Gimnaziul Oneşti, Hânceşti
Mereşeni, Hînceşti, Republica Moldova

Creaţiile copiilor

UN BUN EXEMPLU

Greta Cornescu, clasa a VII-a

Undeva pe la chindie

Zîngănea o farfurie,

Singingură ofta pe masă,

Cică-i ploaia fruriosă.

 

Adunase norii grei,

Praful mult, de care vrei,

Gaze multe, motorină,

Poate şi izde benzină.

 

Azi la modă e maşina,

Fumul ei şi chiar benzina,

Mai gândeşte cineva

Oare ce-ar putea urma?

 

Mulţi copaci neînfloriţi,

Oamenii tot neumbriţi,

Pe câmpii nici floricele

N-or mai creşte cum vor ele.

Uite-aşa va fi natura,

Toamna nu-ţi vedea cultura...

Să n-ajungem la oftat

Vă propun acum un sfat!

 

Pe pământ cât mai trăim
Şi-ncă oameni ne numim,

Natura s – o ocrotim,

Un exemplu bun să fim!

NU FIŢI LACOMI LA VÂNAT

Ana  Vasluian, clasa a VII-a

Bate vânt de primăvară,

Se trezeşte-ntreaga ţară,

Soarele drag încălzeşte,

Pământul îl tot primeşte.

 

Prin păduri e iarbă verde,

Dar mai nimeni nu se vede,

Se preapoate de cu zori

Avem prea mulţi vânători.

 

Au pornit ca lupi flămânzi,

Se ascund, nu poţi să-i prinzi,

Tot vânază căprioare,

Mistreţi, iepuri... Ce oroare!

 

Stă pădurea pustiită

Şi vâlceaua neumbrită,

Nici tu iepuri, nici tu floare,

Cartea roşie loc n-are.

 

Am pornit cu vânătoarea,

Am uitat ce-i sărbătoarea,

Mâncăm, respirăm chimie,

Am uitat de veselie.

 

Cuget gol de meditaţii,

Ameţiţi de radiaţii,

Vânt şi ploi tot cu acid,

Doamne sfinte, ce stupid...

 

Vă propun un simplu sfat,

Nu fiţi lacomi la vânat,

Să avem măsură-n toate!

Cât se poate, cât se poate!

VISUL

Nicoleta  Neculai, cl. a V-a

Este de ne-nchipuit,

Are haină minunată,

Te îmbraci de vrei cu ea

Nu te-ncurcă nimenea.

 

Pentr-o clipă neapărat

Poţi să fii şi împărat,

În poiană rătăceşti,

Din petale scrii poveşti.

 

Poţi fi  o frunză-n vînt

Ce s-aşterne la pămînt,

Poţi fi cînt de neuitat...

Ăsta-i vis adevărat.

SATUL

Andreea  DUMBRAVĂ, clasa a V-a

Satul meu cel de drag,

Cuib de ciocîrlie,

Pe un mal de apă,

Undeva-n cîmpie.

 

Undeva acolo

E un sat frumos,

Undeva – ntr-o doină,

Într-un vis duios.

 

Undeva – n baladă

Pe-un picior de plai,

Satul e povestea –

Gura cea de rai.

Fără pace…

Nicoleta Neculai, cl. a V-a

Fără pace nu-i minune,

Fără pace nu e lume,

Fără pace nu-ii cuvânt,

Fiindcă el e cel mai sfânt.

 

Fără pace nu e soare,

Doar cuvinte ies amare,

Fără pace nu-i natură,

Fără pace nu-i căldură...

BALADA IZVORULUI

de Natalia Bâlea, cl a VIII-a

Într-o tainică baladă din străbuni fu depănat

Acest cant al neutiării, plin de-al sufletului sfat:

Cică de-undeva din munte îşi făcuse-ncet ocol

O şuviţă argintie ce pornise rostogol.

 

Fuse un izvor şăgalnic, dornic de călătorii,

Priceput la drum de viaţă cu multe peripeţii.

Cu el raza cea de soare de-a ascunsa se juca

Fără ca să-şi deie seama ce destin îl aştpta.

 

Florile-l ţineau de vorbă, pomii îi erau străjeri,

Păsările – lăutarii dulcei calde primăveri,

Umbra îi dicta popasul printre clipe ce zburau,

Căci tot alte mai frumoase pas cu pas pe rând veneau.

 

Tunetul, precum nebunul, se trezi din amorţiş,

Furios de ce se-ntâmplă o pornise pe furiş,

Începu să bat – alarma, vântul iarăşi să-l trezească,

Ca alcela, cam buimatec, toate să le răscolească.

 

Ce să vază, vai, izvorul, multe, multe se adună

Şi cutii, şi frunze moarte... ce istorie nebună...

Se-ntrebă mirat izvorul, ca străinul călător,

Ca un pui de nu ştiu unde pe un drum rătăcitor:

 

- De ce – atâta nepăsare, oameni buni, ce e cu voi?

De ce seamăn cu o groapă unde aruncaţi gunoi?

Unde azi sunt peştişorii ce în iaz tot înotau?

Unde – s florile şi iara ce cu drag tot înverzeau?

 

Oameni dragi, luaţi aminte, eu vă rog acum frumos,

Fiţi mai grijulii în viaţă şi cu suflet luminos,

Zise trist atunci izvorul de speranţe-ncurajat,

Însă timpu – i cel ce spune dacă toţi l – au ascultat.

 

DESTIN ÎN ALB

Liuba Pozneacov, cl. a VIII-a

Plânge pădurea în plină tăcere

Şi tainică geme de lungă durere,

Căci el, nenorocul, flămând ca un spân

O-neacă cu-amarnicul, fierbinte venin.

 

Îi curmă viaţa...Ce jalnic destin,

Iar omul o vede şi-i pare străin.

Ea, care soarta ne-a luminat,

Să merite oare aşa de lăsat?

 

Speranţa de mâine adânc o-nfioară

Căci haina îi albă devine mai rară,

Nici păsări pe vale nu cântă acum,

Doar valul cel alb e, doar valul de fum.

 

 

E plin de pustiul din jur ce s-ancins,

Nici flori prin poiene nu s-au mai prins,
Arde năprasnic un soare nebun,

Clar ca-n oglindă infernu-i acum...

 

A fost... şi bine c-a fost doar un vis
Şi visul rămână pe veci nedeschis,

Să fie senină şi ziua de mâine

Pădure cu flori şi masă cu pâine.

 

Păziţi toate câte de sus ne-au fost dat,

Grădină cu flori şi aer curat,

Limpede apă din bătrânul izvor...

Acestea ne-asigură un alb viitor!