Notă,

adăugită şi întregită la îmlinirea celor 150 de ani de funcţionare neîntreruptă a "Şcolii Primare de Băieţi Lespedi", devenită

" Liceul Tehnologic Lespezi "

„Târgu Lespedi - 15 Noiembrie 1864”– „Lespezi 131” – „Lespezi 150”

„Târgu Lespedi-15 noiembrie 1864 – la propunerea şi sub directa îndrumare a revizorului şcolar Nicolae Vicol, ia fiinţă în localitatea Târgu Lespedi (scrierea vremii) - plasă din judeţul Baia (reşedinţa la Fălticeni), Şcoala Primară de Băieţi, prima unitate de acest fel din zonă, cu cinci zile înaintea inaugurării primei instituţii similare din actualul municipiu Paşcani - 20 Noiembrie 1864 (!), înaintea Reformelor lui Cuza(!).

„Lespezi 131” – După Revoluţie, plecând de la principiul " - priveşti în viitor, cunoscându-ţi trecutul, trăind în prezent !!!", un grup de dascăli inimoşi au hotărât ca data de 15 Noiembrie ale fiecărui an să se sărbătorească "Ziua Şcolii", dată la care ia fiinţă Şcoala Primară de Băieţi din Târgu Lespezi. Documentându-mă şi folosindu-se ca laitmotiv cifra simetrică 131 - ani de funcţionare neîntreruptă, prin Decizia 38, nr.423 din 11.07.95, urmare expunerii de motive, cu aprobarea Consiliului Profesoral trecută şi prin Consiliul de Administraţie, subsemnatul prof. Gelu Cojocaru - director coordonator, decretez şi de atunci se sărbătoreşte în fiecare an : " 15 NOIEMBRIE - ZIUA ŞCOLII ",, având drept patron spiritual pe Cuvioasa Paraschieva - Apărătoarea Moldovei, prilej de comemorare a înaintaşilor, de bilanţ al activităţilor contemporane, de planuri pentru viitor, de sărbătoare cu cântec joc şi voie bună. În paranteză fiind spus, se impunea şi un nume, problema fiind însă mult prea sensibilă, am lăsat această sarcină urmaşilor, timpul şi gândirea mai multor „oameni de bine” să discernă asupra unui nume cu rezonanţă ce poate onora instituţia.

„Lespezi 150” – 15 Noiembrie 2014, se împlinesc 150 de ani de funcţionare neîntreruptă, unitatea trecând prin diferite stadii, evoluând de la: şcoală primară de băieţi; şcoală primară mixtă; şcoală generală(7 clase); şcoală generală(8 clase);şcoală generală cu treapta I de liceu şi profesională, şcoală de arte şi meserii în momentul de faţă devenind Liceul Tehnologic Lespezi.

Funcţionarea neîntreruptă, chiar şi pe perioada celor două războaie mondiale în condiţii de campanie, cu dascăli de foarte înaltă probitate morală şi profesională, ridică unitatea la grad de „unitate fanion al zonei”. La sfârşitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Siretul de Sus a judeţului Suceava (plasa Baia)şi era formată din satele Târgu Lespezi, Heciu, Hârtoapele, Bâdiliţa, Stolniceni (Vânători),  Slobozia, Sireţelu, Berezlogii-Cornu şi Brăteni, având în total 6015 locuitori. În comună existau o şcoală de băieţi, una de fete şi cinci mixte având împreună 254 de elevi, precum şi şapte biserici. Anuarul Socec din 1925 o consemnează ca reşedinţă a plăşii Lespezile a aceluiaşi judeţ, având 8000 de locuitori în satele Brăteni, Buda, Budeni, Bursucu, Gara Bădiliţei, Hârtoapele, Heci, Lespezi, Ţintirim şi Dindin.  În 1931, satele comunei erau Bursuc, Dindin, Fotin Enescu, Hârtoape, Heci, Lespezi, Sireţel şi Ţântirim, iar comuna făcea parte din judeţul Baia. Târgul Lespezi, include Cătunul Brăteni, care în 1912 a fost recunoscut separat ca sat. În 1950, comuna a trecut în administrarea raionului Paşcani din regiunea Iaşi iar în 1964, iar satul Fotin Enescu şi-a schimbat denumirea în Dumbrava. Târgul Lespezi apare ca loc de popas şi schimb - târg, între negustorii de cereale din zona de şes (Hârlău - Iaşi) şi cherestea de la munte (Neamţ - Suceava). De pe un deal din apropiere - Heci (hece lespede ! = aici sânt lespezi !) şi de unde, privită de sus, albia în care se aşează firul râului ce prin meandrele formate parcă-ar vrea să-şi scrie numele cu trupul său - Siret, a tras cu arcul Petru Rareş spre a-şi alege "loc de cinstire şi rugă", la Probota localitate situată pe malul drept (actualimente mănăstirea este restaurată şi intrată în Parimoniul UNESCO, legată find de o panglica de asfalt Paşcani-Heci-Dolhasca-Suceava).  Legenda vorbeşte şi de existenţa unui tunel secret pe sub râu ce ducea din cetate până în Târgul Lespezi. Tot pe aici treceau şi "carele cu peşte" ale supuşilor lui Rareş. (În paranteză fiind spus, pe acea vreme râul Siret avea peşte din belşug, nefiind poluat de către Pieta-Fălticeni sau Bucecea-Suceava).

