CLASA a III-a B a Școlii cu clasele I-VIII Horia
Horia, Neamt

Creaţiile copiilor

Creații literare pe teme eco:

1. ”BROSCUȚA” - Campău Angel

Merg cu tata la undit

Şi-o broscuţă-am întâlnit.

Ea nu ştie că-i vreau bine

Şi se sperie de mine.

Şi crezând că rău îi fac,

A sărit repede-n lac.

Eu atunci m-am speriat

Am fugit şi am ţipat:

- Vino taică repede!

Tata-ntreabă: Ce e? Ce e?

- Broscuţa! Este pe moarte,

Că nu ştie să înoate!

Însă tata mi-a zâmbit,

Şi apoi mi-a povestit,

Că broscuţele înoată

Unde-i apa mai curată.

Unde-s peşti cu solzi de aur

Şi în apă nu-i balaur

Făcut din PET-uri uzate,

Folosite şi-aruncate.

Iară tata-mi spune mie,

Să am mereu o mândrie, că:

Natura-mi este mamă,

S-o iubim, de bună seamă!

2. ”GÂNDURI DESPRE NATURĂ” - Popescu Carmen

Era o zi însorită a lunii Aprilie. Vântul încă se mai străduia să facă oamenii să simtă puţin frig, dar de câteva zile nu prea mai reuşea. Astfel, oamenii au renunţat la geci în favoarea tricourilor.

Păsărelele se întorseseră cu triluri noi ca să încânte auzul celor ce merg la grătar, prin pădure, în timp ce ele fac o pauză de la construirea noilor cuiburi.

Ca de obicei, eu, eram în grădina din spatele casei, lângă nucul meu bătrân. Este locul unde îmi petrec cea mai mare parte a timpului liber, admirând natura ce mă încarcă cu energii pozitive. Mă gândeam câtă frumuseţe ne oferă natura atunci când nu e atinsă de superficialitatea oamenilor.

Câtă grijă are de noi, oamenii! Atunci când e frig afară ne lasă să ne încălzim cu lemne din preţioasa ei mantie verde, iar când e cald ne răcoreşte cu câte o briză uşoară şi ne ţine adăpost nelăsând razele puternice ale soarelui să treacă prin frunzarul său.

Păcat că noi, din egoism sau neştiinţă, din cauza dorinţei de ”mai mult”, mereu, nu o lăsăm să ne îngrijească aşa cum ar putea şi pe lângă toate acestea o mai şi rănim. Aruncăm tot felul de gunoaie printre copacii săi, defrişăm fără milă tot ce putem; fabricile aruncă deşeurile în apa dătătoare de viaţă pe când vegetaţia şi peştii mor, iar hornurile lor pline de fum negru întunecă cerul şi ne intoxică tot aerul. Mulţi dintre noi poluăm fără să ştim dar mulţi alţii fac asta cu bună ştiinţă pentru că nu realizează că, la fel cum distrugem natura, am putea foarte bine să ne dărâmăm propria casă în care locuim!

Aş vrea să pot face mai multe în favoarea naturii şi de aceea visez să devin - când voi fi mare - o bună ecologistă şi să mă alătur unei organizaţii ce apără natura.


3. ”POVESTEA TEIULUI BĂTRÂN”, ”ECOLOGIE” - Dociu Cosmin

Este primăvară. Soarele cu suliţele sale înţepătoare străluceşte ca o minge de foc. Împreună cu familia mea am plecat la bunici. Pentru că era foarte cald, am simţit nevoia să mă răcoresc. M-am îndreptat spre grădină unde, într-un colţ îndepărtat, se află un tei bătrân. Deseori el m-a adăpostit sub crengile lui de razele fierbinţi ale soarelui. Mă aşez liniştit la poalele sale şi mă las furat de răcoarea bine-venită.

Deodată îmi pare că aud şoapte. O voce groasă, răguşită, răzbate dintr-o scorbură din tulpina teiului. Speriat, dar mai ales curios, îmi lipesc urechea de scoarţa copacului şi…minune: acesta vorbea cu mine!

- De mult nu am mai avut cu cine povesti! îmi zice el cu voce răguşită.

- Cu mine vorbeşti? îl întreb eu sfios.

- Sigur! Eşti primul băieţel care se aşează la tulpina mea ca să se bucure de răcoarea frunzelor mele, căutând o oază de umbră. Aşa gingaş cum eşti îmi aminteşti de vremurile când eu însămi eram copil. Apoi tinereţea, ce mai vremuri! Cât de respectat eram! Câte bucurii am adus oamenilor şi altor vieţuitoare!

Primăvara, florile cu parfum preţios îmi încărcau ramurile. Oamenii le culegeau ca să-şi trateze bolile. Vara, frunzele dese ca o perdea ofereau răcoare ostenitorilor ce munceau din zori şi până în seară. Toamna eram un popas bine-meritat pentru stolurile de păsări care îmi aduceau poveşti din ţările cele îndepărtate şi care se odihneau înainte de începerea marelui drum. Iarna cea albă îmi ningea braţele puternice şi tinere şi mi le îmbrăca într-o mantie de dantelă sclipitoare.

Ascultam fascinat povestea bătrânului tei! Câte anotimpuri au trecut peste coroana crengilor sale! Totuşi el a rămas falnic şi tot tânăr îmi părea.

Până astăzi, tinere băiete, nici un om nu mi-a ascultat povestea! spuse cu blândeţe bătrânul tei.

- Te-am considerat vrednic să cunoşti aceste lucruri şi contez pe faptul că vei avea grijă ca toţi arborii să fie protejaţi de ascuţişul securii tăietorilor de lemne; ca toţi pământenii să protejeze integritatea pădurilor; ca omenirea să cunoască importanţa pădurilor de foioase sau de brazi pentru Planeta albastră şi pentru viaţa tuturor. Atunci când ne vom revedea am să-ţi povestesc şi alte aventuri din lunga mea existenţă. Până atunci îţi mulţumesc că m-ai ascultat!

Liniştea s-a aşternut din nou în jurul meu. Acum eram singur. Bătrânul tei îşi ridicase coroana falnică spre cer şi rămase tăcut.

Acum îl vedeam altfel: nu mai era un simplu copac. Era un suflet, avea viaţă, respira şi trăia prin grija naturii, a bunicilor mei şi la rândul său avea o misiune: aceea de a întreţine viaţa.

- Copii dragi, aflaţi că şi arborii au VIAŢĂ!