Gradinita cu program prelungit Nr.5 Slatina
Slatina, Olt

Prezentare

Municipiul Slatina datează din anul 1368, ca loc de vamă internă la primul vad din câmpie al Oltului, punct obligatoriu de trecere a carelor cu mărfuri peste Olt. Astăzi este un oraş modern în care locuitorii săi dar şi cei care-l tranzitează au unde să-şi petreacă timpul liber. Grădiniţa noastră este situată în partea de nord a cartierului Crişan II, lângă Şcoala " Vlaicu-Vodă" şi este o instituţie de prestigiu a învăţământului preşcolar din judeţul Olt. A fost înfiinţată la 2 octombrie 1973 şi pentru toţi prichindeii care i-au trecut pragul a însemnat prima treaptă spre cunoaştere. Grădiniţa dispune de săli de clasă spaţioase, dotate cu mobilier modern, aparatură şi material didactic menite să asigure desfăşurarea unui învăţământ la cele mai înalte standarde. Unitatea dispune de un cabinet de logopedie şi consiliere psihologică unde copiii şi părinţii beneficiază de consiliere de specialitate. Toate cadrele didactice sunt calificate, cu gradul didactic I, titulare ale unităţii, unele cu studii superioare, astfel încât întreaga activitate desfăşurată de acestea în grădiniţă satisface paleta de nevoi a beneficiarilor direcţi şi indirecţi.

Galerie foto

Munca ne e dragă Lecţia de logopedie Suntem silitori Suntem mici dar harnicuti Invat sa scriu Mereu avem câte ceva de învăţat O incursiune prin lumea florilor de primăvară Lansare revista unităţii Schimb de experienţă Dor de Eminescu În lumea copilăriei A venit clovnul Odată cu mine începeţi Suntem micii păpuşari Plutim uşor ca nişte fulgi De la strabuni invatate Tare ne mai place Lecţia de logopedie Suntem silitori Suntem mici dar harnicuti Invat sa scriu Mereu avem câte ceva de învăţat O incursiune prin lumea florilor de primăvară Ce ne place parcul nostru În lumea copilăriei A venit clovnul Odată cu mine începeţi Suntem micii păpuşari Plutim uşor ca nişte fulgi De la strabuni invatate Tare ne mai place Cizma lui Moş Nicolae Ne place să ne jucăm în pace Zboară puiule, zboară În vizită la parcul de distracţii Printre sticle si borcane Ne place să ne jucăm în pace Zboară puiule, zboară Odată cu mine începeţi Suntem micii păpuşari Plutim uşor ca nişte fulgi De la strabuni invatate Tare ne mai place Schimb de experienţă În lumea lui Piticot Ce tare ne distrăm Suntem silitori Suntem mici dar harnicuti Invat sa scriu Mereu avem câte ceva de învăţat O incursiune prin lumea florilor de primăvară Plutim uşor ca nişte fulgi De la strabuni invatate Tare ne mai place De la strabuni invatate Tare ne mai place Suntem mici dar harnicuti Invat sa scriu Mereu avem câte ceva de învăţat O incursiune prin lumea florilor de primăvară Printre sticle si borcane De la strabuni invatate Tare ne mai place Suntem mici dar harnicuti Invat sa scriu Mereu avem câte ceva de învăţat O incursiune prin lumea florilor de primăvară Suntem mici dar harnicuti Invat sa scriu Mereu avem câte ceva de învăţat Cine poate să ne-ntreacă? Cântăm şi recităm, ziua noastră o serbăm! Cine poate să ne-ntreacă? Mereu avem câte ceva de învăţat Grupa mare B serbeazã mãmicile