Atributul de târg inclus in denumirea localităţii este o realitate după cum se vede, nefiind singurul argument, însă unul ce situa localitatea pe o anumita ierarhie a aşezărilor româneşti ce a adus numai avantaje incontestabile. Aici s-a situat o numeroasă comunitate de evrei ce a făcut din Târgul Lespezi o aşezare prosperă, de invidiat, ce cunoaşte un maxim de dezvoltare în perioada interbelică. Tot graţie acestei catalogări face ca Reformele Guvernului Conservator din 1872 ce desfiinţează învăţământul rural, nu reuşesc să întrerupă desfăşurarea învăţământului în această localitate, cu statutul de „TÂRG”.

Siretul este "Îngerul Păzitor" al localităţii dându-i nu numai numele ci şi importante resurse de nisip, pietriş şi lespezi de piatră. Nisipul cu un procent foarte ridicat de cuarţ, permite înfiinţarea şi dezvoltarea rapidă a unei fabrici de sticlărie ce foloseşte drept combustibil pădurile milenare de pe malurile sale. La Fabrica de Sticlărie Lespedi (scrierea originală) lucra o numeroasă comunitate de germani ce se stabilesc aici. Managementul este asigurat de un neamţ ca director tehnic şi un evreu  - director economic. Pe lângă confecţionarea sticlei pentru gemuri, obiecte de sticlărie ambalaje şi bibelouri, se mai fabrica veselă din cristal, ce depăşea graniţele ţarii. Dezvoltarea şi aşezarea strategică a localităţii o fac vulnerabilă şi devine ţinta aviaţiei americane şi apoi germane ce o "rade de pe suprafaţa pământului". Dispar astfel Fabrica de Sticlărie, Podul Principesa Maria de peste Siret (două din cele cinci arcade din fier forjat şi nituit - sistem Anghel Saligny de la Cernavodă), Sinagoga, Biserica Nemţească, una din cele două biserici, nescăpând din acest dezastru nici şcoala. Din Fabrica de Sticlărie mai rămăsese de la bombardamente coşul principal cu o înălţime de peste 55 m., ce domina meandrele Siretului până dincolo de Paşcani. Ce nu au reuşit să facă bombardierele, au făcut comuniştii ce, din cărămida provenită din turn, voiau să construiască un Cămin Cultural la Hârtoape - sat aparţinător pe acea vreme plasei Lespezi, realizând, după ce au reuşit să-l doboare că, cărămida rezultată nu este pentru zidărie, fiind  circulară iar paratrăsnetul din aur şi platină, „nu s-a găsit printre ruine” ce punea la pământ imensele energii electrostatice din timpul furtunilor, pe o rază ce atingea satul Heci, Buda, Dealul Petter, Stolniceni. Tot regimul comunist scoate din denumirea localităţii noţiunea de „târg”, devenind „satul Lespezi”(!), schimbă denumirea localităţilor Fotin Enescu şi Stolniceni Ghiţescu în Dumbrava si respectiv Vânători. În acea perioadă postbelică de influenţă sovietică, era interzis a te gândi la strămoşi, la tradiţie, la faptul că în trecut era mai bine, că localitatea înflorea, că elitele aveau recunoaşterea comunităţii… . Problema gravă a fost aceia că au fost promovate submediocrităţile începând de la primar (preşedinte al consiliului popular ce avea ca studii cel mult şcoala primară)  până la brigadier şi şef de echipă la cap(!). Aceştia pur şi simplu cu foarte mult tupeu, sfidau fostele elite, erijându-se în conducători atotştiutori. Printre rânduri fie spus, la foarte mulţi dintre aceşti şefi – primari, şefi de post miliţie, preşedinţi cap, brigadieri, şi alţi decidenţi cu funcţii de răspundere, au fost şcolarizaţi la noi, pentru a li se completa studiile gimnaziale, la „foc automat”, două clase într-un an.           