“ Verba volans,scripta  manet “

D  O  C  U  M  E   N   T

Cu ajutorul celui a tot putinte, din initiativa Domnilor : Misu I. Babeanu, proprietar si primar al Comunei  Sangeru si Dimitrie Popescu, dirigintele scolii mixte  din aceasta comuna  ,precum si cu concursul binevoitor al preotilor Stelian Popescu, parohul bisericii din Comuna Sangeru,Grigore Ionescu, parohul bisericii  din catunul Miresu, al domnului  Mitica Popescu, mare comerciant  in aceasta comuna, cum si al domnilor  Ivan Anghelache , Vasile Durbacea si Ion Ivan-Tataru, in calitate de consilieri comunali  si, in fine, cu ajutorul dat prin munca  si bani, de toti locuitorii acestui catun si din intreaga comuna , s-a pus temelia  acestui local de scoala , astazi, 14( patrusprezece) iulie  1903 (una mie noua sute trei), in timpul domniei Majestatii  Sale  regelui Carol  I , cu sotia sa , doamna si  regina Elisabeta , altetele lor regale , principele Ferdinand si Maria , fiind ca ministru al Instructiunii  Publice  si  al Cultelor , domnul Haret Spiru,iar ca revizor scolar al Judetului  Prahova , domnul Theodor C. Georgescu.

Spesele cu care s-a cladit acest local de scoala au fost: una mie lei, dati de comuna, trei sute saizeci lei ,dati de corpul didactic al scolii, compus din subsemnatul si domnisoara Maria Stelescu, de secretarul comunei, anume Nicolae Georgescu, de preotii parohi numiti mai sus si, in fine, de toti functionarii comunali , iar restul de bani, ce au trebuit pentru terminarea localului s-au incasat, cu o condica asuche, de la persoanele caritabile , de subsemnatul, in calitate de casier si Domnii Misu I. Babeanu, presedinte al acestui comitet si preotul Stelian Popescu, ca membrii ai comitetului.

Sa se stie , insa, ca acest local de scoala voiam sa-l zidim nu din piatra, dupa cum se vede, ci din caramida, in care scop  facusem un numar de treizeci de mii caramizi, langa garla, la Grigore St. Bulearca, o asezaseram  in doua cuptoare si ne pregateam s-o ardem, avand adusi, in acest scop, opt stanjeni lemne. S-a intamplat, insa, ca in ziua de 24 iunie , la ora doua post meridiane, anul 19o3, sa inceapa un potop teribil, care a tinut  in continuu, pana la ora 6 seara. Ei bine, acest potop a facut ca garla Miresu sa fie asa de mare, cum nu s-a mai pomenit, dupa spusele  preotului Grigore Ionescu, din anul 1828.

Garla Miresu, iesind din albia ei, ne-a luat si cuptoarele de caramida si lemnele, doi stanjeni si o varnita cu var ars gata, la punctual numit “Gura Salciei”. In timpul potopului, am stat langa cuptoarele de caramida, unde concentrasem o multime de sateni, spre a salva caramida.Toate sfortarile noastre au fost zadarnice , caci n-am putut salva nimic, ba inca era sa fiu luat si eu de garla, fiind surprins de curent sus, pe un cuptor , unde ma suisem, spre a salva niste tinichele de brad.

In urma acestora, noi, Comitetul de initiativa, Misu I. Babeanu, subsemnatul, preot Stelian Popescu si Mitica Popescu, am dispus ca sa zidim acest local de scoala din piatra , ceea ce am si facut , cu multa truda din parte-ne , avand  in vedere indaratnicia unor locuitori din acest catun.

Terenul, in suprafata de 1600 m.p., pentru  cladirea acestui focar de lumina , este donat de mine, cu act autentic.

In momentul cand am scris acest act, numit de mine “Document”,starea mea civila  sta asfel: doua fete, Elisabeta, in etate de 10 ani, eleva in clasa a III-a, la Scoala din Comuna Patarlagele si  Sofia sau Iosefina, in etate de doi ani, trei baietasi: Simion,in etate de 7 ani, Costica, de 5 ani, Alexandru, de trei ani si Rodica,sotia nevestei mele , in etate de 20 ani.

Locul meu natal  este catunul Valea-Unghiului, fiu al decedatilor : preot Nicolae Popescu,mort in ziua de 14 iunie 1902 si al doamnei Maria preoteasa, moarta in ziua  de 9 iulie1877. Am terminat cursurile seminarului din Buzau, in anul 1889, fiind nascut in anul 1871, octombrie 26. Am fost numit invatator al Scolii Sangeru,pe 1 februarie 1890 si m-am casatorit in anul 1890, luna ianuarie ,23, cu domnisoara Maria-Nicolae-Ionescu, din acest catun , Mires, adoptata ca fiica, de unchiul sau, preot Grigore Ionescu, care n-a avut nici un fiu. Am doi frati in catunul Valea-Unghiului,anume Nae Popescu si Gheorghe Popescu si doua surori : Smaranda Ion Dumitrescu si Ioana Ion Niculai. Sotia mea are patru frati si anume:Andrei Niculescu, invatator in Comuna Patarlagele, preot Nicolae Niculescu, in comuna Fulga, Serban Niculescu, tamplar in catunul Gradistea ,comuna Boldesti si Ion Niculescu, tamplar in catunul Laculetele, comuna Branesti, judetul Dambovita, cum si o sora, Rodica, necasatorita.

