Școala Gimnazială ,, Regina Elisabeta” Băiuț
Baiut, Maramures

Prezentare

SCOALA BAIUT
Bătând cărările de piatră ale munţilor,venind dinspre Baia Mare veţi avea posibilitatea de a admira un peisaj natural de o frumuseţe fascinantă –localitatea Băiuţ.
Comuna Băiuţ este aşezată într-o depresiune montană, pe cursul superior al râului Lăpuş şi ai afluenţilor acestuia.Ea este situată la o altitudine de 650 de m , la 80 de km. SE de municipiul Baia Mare şi la 30 de km. NE de oraşul Tg.Lăpuş; din punct de vedere administrativ aparţine jud. Maramureş şi este alcătuită din trei sate:
-Băiuţ-reşedinţa comunei
-Strâmbu Băiuţ ( la 5km de centrul comunei )
-Poiana Botizii (la 12 km. de centrul comunei.
Localitatea Băiuţ,este un vechi aşezământ minier, fiind atestată documentar încă din 1350.
Datorită faptului că este o zonă muntoasă, existenţa Exploatării Miniere Băiuţ şi-a pus amprenta asupra vieţii economice şi sociale.
Acum întreaga comunitate a avut suferit din cauza disponibilizării personalului şi închiderea Exploatării Miniere.
Evoluţia demografică a comunei este într-o strânsă legătură cu factorii care au rol hotărâtor în creşterea numărului populaţiei.Astfel se înregistrează o natalitate scăzută datorită condiţiilor de viaţă existente precum şi un număr mare de persoane apte de muncă, tinere care părăsesc localitatea pentru a-şi găsi un nou loc de muncă.
În comuna Băiuţ se înregistrează o densitate mică a populaţiei
( 28,9loc/km2 ) datorită faptului că localitatea este aşezată într-o zonă montană.
Tot din această cauză culturile agricole nu sunt favorabile datorită fertilităţii reduse a solului, în schimb, condiţiile pedoclimatice au favorizat dezvoltarea unor păduri cu lemn valoros şi cu o producţie mai ridicată decât media pe ţară cu un fond cinegetic reprezentat prin variate specii ( cerbi carpatini, râşi, urşi, jderi) precum şi fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale, răşini. În Valea Poienii se află un izvor de apă minerală cu proprietăţi carbogazoase.
Ca obiective turistice se remarcă Peştera cu oase (din Poiana Botizii,în care se regăsesc resturi fosile ale ursului de peşteră şi calcare de vârstă jurasică),Biserica din lemn ( Poiana Botizii),Biserica din piatră (Strâmbu Băiuţ), Monumentul mineritului (Strâmbu –Băiuţ).
În comună există şi două zone de agrement: Valea Strâmbului (în partea de sud a comunei) şi Tăul Tocilei (în partea de vest a comunei unde funcţionează şi un motel).
Sub aspect cultural se poate vorbi de interferenţa zonelor etnografice Lăpuş şi Maramureşul istoric, Băiuţul făcând parte din Microregiunea Ţării Lăpuşului.
Existenţa Şcolii din Băiuţ este semnalată prin 1735 ca şi şcoală confesională pe lângă Biserică. La sfârşitul secolului XVIII apar şi primele şcoli româneşti( la Strâmbu Băiuţ). După 1918 se construiesc şcoli şi în Băiuţ şi Poiana Botizii.
Putem afirma că în această perioadă , şcoala noastră a fost slujită de zeci de cadre didactice competente , cu o vocaţie reală pentru munca educativă. Chiar dacă nu putem vorbi despre o cultură organizaţională,putem afirma că şcoala noastră a acumulat o experienţă bogată , care a impus-o ca principal factor de cultură în localitate, ca pe o instituţie cu un statut şi un rol bine definite.
Fără a intra în analize pe baza de cifre şi date statistice pentru a ilustra atitudinea faţă de educaţie în localitatea noastră , este suficient să arătăm că în prezent sunt în comună peste 20 de studenţi la diferite instituţii de învăţământ superior din ţară, cifre care pot pune într-o lumină favorabilă orice localitate rurală.
În prezent ,locuitorii beneficiază de telefonie digitală, televiziune prin cablu , Internet, sistem de aprovizionare cu apă potabilă iar un număr mare de familii dispun de calculatoare.
Aşezată într-un cadru geografic pitoresc, prezenţa unor obiective naturale şi de interes turistic, conferă comunei calitatea de microzonă cu potenţial turistic deosebit.
Pe acest pământ ne poartă paşii. Şi tot pe acest pământ sunt semănate cu artă şi cu migală dorinţele şi speranţele noastre , sălăşluind în noi spre a săvârşi fapte mari.