Marele necaz este că s-au produs schimbări majore şi la nivel de concept, aceştia şi urmaşii lor crezându-se „şefi” în continuare peste această societate aplatizată ce nu avea alte sensibilităţi. În primii ani de după *89, eram consilier local , când am propus un referendum privitor la revenirea vechilor denumiri ce le-au avut localităţile…. , am fost privit cu foarte multă reticenţă, ba chiar cu replici ironice(!) . Director coordonator fiind, am încercat sa determin conducătorii şcolilor din comunele Vânători şi Tătăruşi să accepte a adera la Centrul Bugetar de la Şcoala Lespezi, aceştia „trecând prin ograda noastră” pentru a ajunge la Paşcani şi aceştia cu reticienţă, rezistând să funcţionez o perioadă numai cu Şcoala Coordonatoare Sireţel… - mentalitate formată în anii comunismului…. Imediat după această descătuşare (Decembrie *89), am luat legătura cu fraţii de peste Prut realizând o înfrăţire cu Liceul „Mihai Eminescu” din Drochia – Republica Moldova, cu schimburi de vizite elevi şi cadre didactice. Emblematic pentru legătura de suflet realizată cu „fraţii” noştri a fost realizarea unei colecte în bani de către cetăţenii din satele Lespezi şi Dumbrava prin implicarea directă şi eficientă a mult regretatului preot paroh ce a fost şi un inegalabil duhovnic în zonă, părintele Pr.Gheorghe Potolincă, ce a strâns o sumă remarcabilă pentru reconstrucţia unei biserici demolate de regimul comunist instaurat de sovietici. Această sumă a fost predată într-un cadru festiv de către comitetul condus de regretatul preot, grupului de scriitori moldoveni cu care am realizat un „ periplu moldav” având în componenţă şi „Grupul Nepereche : Grigore Vieru & Doina şi Ion Aldea Teodorovici”, din păcate plecaţi dintre noi la o vârstă destul de tânără, având drept cauză acelaşi motiv destul de controversat…accident de circulaţie…(?!). Spre sfârşitul acestui periplu, la rugămintea mea, stareţa Mănăstirii Probota a permis scriitorului basarabean N.Vatamanu să tragă clopotele, cu toate că era o zi de marţi – expresie a dragostei şi preţuirii ce le-o purtăm !!! Regretatul primar din acea vreme, prof. Constantin Sava, a organizat împreună cu dascălii şcolii in frunte cu prof. Eustinia Tihan, o primire tradiţională cu pâine şi sare la intrarea în comună(judeţ) pe DJ 208, Dolhasca – Lespezi, în satul Buda, după care a urmat o masă festivă la restaurantul din localitate, unde oaspeţii s-au simţit deosebit de bine socializând cu consătenii.

Tot ca element de deschidere a fost şi invitarea unui fiu al localităţii, reputatul om de cultură – academician Răzvan Teodorescu ce a fost rugat să accepte ca biblioteca să-i poarte numele, lucru ce l-a acceptat, făcând-i plăcere când l-am invitat  să intre în casa unde a copilărit, vis a vis de vechiul local de şcoală( proprietate Luca Avdei), interesat fiind de cimitirele seculare ale lipovenilor şi evreilor, pe care l-am şi vizitat, locaţie ce conferă o privelişte minunată a „S”-urilor Siretului, pe malul drept configurându-se dealul unde-şi duce somnul de veci Petru Rareş, Mănăstirea Probota, academicianul amintindu-şi că de acolo provine prietenul cu care a copilărit, îndrăgitul actor Alexandru Arşinel. Legat de fostul Ministru al Culturii acad.Răzvan Teodorescu îmi vine în minte o altă scenă legată de un alt fiu al satului ce mi-a făcut deosebită plăcere, sensibelizându-mă în acelaşi timp făcându-mă să fiu şi mândru că mă aflu printre ei : - invitat fiind de prof. Alexandru Mironov la Consfătuirea Naţională a Intelectualilor de la Sate – Ediţia a V-a, Buşteni – 18 – 20 mai 2004, am dat de un consătean ce participa la o conferinţă ce se desfăşura in paralel sub egida Ministerului Culturii a cărui ministru la acea vreme era acad. Răzvan Teodorescu  şi care in d.m. zilei de 19 mai prezida o dezbatere pe tema pătrunderii cărţii în mediul rural. Am simţit nevoia să iau cuvântul, academicianul nu ştia că sunt şi eu acolo, fiind plăcut surprins când am spus asistenţei că biblioteca din localitate îi poartă numele…, surpriza şi mai plăcută a fost a mea când a observat că în dreapta se găsea prof. Petre Strachinaru şi el fiu al satului…, am simţit atunci o bucurie nespusă cum că, un alt produs lespezean, plecat de foarte multă vreme de pe aceste meleaguri, este cunoscut şi recunoscut la nivel naţional de către o asemenea somitate (!).

