Broşura prezentare »
Scoala Gimnaziala P. H. Zangopol
Buzau, Buzau
Alte date
CARTIERUL MIHAI VITEAZUL
ÎNTRE TRECUT ŞI PREZENT
Cartierul Mihai Viteazul face parte din structura oraşului Buzău, veche zonă istorică şi de civilizaţie, aşezată într-un spaţiu geografic privilegiat, la intersecţia drumurilor comerciale dinspre şi înspre Moldova, Muntenia şi Transilvania, având la nord şi la est râul Buzău, de unde-i vine şi numele.
Numele cartierului are o mare rezonanţă istorică. Documentele istorice consemnează că, după lupta de la Călugăreni, o ceată de patru sute de turci a fost spulberată de ţăranii înarmaţi undeva pe lângă oraşul Buzău (în zona cartierului), iar în toamna anului 1596, în urma unei lupte împotriva lui Mihai Viteazul , tătarii au ars oraşul.
În aprilie 1595 Mihai Viteazul înfiinţează dregătoria de ,,Ban de Buzău şi Brăila", iar în 1598 trece cu o parte din oaste valea Buzăului. De la numele acestui domnitor provine şi numele cartierului. Apariţia acestuia este legată de construirea căii ferate, pentru că oraşul Buzău juca un important rol de nod de legătură între principalele zone ale ţării şi capitală chiar de la începutul secolului al XX-lea.
Calea ferată a fost dată în folosinţă între anii 1869 -1874 şi cu această ocazie se înfiinţează şi primul atelier de reparaţii feroviare din judeţ, care în 1881 s-a numit depoul CFR Buzău.
Pornind de la aceste activităţi, apare o nouă categorie socială: muncitorii ceferişti care în 1911 erau în jur de 762. Datorită faptului că primăria le-a dat locuri de casă in partea de sud-est a oraşului, dincolo de calea ferată, în perioada 1918 - 1924 ia contur cartierul Mihai Viteazul.
Aici era o zonă destul de izolată de oraş, cu gropi si bălţi, asemănătoare unui sat şi unde se înregistrează cea mai joasă cotă din oraş (91m), producându-se inundaţii în cazul unor ploi puternice (zona străzii Piersicului).
În cartier, Şcoala primară Petre Zangopol (astăzi Şcoala nr. 10) a fost înfiinţată în anul 1927, iar în 1938 au apărut două cămine culturale. Cartierul avea şi cârciumi : La Petrăchiţa, La Fănică al Tanei, o băcănie, o cizmărie şi un centru de desfacere a pâinii.
În 1923 este inaugurată moara Zangopol, construcţie începută în 1913, având o capacitate de 10 vagoane pe zi şi care a fost naţionalizată în 11 iunie 1948. Oamenii din cartier munceau la moară, iar din anul 1928 unii dintre ei au devenit muncitori la fabrica Metalurgica, la Turnătorie sau la Uzina Mecanică.
Cartierul a fost racordat la reţeaua de electricitate începând cu anul 1933, iar radioul a fost introdus în 1950.
În 1941, cu ajutorul oamenilor din cartier, s-a construit biserica cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail si Gavriil. Locul unde s-a construit biserica a aparţinut familiei Dumitrescu ce locuia în cartier, iar picturile au fost realizate de pictorii Titel Benea în anul 1954 si de Virgil Zahiu între 1990-1991.
În perioada celui de-al doilea război mondial, în anul 1942 peste două sute de vagoane de muniţii au fost dinamitate şi astfel multe case din cartier au fost afectate.
În anul 1949 s-a construit Silozul, iar după 1960 se ridică platforma industrială. Din 1966 pe străzile cartierului s-a adus piatră de var şi s-au amenajat trotuarele. În 1959 s-a tras apă la şcoală şi până în 1983 lucrările s-au finalizat în tot cartierul. În aprilie 1961 s-a dat în folosinţă un spital (CFR) cu 60 de paturi, iar în 1981 policlinica cu 12 cabinete. În 1983-1984 o parte din străzile cartierului au fost asfaltate, iar în 1997 cartierul a fost racordat la reţeaua de gaz metan. În ultima vreme aspectul cartierului s-a schimbat, au apărut case noi sau cele vechi s-au reamenajat, fără să se piardă legătura strânsă între vechi şi nou, oamenii sunt la fel de muncitori, la fel de liniştiţi, însă mai dornici să realizeze lucruri de care să fie mândri.
(La realizarea materialului s-au folosit ca surse bibliografice: ,, Un cartier în trei scriitori'' - Costache Nela şi ,,Municipiul Buzău - monografie" - coordonator Gheorghe Petcu)
pagina extrasa din revista scolii,"Stupul"
BISERICA DIN CARTIER
Locuitorii cartierului Mihai Viteazul se pot mândri că au propria lor biserică, situată pe strada Stupăriei, vis-à-vis de şcoală. Noi, elevii Şcolii nr. 10, simţim că avem multe activităţi comune, iar preotul care slujeşte, nu încetează să ne sfătuiască, să ne ajute, prezenţa sa fiind ca o binecuvântare pentru noi.
Ne-am gândit să ne informăm mai mult pentru voi, şi am aflat cum a apărut acest locaş de cult în cartierul nostru.
Biserica cu hramul Sfinţii Arhanghel Mihail şi Gavriil a fost zidită în anul 1941, iar la construirea sa au contribuit şi credincioşii din cartier. În anul 1954 a fost pictată de pictorul Titel Benea, iar în anul 1977 a fost grav avariată. Astfel, s-au făcut lucrări de consolidare a bisericii şi de restaurare a picturii, în perioada în care erau preoţi Leon Teodorescu şi Radu Stanciu.
