Prima școală românească din Teiuș a apărut în secolul al XVIII-lea, în timpul domniei împărătesei Maria Tereza, fiind strâns legată de existența regimentelor grănicerești. Această instituție, cunoscută sub numele de „Școala Grănicerilor”, a reprezentat temelia educației locale. Documentele vremii arată că, în jurul anului 1800, școala funcționa într-o clădire de piatră veche de aproape 45 de ani, unde învățau nu doar copiii grănicerilor, ci și alți tineri dornici de carte.

De-a lungul timpului, numărul elevilor a crescut, iar în anul 1919 funcționau deja la Teiuș o școală de stat și două școli românești. În 1924, pe locul unde se află astăzi Liceul Teoretic Teiuș, a fost construită o Școală Primară de Stat cu patru săli de clasă, care a devenit rapid un important centru de educație.

Creșterea populației școlare a dus la extinderea clădirii: în 1930 au fost construite două săli de clasă noi, iar în 1936 alte patru, la etaj. După cel de-al Doilea Război Mondial și mai ales după Reforma Învățământului din 1948, spațiul a devenit din nou insuficient.

O soluție importantă a fost găsită prin cedarea Palatului Administrativ al Plasei Teiuș către învățământul local, o clădire impunătoare, ridicată prin grija prim-pretorului, preot și jurist doctor Vasile Bârluțiu.

În anul 1954, dorința comunității de a avea un liceu s-a concretizat prin înființarea Școlii Medii Mixte din Teiuș. Aceasta cuprindea ciclul primar, gimnazial și mediu, devenind un reper important pentru educația din zonă.

Primele cadre didactice – profesori dedicați precum Maria Stan, Voicu Muncuș, Ileana Muntean și Teodor Popescu – au pus bazele unei tradiții educaționale care continuă și astăzi.

Istoria școlii din Teiuș este, de fapt, istoria unei comunități care a crezut în puterea educației și a investit constant în viitorul copiilor săi.