În final, cu toată abţinerea ce-am avut-o în aceasta sumară intervenţie nu mă pot abţine a nu aminti umila mea contribuţie în ce priveşte modernizarea actului de educaţie din aceasta unitate, cu riscul de a fi acuzat de lipsă de modestie, realizarea fiind făcută cu incomensurabile eforturi şi sacrificii din parte-mi (!).

După ce de-a lungul întregii cariere am condus numeroase cercuri extracuriculare cu elevii, de la foto, pirogravură, numismatică – cercuri ştiinţifice, la cele artistice ca brigăzi şi grupuri corale, precum şi organizarea vacanţelor şcolare, urmând deviza „trăind în prezent”, am insistat şi primit de la ISJ în 1995, primul calculator pentru a mă documenta în primul rând eu ca apoi la rându-mi să  instruiesc pe alţii. Am iniţiat un microgrup ce a învăţat împreună cu mine în fostul Laborator Foto ce a devenit neîncăpător după ce o firmă cu care am iniţiat  peste 150 de cetăţenii ce au primit Diplomă de Operator PC, acreditată de MEI, a lăsând unităţii calculatoarele ce le-au adus pentru cursuri. Aşa a luat fiinţă Cercul de Informatică ce a iniţiat elevii claselor gimnaziale, tot aici luând naştere şi prima revistă şcolară – „Trecut – Prezent – Viitor”, periodic lunar inaugurat la aniversarea debut - „Lespezi – 131”. Au apărut apoi in locul celor 8  calculatoare second hand, 12 PC-uri moderne ce au mobilat o sală întreagă, formând primul Laborator AEL, administrator fiind subsemnatul până la pensionare şi unde cdrele didactice au urmat cursuri de iniţiere. În momentul de faţă, Liceul Tehnologic Lespezi, mai dispune de un Laborator de Informatică, ambele conduse de informaticieni bine pregăti şi unde de altfel lucrează întreg corpul didactic diferite teme necesare instruirii. Pot spune c-am devenit Pionier pentru a doua oară (!).

La ceas aniversar prin modesta intervenţie a unui „fiu al satului” al cărui tată a slujit la această şcoală - director fiind (vezi „Trandafiri Suceveni, ctitori de şcoală românească” de Alexandru Emilian Bratu), ce a intrat în apostolat atunci când şcoala împlinea 100 de ani de  la înfiinţare (fără a se şti…), pensionându-se la a 147-a Aniversare, aduc sincere mulţumiri şi urez multe succese instituţiei ce m-a produs şi lansat, la rându-mi slujind-o cu devotament, făcând în acelaşi timp un apel susţinut acelor „oameni de bine” ce au legături, cunoştinţe, amintiri sau alte informaţii, să le facă publice spre a întregi o imagine cât mai fidelă a celei ce s-a născut la 15 Noiembrie 1864 – Şcoala Primară de Băieţi – Târgu Lespedi şi a ajuns la 150 de ani – Liceul Tehnologic Lespezi (!!!) .

ex.dir.coord.prof. Gelu Cojocaru

fiu al satului(Târgului) Lespezi.

