Scoala Vasile Carlova
Targoviste, Dambovita

Dotări

Şcoala Gimnazială   „ Vasile  Cârlova”- Târgovişte- este  cea  mai  veche  unitate  de învăţământ  din  judeţul  Dâmboviţa, având  peste  180  de ani  dedicaţi  formării  tinerei  generaţii. A funcţionat  în  mai  multe  clădiri, până  în  anul  1977, când,  în  urma  cutremurului, şcoala  s-a  mutat  în  prezentul  local. În  actuala  locaţie ( construcţie 1926 ), spaţiile  necesare   desfăşurării  unui  învăţământ  modern  sunt  insuficiente  şi  nu  mai  corespund  normelor  europene .Ţinând  cont  de  faptul  că  cererile  de  înscriere  ale  copiilor  făcute  de  părinţii  acestora  sunt  numeroase (POPULATIA ŞCOLARĂ  : 650 elevi), iar  spaţiul  destinat  procesului  instructiv – educativ  este  insuficient,   ar  fi  mai  mult  decât  necesar   modernizarea  şi    extinderea   spaţiilor actuale. 

         Şcoala are o suprafaţă totală de 2237m²   care cuprinde localul şcolii şi curtea. Clădirea unităţii este constituită din parter şi un etaj. Această instituţie de învăţământ funcţionează pe două niveluri de învăţământ: ciclul primar şi cel gimnazial, derulându-şi activitatea în două schimburi. Atât la ciclul primar cât şi la cel gimnazial şcoala are câte 23 clase.