Gradinita cu program normal Nr.1 Turceni
Turceni, Gorj

Prezentare

Înfiinţată în anul 1974, Gradinita nr.1 Turceni functiona intr-un local improvizat din vechea colonie CFR și în același an a fost dată în folosință clădirea modernă care funcționează și astăzi. Grădiniţa cu Program  Normal s-a dezvoltat în paralel cu oraşul, fiind parte integrantă a acestuia şi partener activ şi permanent al locuitorilor acestuia, în majoritate tineri.

În prezent ,Grădiniţa cu Program Normal Turceni nu are personalitate juridică, fiind parte integrantă a Liceului Tehnologic Turceni.      În grădiniţă îşi desfăşoară activitatea un număr de 135 preşcolari conduşi de nouă cadre didactice titulare , calificate .

Este o unitate care şi-a căpătat prestigiul prin profesionalismul si seriozitatea personalului său ,prin dăruirea acestuia ,prin faptul că au înţeles că ceea ce fac este mai mult decât îndeplinirea  unor sarcini de serviciu.

Grădiniţa noastră este deschisă tuturor copiilor de vârstă preşcolară, indiferent de sex, religie,stare socială sau alte criterii discriminatorii. Este locul unde fiecare copil se poate manifesta în deplinătatea personalităţii sale, fiind ajutat astfel încât să devină nu numai un obiect al educaţiei ci şi un veritabil partener în procesul instructiv-educativ.

Plecăm de la premisa că fiecare preşcolar are personalitate şi încercăm să-l tratăm ca atare, asigurându-i personalitate şi şanse egale de educaţie pe toate planurile. În unitatea noastră se asigură un climat sănătos de siguranţă fizică şi psihologică, o pregătire deosebită pentru dezvoltarea personalităţii viitorului adult.

O importanţă foarte mare acordăm desfăşurării de activităţi  extracurriculare , încheierii de parteneriate locale, judeţene, naţionale şi internaţionale, desfăşurării de proiecte educaţionale ,deschiderii faţă de comunitate.

Am organizat si condus cateva  formatii artistice cu care am participat la diferite concursuri/festivaluri la nivel judetean, interjudetean, national si international. Participand la aceste concursuri am obţinut o multime de diplome şi premii : concurs:”Culorile copilariei”,diploma cu formatia „Dansul florilor de mar’ ,concurs:”Talent si fantezie”, concurs:”Suntem artisti ecologisti”, concurs de creatie artistica”Micii pietoni”, concurs „Educatia la timpul viitor” ,”Targul de Paste”-expozitie cu vanzare , „ Carnavalul Toamnei”,expozitie de martisor  „Un copil…un martisor”, intalnire cu scolarii si prezentarea unui program artistic comun „Azi prichindei, maine scolari”..

In gradinita sunt inscrisi si frecventeaza cursurile copii cu dizabilitati si copii rromi. Atentia noastra s-a indreptat către integrarea acestor copii in colectivitate, pentru acceptarea acestora de catre ceilalţi copii.

Impreuna cu Primaria si cu colectivul de parinti am organizat si desfasurat cu mare succes un proiect de parteneriat care a creat nenumărate avantaje, îmbunătățirea relațiilor de colaborare, clarificarea diverselor probleme educative și realizarea unui cadru favorabil dezvoltării personalității copilului.

Organizarea Centrului De Resurse pentru Educatie si Dezvoltare in Gradinita cu Program Normal, este de un real ajutor in activitatea noastra de educatie incluziva , in consilierea parintilor.

In gradinita s-au derulat se deruleaza  inca programe nationale:

Ø Programul de educaţie a viitorilor părinţi

Ø Programul de reformă a educaţie timpurii

Ø Existenta in unitate a Centrului de Resurse pentru Educatie si dezvoltare

Ø Programul de dezvoltare a abilităţilor emoţionale şi sociale ale copiilor

Ne propunem ca obiectiv asigurarea unui act educaţional de performanţă, care să contribuie la formarea unei personalităţi autonome şi creative, la formarea unor copii sănătoşi, creativi, eficienţi, activi, cooperanţi care să se adapteze uşor la regimul muncii şcolare şi la orice situaţie în viaţă, acumularea de către copii a tehnicilor de muncă intelectuală şi practica necesară instruirii şi autoinstruirii pe durata întregii vieţi.