
- Cu ocazia Seminarului Naţional Parteneriat în educaţia pentru mediul înconjurător, organizat de Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie în luna octombrie 2006 şcoala noastră a obţinut Steagul Verde şi totodată statutul de Eco - Şcoală.
Linkuri utile
Ministerul Educaţiei, Cercetării ţi Tineretului- www.edu.ro
Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud- www.isjbn.ro
Site-ul ÅŸcolii- www.lucianblaga.bistrita.astral.ro
Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie- www.ccdg.ro
Bistriţa Online- www.bn.ro