Lespezi 20 octombrie 2014

Şcoala de Arte şi Meserii Lespezi funcţionează la începutul anului şcolar 2009/2010 cu patru clădiri în localitatea Lespezi (fostă Târgul Lespezi) - an în care, la data de 15 Noiembrie, unitatea şcolară împlineşte 145 ani de la înfiinţare cu o funcţionare neîntreruptă !!! (citiţi istoricul) şi o locaţie cu două corpuri de cladire în satul Dumbrava (fost Fotin Enescu) - unitate arondată cu o grupă de grădiniţă şi clasele I - IV, ambele aşezări situate pe malul stâng al Siretului, la 15 kilometri în amonte de Municipiul Paşcani şi la, "o  aruncătură de băţ de Probotra - ctitorie şi loc de veci a lui Petru Rareş"

Prin restrângerea personalităţii juridice a unor şcoli, şcolii de centru (fostă coordonatoare) îi revine ca arondare şi Şcoala cu clasele I - VIII Buda.

Notă:Dedicăm această pagină evenimentului aşteptat, ANIVERSAREA "LESPEZI 145"!!!

15 Noiembrie 1864 , la propunerea şi sub directa îndrumare a revizorului şcolar Nicolae Vicol, ia fiinţă în localitatea Târgul Lespezi - plasă din judeţul Baia (reşedinţa la Fălticeni), Şcoala Primară de Băieţi, prima unitate de acest fel din zonă, cu cinci zile înaintea inaugurării primei instituţii similare din actualul municipiu Paşcani - 20 Noiembrie 1864 (!).

Istoricul fondării localităţii ce se pierde în negura vremurilor, de la trecerea munţilor şi întemeierea Principatului Moldova de către Dragoş Vodă cu Molda lui, la trecerea carelor cu mărfuri a negustorilor din Lvov, dinspre şi spre  Polonia la Gurile Dunării - Chilia şi Marea Neagră. Târgul Lespezi apare ca loc de popas şi schimb - târg, între negustorii de cereale din zona de şes (Hârlău - Iaşi) şi cherestea de la munte (Neamţ - Suceava). De pe un deal din apropiere - Heci (hece lespede ! = aici sânt lespezi !) şi de unde, privită de sus, albia în care se aşează firul râului ce prin meandrele formate parcă-ar vrea să-şi scrie numele cu trupul său - Siret, a tras cu arcul Petru Rareş spre a-şi alege "loc de cinstire şi rugă", la Probota localitate situată pe malul drept (actualimente mănăstirea este restaurată şi intrată în Parimoniul UNESCO, legată find de o panglica de asfalt Paşcani-Heci-Dolhasca-Suceava).  Legenda vorbeşte şi de existenţa unui tunel secret pe sub râu ce ducea din cetate până în Târgul Lespezi. Tot pe aici treceau şi "carele cu peşte" ale supuşilor lui Rareş. (În paranteză fiind spus, pe acea vreme râul Siret avea peşte din belşug, nefiind poluat de către Pieta-Fălticeni sau Bucecea-Suceava).

