Grup Scolar "Vasile Bacalu" Mahmudia
Mahmudia, Tulcea

Activităţi extracurriculare

Elevii şcolii noastre participă cu plăcere la activităţile extracurriculare, organizate la nivelul fiecărei clase, dar  şi la cele prevăzute în programul activităţilor de la nivelul judeţului.

În parteneriat cu Ambasada Franceză şi Reţeaua Europeană pentru Promovarea unei Economii Responsabile ,elevii Grupului Şcolar „Vasile Bacalu” Mahmudia au desfăşurat o activitate de ecologizare pe malurile Dunării, intitulată Delta Dunării-tezaur european”.

"Ziua Dobrogei" este prilej,în fiecare an,  de a ne prinde intr-o horă a prieteniei, noi, mahmudienii de etnii diferite:turci, tătari, ruşi - lipoveni, ucraineni şi români. Elevii au purtat costume populare specifice fiecărei etnii, au intonat cântece dobrogene şi ruseşti şi au depus jerbe la Monumentului Eroilor din localitate , S-au realizat creaţii artistice pe această temă , iar elevii de gimnaziu şi liceu au pregătit referate cu conţinut istoric.

"Naşterea Mântuitorului" a fost sărbătorită printr-o şezătoare cu tradiţii şi obiceiuri locale, invitatul de seamă fiind Moş Crăciun, care a împărţit daruri din sacul său tuturor elevilor şcolii noastre. Seara s-a încheiat cu un superb foc de artificii, la care au participat copii şi părinţi.

"Gânduri pentru un Luceafăr" a fost o activitate dedicată marelui poet naţional, Mihai Eminescu. Elevii au prezentat date biografice, elemente de viaţă literară şi  au recitat şi au cântat poezii eminesciene.

„Luna pădurii” a fost marcată de elevii şcolii noastre prin acţiuni de ecologizare în parcul şcolii, plantare de copaci, dar şi îngrijirea celor deja existenţi. Elevii mai mari au realizat desene şi postere tematice, cu mesaje pentru protejarea pădurilor.

" Ziua Mondială a Apei" şi "Ziua Pământului" au fost evidenţiate prin acţiuni de ecologizare, expoziţii cu afişe şi desene tematice, precum şi confecţionarea unor jucării din materiale reciclabile şi a unor costume Eco, pe care elevii le-au prezentat într-un Carnaval Verde.

La nivel gimnazial şi liceal a luat naştere  revista "Trestia gânditoare", iar la ciclul primar, revista "Razele copilăriei". Acestea oglindesc întreaga viaţă a şcolii noastre:reuşitele elevilor, rezultatele la întreceri şi concursuri, aspecte din activităţile şcolare zilnice, creaţiile copiilor, bucuriile şi tristeţile adunate de-a lungul unui an şcolar.