Scoala Gimnaziala Nr.2 "Dimitrie Cantemir" Vaslui
Vaslui, Vaslui
Prezentare
Aşezat în partea estică a României,în zona geografică a Podişului Central Moldovenesc,municipiul Vaslui surprinde prin varietatea peisajelor,prin specificitatea locurilor sale etnografice şi mai ales,prin blajinitatea oamenilor care vieţuiesc aici.
Păstrător al unui patrimoniu istoric şi cultural de o deosebită valoare ştiinţifică şi artistică,municipiul Vaslui este depozitarul unui bogat tezaur de mărturii arheologice,folclorice,etnografice,locuri şi monumente istorice,care probează capacitatea creatoare a poporului român în acest spaţiu.
Zorile istoriei pe aceste meleaguri sunt atestate de mărturii de viaţă din paleoliticul superior şi epoca neolitică.
Memoria dăltuită în piatră şi cea scrisă a acestor locuri păstrează dovezi incontestabile despre lupta pentru păstrarea fiinţei daco-romane în contactul cu populaţiile migratoare,despre marile evenimente care au marcat momente importante din istoria poporului român.
Istoria Vasluiului este legată de viaţa şi activitatea unor personalităţi care au contribuit la dezvoltarea istoriei,conştiinţei,culturii şi artei româneşti: vievozii Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare şi Vasile Lupu, cronicarul Miron Costin, cărturarul Nicolae Milescu Spătarul-unul dintre primii călători europeni care au ajuns în Extremul Orient, apoi Dimitrie Cantemir-personalitate cu renume mondial,cărturar,filozof şi strălucit om politic, domnitorul Alexadru Ioan Cuza şi soţia sa Elena Rosetti,în timpul cărora s-au pus bazele României moderne,Emil Racoviţă întemeietorul biospeologiei şi alte personalităţi care au făcut cunoscută civilizaţia şi cultura românească în lume.
Înfiinţată la începutul secolului al XX-lea, în timpul mandatului lui Spiru Haret, ministru al Instrucţiunii Publice şi reputat matematician, Şcoala nr.2 a parcurs o istorie ce o reflectă pe aceea a oraşului. La început o instituţie mică, asemeni localităţii, s-a numit Şcoala nr.2 şi a funcţionat într-o clădire ce se afla nu departe de actuala locaţie, în curtea fostei societăţi "Munteniţa".
Imediat după al doilea război mondial a devenit Şcoala elementară mixtă nr.4. În perioada 1950-1951 s-a construit un nou sediu al şcoliii pe actualul amplasament sediu ce a aparţinut Şcolii nr.2 până în anul 2000, când a fost cedat Liceului cu Program sportiv. Din statisticile vremii reiese că în anul şcolar 1950-1951 personalul şcolii era format din cinci învăţători, zece profesori, un maistru instructor, un pedagog şi doi îngrijitori.
Indusrializarea municipiului, după 1968 a dus la creşterea populaţiei şcolare, impunându-se construcţia unor noi spaţii de şcolarizare. Astfel, în anul şcolar 1977-1978 s-a construit un nou corp de clădire compus din 10 săli de clasă, 2 laboratoare, un cabinet de ştiinţe sociale, un atelier şcolar, bibliotecă, acestea fiind mult subdimensionate faţă de nevoile şcolii.
Începând cu anul 1990, în baza unui program de priorităţi s-a trecut mai întâi la îmbunătăţirea esteticului ,prin lambrisarea tuturor spaţiilor, panotarea holurilor şi refacerea instalaţiei termice. Un alt obiectiv important a fost refacerea laboratoarelor şi cabinetelor distruse pe durata celor 15 ani de activitate în trei şi patru schimburi.
Din 23 Aprilie 1999 la propunerea cadrelor didactice, prin decizia nr.120 a Inspectorului şcolar general, Şcolii nr.2 i s-a dat numele marelui umanist Dimitrie Cantemir.
Fără a enumera toate rezultatele obţinute de elevii şi cadrele didactice ale şcolii, precum şi varietatea profesiunilor onorabile ale foştilor noştri elevi şi fără a ne asuma cu uşurinţă merite, putem spune că Şcoala nr. 2 "Dimitrie Cantemir" îşi cinsteşte tradiţia şi pe patronul său spiritual.
Astfel, an de an Şcoala nr. 2 "Dimitrie Cantemir" se situează pe primele trei locuri, la nivelul municipiului la testele naţionale, teze cu subiect unic, are participanţi la faza naţională a olimpiadelor şi concursurilor şcolare, a câştigat în două rânduri concursul judeţean de cultură generală" Cel mai bun câştigă". La baza obţinerii acestor rezultate stă efortul constant şi eficient depus de cadrele didactice prin activităţi la clasă şi în afara clasei cu o proporţie şcolară ce provine în proporţie de 95% din mediul muncitoresc.