Între anii 1990-1991 s-au făcut lucrări de extindere a bisericii, preoţi fiind Ionel Chinţoiu şi Radu Stanciu. La 25 august 1991 a fost resfinţită de către PS Episcop Epifanie Norocel.
În anul 2004 s-a refăcut integral acoperişul, preot fiind Oprea Constantin. În prezent se lucrează la construirea unei clopotniţe.
Biserica desfăşoară numeroase activităţi care includ şi şcoala, existând o permanentă colaborare între cele două instituţii.
Astfel, în fiecare an, biserica se ocupă împreună cu enoriaşii săi, de strângerea de alimente pentru căminele de copii de la Stâlpu şi leagănul de copii din Micro XIV.
Pe data de 8 noiembrie, în fiecare an, se sărbătoreşte hramul bisericii şi se pregăteşte o masă pentru aproximativ 400 de persoane.
Biserica organizează împreună cu elevii şcolii serbări cum ar fi cea de Crăciun (prezentată la Episcopie), ocazie cu care copiilor li se oferă daruri.
Gândim că aşa este bine să fie, şcoala în care învăţăm să se ajute cu biserica în care ne rugăm şi ambele să contribuie la dezvoltarea noastră spirituală şi morală.
pagina extrasa din revista scolii, "Stupul"POETUL DIN CARTIER
În zilele obişnuite când suntem frământaţi de grijile cotidiene, mai există momente când ne aducem aminte că trebuie să ne facem timp pentru poezie.
Cu atât mai mult cu cât poezia a prins viaţă în mintea unui om care, putem spune, a fost vecinul nostru din cartier şi cu care - dacă ar mai fi trăit - astăzi ne-am fi salutat şi am fi fost mândri că îl cunoaştem.
Dragi colegi, acest poet este Nicolae Panait. S-a născut pe 1 martie 1917 şi a făcut parte dintr-o familie săracă cu mai mulţi copii. Locuia pe strada Ioan Cucuzel nr.24 (astăzi Lupeni nr.30). Tatăl său era ceferist ca majoritatea oamenilor ce locuiau în cartier, iar mama casnică.
Relaţiile cu tatăl nu au fost prea bune, pentru că Nicolae s-a dovedit încă de mic copil un răzvrătit, însă era foarte ataşat de mamă.
A urmat cursurile şcolii din cartier, cursuri pe care nu le-a terminat însă. A fost susţinut material de cel care donase clădirea actualei şcoli, Petre Zangopol.
Se spune că nu avea resurse financiare să-şi cumpere manuale, dar era interesat de scriitori din literatura universală, precum J.J.Rousseau, Diderot, Voltaire, îl iubea pe Eminescu, îi plăcea să înveţe cuvinte din limba franceză, engleză şi italiană şi făcea nişte comentarii şi observaţii care îl uimeau pe învăţătorul său, d-l Nicolae Caravan.Copilului de atunci îi plăcea foarte mult să citească, iar cărţile şi le procura din biblioteca de la Vila Albatros ce-i aparţinea politicianului buzoian Alexandru Marghiloman. Mai târziu va scrie despre această vilă în primul său reportaj pentru ziarul „Acţiunea Buzăului".
Se căsătoreşte foarte tânăr, la 19 ani, cu Mandolica Gheorghe din Săpoca. Dezertează din armată, stă ascuns într-un bordei din curtea casei sale, este prins şi arestat. În această perioadă de arest, boala de plămâni de care suferea se agravează. Moare la vârsta de 24 de ani, la 3 februarie 1941. La înmormântarea sa a venit şi George Călinescu care a luat manuscrisele ce conţineau creaţiile poetului intenţionând să le introducă în istoriile sale literare. Aceste manuscrise însă s-au pierdut, astfel încât există foarte puţine creaţii ale poetului.
În ceea ce priveşte opera, ea este concentrată în două volume: „Răstigniri"-1934 şi "Întoarcerea în legendă"-1935.
Primele sale poezii sunt publicate în ziarul „Acţiunea Buzăului" la vârsta de 16 ani. Nicolae Panait a publicat poezii şi în alte ziare locale, dar aici, la „Acţiunea Buzăului" a fost redactor timp de 6 ani şi a muncit cu mare sârguinţă şi devotament.
Poeziile sale descriu în cea mai mare parte peisajele naturale, natura este observată de multe ori toamna, copilăria este evocată cu căldură, la fel şi chipul mamei şi al iubitei. Nicolae Panait a scris şi scene istorice, comedii într-un singur act (peste 100) în care a descris moravurile societăţii de la sate. Dintre acestea au mai rămas doar trei care se păstrează la Biblioteca Judeţeană.
Pentru că pe 1 februarie se împlineau 65 de ani de la moartea poetului, Biblioteca Judeţeană „V.Voiculescu"- corpul B din cartierul Poşta a organizat evocarea literară Panait Nicolae. Au fost invitaţi scriitorii Dumitru Ion Dincă, Marin Ifrim, Emil Niculescu şi Viorel Frâncu.
Am participat şi noi alături de profesorii noştri la acest eveniment. Colegii de la clasele a VIII-a A şi a VIII-a B au recitat din poeziile poetului.
O surpriză a acestei întâlniri, a fost prezenţa nepoatei poetului, colega noastră mai mică de la clasa a IV-a C, Panait Elena, şi ea o mică poetă în devenire, care ne-a surprins cu versurile sale sensibile.
Dragi colegi, să nu ne mirăm dacă vom mai auzi de acest nume în viitor şi să ne propunem să fim mai atenţi cu oamenii valoroşi care sunt chiar lângă noi.
pagina extrasa din revista scolii, "Stupul"