Am crezut de cuviinta sa scriu aceste notite, ca astfel, cand se va recladi din nou acest local, sa se stie si sa se aiba in vedere ostenelile noastre pentru luminarea fiilor acestor sateni.

Jur, insa, pe acel ce va gasi aceasta sticla cu acest document intr-insa, sa faca un parastas pentru odihna  sufletelor celor ce, din cei pomeniti, nu vor mai exista pe lume, caci:

“ mana putrezeste

si nu se mai gaseste,

dar scrisul ramane

etern in asta lume”.

Scris de mine ,in anul 1903, iulie ,14,   DUMITRU POPESCU

Originalul documentului , existent in arhiva Scolii , a fost gasit intr-o sticla inchisa ermetic , intr-unul din zidurile scolii , avariate la cutremurul din noiembrie 1940

ISTORIC

]n satul Miresu-Mare din judetul Prahova, scoala a luat fiinta in anul 1886 si a functionat intr-o casa particulara , la Ivan Anghelache, pana in anul 1903. Pana la infiintarea scolii ,copiii care doreau sa invete mergeau la scolile din Valea Boului, Cislau si Berca.

In anul 1903 s-a construit primul local de scoala prin subscriptie publica, cu ajutorul, in bani, dat  de localnici si de judet, prin indemnul, staruinta si munca fara de preget, depusa de invatatorul Dumitru Popescu (1871-1947). Originar din satul vecin Valea-Unghiului, a fost numit invatator titular la Scoala Sangeru in anul 1889 si s-a atabilit, prin casatorie, in satul Mires, unde a fost si inmormantat.

Comitetul pentru construirea primei scoli, in vara anului 1903, a fost compus din: Misu  Babeanu, primar al Comunei  Sangeru, ca presedinte, preotul Stelian Popescu si Mitica Popescu, mare comerciant, membri, Dumitru Popescu, casier si supraveghetor al lucrarilor.

Localul de scoala, construit din piatra si format dintr-o singura sala de clasa, plus doua camere  pentru locuinta invatatorului, a asigurat spatiul necesar  pentru desfasurarea activitatii didactice pana la 1 ianuarie 1922, cu un singur post de invatator. Inmultindu-se populatia scolara, o singura sala de clasa a devenit  neincapatoare, motiv pentru care, in vara anului 1922,s-a stricat peretele  care despartea  cele doua camere pentru locuinta invatatorului, facandu-se, astfel, o a doua sala de clasa.

Cresterea numarului de elevi a determinat autoritatile locale sa ia masuri pentru constructia unei noi sali de clasa, care a fost atasata vechiului local. Lucrarea a inceput  la 5 septembrie 1935 si s-a terminat la sfarsitul anului 1936.

Cutremurul din noiembrie 1940 a distrus cele trei   sali de clasa. In acest sens, sta marturie  procesul verbal, intocmit la 26 noiembrie 1940, in care se mentioneaza: “ Tavanul s-a prabusit  pe o suprafata de 6 m.p., peretii sunt distrusi si prezinta crapaturi mari, prin care se vede afara. Salile de clasa, cancelaria, antreul sunt complet distruse si nu mai suporta reparatii".

In luna decembrie 1940, Comitetul scolar cerea autoritatilor administrative “sa puna la dispozitia scolii sali de clasa, cursurile nemaiputandu-se  desfasura in aer  liber, din cauza racirii vremii.” In aceasta situatie, au fost amenajate doua  sali de clasa in localul fostei primarii, local folosit ca scoala pana  in anul 1952, cand satul a redevenit  comuna.

In anul  1952 s-a inceput construirea  altor doua sali de clasa, atasate scolii existente, refacute dupa cutremurul din anul 1940.

Localul scolii, format din 5 sali de clasa a fost complet distrus de seismul din 4 martie 1977,ceea ce a facut ca activitatea scolara  sa se desfasoare in localuri improvizate la Caminul  cultural, Gradinita de copii si chiar in magazinul satesc.

Intre anii 1977 si 1980 s-a construit un nou local de scoala, format din 8 sali de clasa, doua cancelarii si o camera de materiale, local in care se lucreaza si in prezent.

Material selectat din lucrarea “ MONOGRAFIA SATULUI MIRES “

Prof. MARIA  DINOIU