Scoala Gimnaziala Nr.20 "Traian" Galati
Galati, Galati

Prezentare

 

ŞCOALA CEA MAI BUNĂ E ACEEA ÎN CARE ÎNVEŢI ÎNAINTE DE TOATE A ÎNVĂŢA” (N. IORGA)

 

Viziunea şcolii

Conducerea Şcolii Gimnaziale Nr. 20  Galaţi urmăreşte crearea unui climat de muncă stimulativ pentru cadrele didactice prin aplicarea corectă a politicilor educaţionale elaborate de M.E.N., încurajând iniţiativa personală şi creând condiţii dezvoltării individuale a fiecărui cadru didactic. Promovăm un învăţământ în care toţi elevii indiferent de etnie –români, rromi – să aibă şanse egale de progres şi formare pentru a deveni cetăţeni  activi şi productivi, apţi să se integreze cu succes în viaţa comunităţii şi pe piaţa forţei de muncă.

Şcoala – ca un lăcaş capabilă să-l înveţe pe elev să comunice cu sine şi cu ceilalţi, să favorizeze conştientizarea competenţelor şi calităţilor sale prin intermediul unor realizări concretesă-l conducă la descoperirea domeniilor de împlinire de sine pe care le valorizează, să-l sprijine în formarea unor idealuri spre viitor are ca si viziune:

Să ştii să oferi, să înveţi să comunici cu tine şi cu ceilalţi, să ai încredere în forţele proprii chiar când este greu, ,,să fii omul potrivit la locul potrivit’’, să ai idealuri spre care să înaintezi...

Fiecare copil să primească pulberea de aur a cunoaşterii şi s-o împrăştie în fiecare faptă a sa în viaţa de adult...

Misiunea Şcolii Gimnaziale Nr. 20  Galaţi,

lăcaş de gânduri curate cu oameni ce privesc spre viitor...


Aici înveţi cât de importantă este clipa prezentă

Aici găseşti acele  mâini care să te susţină să urci scara succesului

Aici începe cunoaşterea spre drumul tău drept în viaţă.”

 

Şcoala Gimnazială Nr.20 este situată la intrarea de nord a oraşului Galaţi şi poate fi considerată o emblemă a acestuia.

Şcoala cuprinde 8 săli de clasă spaţioase în care sunt amenajate cabinete de chimie, limba română, biologie, istorie, limba franceză, un cabinet de informatică, o sală multimedia şi un cabinet destinat cercului de artă, dotate cu material didactic sugestiv.

Elevii claselor pregătitoare beneficiază de un spaţiu separat, special amenajat, locul de joacă fiind dotat cu materiale didactice specifice vârstei.

Sala de sport şi terenul de sport asigură spaţiul pentru concursuri sportive atât de apreciate de copii.

Dumnezeu este omniprezent în acest lăcaş de învăţământ prin expoziţiile din hol şi troiţa din curte care parcă ar veghea pentru liniştea şi luminarea minţilor.

 

 

 

 

DECALOGUL ELEVULUI

Credinţa să-ţi fie călauza în tot ceea ce faci!

Nu uita că şcoala este a doua casă a ta!

Dascălul tău, modelul tău!

Înfrumuseţează şi cinsteşte locul în care înveţi!

Salută-ţi profesorii cuviincios şi nu-ţi despreţui colegii!

Respectă uniforma şcolară, fii curat şi decent!

Să nu chiuleşti! Respectă orarul şcolii!

Ajută-i pe cei care au nevoie de tine!

Cartea şi învăţătura să-ţi fie prieten de nădejde!

Organizează-ţi timpul în mod plăcut şi util minţii şi sănătăţii tale!

 

 

 

 

 

Şcoala din poveste

¨ Şcoala Nr. 20 mixtă este compusă din Şcoala Nr. 8 fete şi Nr. 7 băieţi. Şcoala Nr. 8 fete este clădită între anii 1928-1930. Şcoala este cu un etaj şi parter şi a funcţionat cu două serii de elevi. La etaj era folosită doar sala de festivitaţi pentru spectacole.
¨ În anul 1938 şcoala a fost rechiziţionată de armatele hitleriste şi transformată în mare centru de alimente. În curte erau săpate tranşee. În acel timp a funcţionat şi ca Şcoală Militară Nemţească. Din 1940 când şcoala a fost complet rechiziţionată de nemţi nu s-a mai permis efectuarea cursurilor în incinta şcolii; ele s-au desfăşurat la o şcoală din apropiere.
¨ În 22 august 1944 armatele germane în retragerea lor i-au dat foc arzând până la cărămidă. Din arhivă nu s-a păstrat nimic decât numai o parte din materialul ce s-a păstrat în timpul când se mai putea face curăţenie.
¨ În anul 1946 şcoala a fost refăcută prin muncă voluntară de către echipe de muncitori din raza circumscripţiei şcolare şi i s-a dat numele de „Cristea Nicolaie” - fără decizie.
¨ În anul 1947 în şcoală la etaj a funcţionat o şcoală de tractorişti, care cu foarte multă greutate a fost mutată de către Secţia învăţământ oraş.
¨ Din anul 1950-1951 şcoala s-a numit Şcoala de şapte ani nr. 24 fete – când s-au început să se facă cursuri şcolare şi la etaj, până în anul 1953-1954 când s-a numit Şcoala de şapte ani nr. 21 fete.
¨ În anul şcolar 1956-1957 şcoala a fost comansată sub numele de Şcoala mixtă de şapte ani Nr. 20.
¨ Din 10.02.1996 şcoala este cunoscuta cu numele „Şcoala Gimnazială Nr. 20 Traian”. Ea cuprinde 32 de încăperi cu o suprafaţă de 7344m2 şi este construită din beton armat, cărămidă şi tablă.

Incepând cu 1 noiembrie 2012 şcoala poartă numele Şcoala Gimnazială Nr. 20.


Galerie foto

O zi de vacanta superba la Biblioteca Judeteana "V.A. Urechia" Vernisajul expozitiei cu desenele si colajele prescolarilor si scolarilor scolilor participante a avut loc la Biblioteca Judeteana "V. A. Urechia" Galati.  Spunem FELICITARI  tuturor si ii anuntam ca diplomele vor fi inmanate in cadrul CLUBULUI CURIOSILOR, la festivitatea de incheiere a acestui program de vacanta. (septembrie 2012) In Parcul C.F.R.