Scoala Gimnaziala Nr.1 Orsova
Orsova, Mehedinti

Prezentare

C.D.I.-ul este cadrul primitor pentru fiecare elev, locul în care acesta va găsi o cale pentru dezvoltarea personală, având acces nemijlocit la informaţie (cărţi, mijloace multimedia, calculatoare legate la Internet), spaţiul în care informaţia trebuie prelucrată spre a fi transformată în cunoaştere.


· C.D.I.-ul are două funcţii: funcţia de ,,bibliotecă” şi funcţia de ,,cercetare şi prelucrare a materialului informativ”;

· C.D.I.-ul este locul care incită la lectură.

· Beneficiind de un fond divers şi bogat de carte C.D.I.-ul răspunde nevoii de cunoaştere a elevului şi curiozităţii acestuia.

· C.D.I.-ul este centrul cu resurse documentare multimedia. El pune la dispoziţia elevilor şi a profesorilor toate informaţiile necesare desfăşurării activităţii şcolare sau pentru lărgirea orizontului cultural al elevilor. Furnizează documentele necesare informării şcolare şi profesionale a elevilor în vederea integrării lor socio-profesionale.

· C.D.I.-ul nu este doar locul în care sunt păstrate documentele, el este în acelaşi timp şi locul de iniţiere în căutarea de informaţii şi a altor tehnici de documentare: utilizarea dicţionarelor, enciclopediilor, a fişierelor de informaţie; luarea de notiţe; realizarea fişelor de lectură; conceperea de fişe tematice etc.

Datorită acestor moduri de tratare a resurselor, C.D.I.-ul joacă un rol pedagogic important în viaţa şcolii.

Inaugurarea a avut loc pe 7 decembrie 2006 , fiind onoraţi de reprezentanţi ai Primăriei Orşova, Prefecturii, Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi, Casei Corpului Didactic, invitaţi din Calafat şi Vidin-Bulgaria .

mass-media.

Galerie foto