Asociatia Europeana pentru Promovarea Excelentei in Educatie si Cercetare
Sectorul 2

Prezentare

Asociaţia Europeană pentru Promovarea Excelenţei în Educaţie şi Cercetare (AEPEEC) denumită în continuare „Asociaţia”, este o organizaţie neguvernamentală, non-profit, apolitică şi independentă, cu beneficiu public, înfiinţată în temeiul OG nr. 26/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi potrivit prezentului Statut.

Obiectivele Asociaţiei sunt :

- iniţierea de activităţi didactice şi de cercetare ştiinţifică, valorificată prin iniţierea de programe, cursuri, seminarii, conferinţe, publicaţii,contracte, expertiză, dezvoltare tehnologică desfăşurată în unităţi proprii sau/ şi în parteneriat/colaborare cu alte instituţii de învăţământ şi cercetare din ţară şi străinătate;

- promovarea unui climat adecvat în sistemul educațional românesc,

- promovarea proiectelor educaționale și încurajarea excelenței în învățământ,

- favorizarea schimburilor reciproce între instituţiile de învăţământ şi cercetare,

- editarea de cursuri universitare, manuale, lucrări de specialitate, opere originale şi traduceri, volume ştiinţifice, volume de cercetare, ghiduri, broşuri, albume, pliante şi alte materiale utile procesului instructive-educativ;

- realizarea unor prototipuri şi produse rezultate din activitatea de cercetare cu respectarea legislaţiei în materie ;

- organizarea de manifestări ştiinţifice, dezbateri pe probleme majore ale dezvoltării societăţii româneşti, europene şi internaţionale şi asociaţiilor profesionale ale unor organisme guvernamentale interesate;

- iniţierea şi organizarea unor activităţi de sprijinire a instituţiilor de învăţământ de toategradele, a cultelor, aşezămintelor de cultură, institutelor şi centrelor de cercetare ştiinţifică prin intermediul unor manifestări comune sau alte forme convenite ;

- organizarea de manifestări şi acţiuni de sprijinire reciprocă cu asociaţii şi fundaţii culturale şi socio-ştiinţifice care urmăresc prin activităţi şi mijloace specifice scopuri similare Asociaţiei ;

- crearea unui cadru de recunoaştere a valorilor ştiinţifice şi culturale ;

- promovarea schimburilor ştiinţifice între instituţii de învăţămâ, centre de cercetare ;

- promovarea culturii, ştiinţei şi civilizaţiei în rândurile publicului larg ;

- cooperarea şi mobilitatea între sistemele de educaţie şi de formare din cadrul Comunităţii.

- contribuţia la dezvoltarea unei societăţ avansate bazată pe cunoaştere, în conformitate cu obiectivele strategiilor şi directivelor europene (Lisabona, Berlin,Bologna),

- acordarea asistenţei de specialitate şi sprijin financiar în vederea editării de lucrări cu caractetr didactic şi ştiinţific, cultural şi artistic;

- asigurarea finanţării din fondurile proprii a obiectivelor de investiţii necesare desfăşurării activităţii Asociaţiei, dezvoltarea şi modernizarea bazei materiale a acesteia.