Şcolala Primară de Băieţi Târgul Lespezi ia deci fiinţă înaintea Reformelor lui Cuza şi funcţionează neîntrerupt până în zilele noastre (144 ani !), cu toate vicisitudinile întâmpinate de-a lungul anilor. Reformele Guvernului Conservator din 1872 ce desfiinţează învăţămâmtul rural, nu reuşesc să întrerupă desfăşurarea învăţământului în această localitate şi datorită statutului ei de TÂRG , plasă a judeţului Baia cu sediul la Fălticeni. Aici se statorniceşte o puternică comunitate evreiască, atrsă de acelaşi statut, ce duce la o puternică dezvoltare în perioada interbelică. Referitor la funcţionarea şcolii, localitatea fiind teatrul unor mari bătălii în timpul celor două razboaie mondiale, aceasta a funcţionat, datorită unor dascăli devotaţi, şi în condiţii de refugiu şi campanie. Tot Siretul este "Îngerul Păzitor" al localităţii dându-i nu numai numele ci şi importante resurse de nisip, pietriş şi lespezi de piatră. Nisipul cu un procent foarte ridicat de cuarţ, permite înfiinţarea şi dezvoltarea rapidă a unei fabrici de sticlărie ce foloseşte drept combustibil pădurile milenare de pe malurile sale. La Fabrica de Sticlărie Lespedi (scrierea originală) lucra o numeroasă comunitate de germani ce se stabilesc aici. Managementul este asigurat de un neamţ ca director tehnic şi un evreu  - director economic. Pe lânga confecţionarea sticlei pentru gemuri, obiecte de sticlărie ambalaje şi bibelouri, se mai fabrica veselă din cristal, ce depăşea graniţele ţarii. Dezvoltându-se comerţul local, patronii Fabricii de Sticlărie Lespedi au hotărât ca plata unei părţi a salariilor să se facă într-o monedă interioară (jeton de 50 şi 100), monedă cu circuit limitat, ce avea putere de cumpărare la magazinele şi cantina fabricii precum şi la comercianţii din localitate, asigurându-se astfel încurajarea comerţului local dar şi o măsură de prevedere pentru un eventual faliment în acele vremuri de criză (*29 - *33).  Îşi fac apariţia în aceiaşi perioadă interbelică o sinagogă evreiască şi o frumoasă catedrală nemţească. Dezvoltarea şi aşezarea stratejică a localităţii o fac vulnerabilă şi devine ţinta aviaţiei americane şi apoi germane ce o "rade de pe suprafaţa pământului". Dispar astfel Fabrica de Sticlărie, Podul Principesa Maria de peste Siret (două din cele cinci arcade din fier forjat şi nituit - sistem Anghel Saligny de la Cernavodă), Sinagoga, Biserica Nemţească, una din cele două biserici, nescăpând din acest dezastru scoala. Din Fabrica de Sticlărie mai rămăsese de la bombardamente coşul principal cu o înălţime de peste 55 m., ce domina meandrele Siretului până dincolo de Paşcani. Ce nu au reuşit să facă bombardierele, au făcut comuniştii ce, din cărămida provenită din turn, voiau să construiască un Cămin Cultural la Hârtoape - sat aparţinător pe acea vreme plasei Lespezi. Tentaţia era şi mai mare având în vedere că se spunea că tija paratrasnetului aflată în vârf, era confecţionată dintr-un aliaj de aur si platină. Nu pot să descriu imaginea rămasă pe retina unui copilandru căruia îi curgeau şiroaie de lacrimi şi privea de departe "spectacolul dărâmării bătrânului turn", ce a rezistat  cu brio detonării primei încărcături de dinamită puse la baza sa, căzând abia la a doua detonare, după ce cantitatea de dinamită a fost dublată, ca un uriaş ce s-a clatinat de 2-3 ori, căzându-i mijlocul apoi baza ca la urmă, într-un nor de praf şi un zgomot asurzitor, să-i cadă si vârful.... . Bineînţeles că tija din aur şi platină nu s-a mai găsit....iar, surpriză..., abia atunci demolatorii comunişti au relizat că nu putea fi folosită cărămida la construcţie pe motiv că.....era semirotundă...!.

Demolarea nu numai a construcţilor burgheze ci şi a conştiinţei, tradiţiei şi chiar mistificarea istoriei din perioada comunistă face ca şcoala să funcţioneze în virtutea inerţiei, mutată fiind în două rânduri în locaţia de la Şcoala Fotin Enescu (Dumbrava - schimbare de nume urmare "ştergerii memoriei" de care vorbeam) şi aceia ctitorie a unui mare moşier - Toader Creţu, prieten apropiat lui Nicolae Iorga.

Despre ce a fost cândva TÂRGUL LESPEZI , nici nu se putea îndrăzni a se face vorbire în acea perioadă tulbure, acesta fiind transferat la "rangul" de satul Lespezi, plasa devenind comuna Lespezi.

După Revoluţie, plecând de la principiul " - priveşti în viitor cunoscîndu-ţi trecutul, trăind în prezent !!!", un grup de dascăli inimoşi au hotărât decretarea ca pe data de 15 Noiembrie ale fiecărui an să se sărbătorească "Ziua Şcolii" - dată la care ia fiinţă Şcolala Primară de Băieţi din Târgul Lespezi, având drept patron spiritual pe Cuvioasa Paraschieva - Apărătoarea Moldovei.

Folosindu-se ca laitmotiv cifra simetrică 131 - ani de funcţionare neîntreruptă, la data de 15 Noiembrie 1995 se decretează şi de atunci sărbatoreşte în fiecare an : " 15 NOIEMBRIE - ZIUA ŞCOLII ", prilej de comemorare a înaintaşilor, de bilanţ al activitaţilor contemporane, de planuri pentru viitor, de sărbătoare cântec joc şi voie bună.

prof.Gelu Cojocaru,

ex-director coordonator al comunei Lespezi-Iaşi,

semnatarul Actului de Înfiinţare a Zilei Şcolii  - "Decizia 38/423 din 11.07.95 " .