Liceul Tehnologic Vinga
Vinga, Arad

Prezentare

Vinga este un sat in judetul Arad. Este resedinta comunei Vinga.

Prima atestare a localității Vinga datează din 1231. După primul război mondial, multe familii de bulgari din Vinga s-au mutat în Arad și Timișoara. Odată cu reorganizarea teritorial-administrativă comunistă, localitatea și-a pierdut statutul de oraș, insa data de 1 august a ramas ziua oficială a Vingai.

Cel mai important obiectiv turistic al Vingai este biserica romano-catolică cu două turle. Biserica construită în stilul baroc este opera arhitectului Eduard Reiter din Viena. Locuitorii (in mare parte deorigine bulgara) veniti din tara de bastina datorita vietii grele din perioada dominatiei otomane, isi construiesc o manastire. Stabilandu-se definitiv in zona si profitand de o viata mai linistita, incep sa prospere si sa se dezvolte numeric, astfel ca dupa un secol si jumatate colonia lor numara 5000 de suflete, iar biserica intre timp a devenit prea mica. Cladirea noii biserici va avea formatul unei cruci duble si dimensiuni impresionabile: inaltimea turnurilor de 65 m, inaltimea cladirii de 36 m, lungimea ei 63 m, iar latimea 25 m. Interiorul bisericii este dotat cu noua altare impodobite cu peste 40 de statui din lemn executate de sculptorul tirolez Rungaldier Iosif. Biserica nu trebuie ocolită de turiștii aflați în comună sau prin aceste locuri.

Luand nastere in anul 1741 prin efortul unor calugari franciscani, invatamantul din Vinga a avut doua forme de organizare: laic si confesional. In anul 1781 s-a infiintat Scoala romano-catolica-bulgara frecventata de 125 de baieti, unde limba de predare era preponderent latina. Din anul 1945 ia fiinta scoala cu predare in limba romana, cu clasele I-VII, iar odata cu trecerea timpului, in anul 1961 a devenit "Liceul Mihai Eminescu".

Din anul 2006 liceul a fost redeschis sub denumirea de Grup Scolar Vinga, si are ca obiectiv pregatirea si formarea copiilor in vederea dezvoltarii acestora pe toate planurile: cultural, spiritual, moral si instructiv-educativ.

Incepand cu anul 2012 Liceul Tehnologic Vinga va include specializarea de "Tehnician in activitati economice" alaturata formei de invatamant general obligatoriu (primar si gimnazial).