Scoala Gimnaziala Vadu Izei
Vadu Izei, Maramures

Prezentare

Localitatea Vadu Izei, atestată documentar din anul 1360, este situată la confluenţa dintre râurile Iza şi Mara, la 7 km de municipiul Sighetu Marmaţiei.
Este cunoscută pentru "Porţile maramureşene" executate de Gheorghe Borodi, prin cântecele Mariei Trifoi şi ale virtuosului violonist Gheorghe Covaci-Cioată precum şi prin poezia lui Tiberiu Utan şi a desenelor valorosului artist grafician Vasile Kazar.

Şcoala îşi desfasoară activitatea într-o clădire P+1 şi dispune de un număr de 8 săli de clasă, un laborator de informatică, 1 cabinet de fizică-chimie, o bibliotecă, o sală de sport, 2 grupuri sanitare. 

Sălile de clasa au o suprafata de aproximativ 60 m pătraţi, sunt luminoase ziua, dispun de sistem de iluminat corespunzător şi de sistem de încălzire centrală. Mobilierul existent este nou, schimbat intre anii 2002-2008. 
Scoala este dotata cu material didactic clasic si modern. Astfel dispunem de 20 de calculatoare, 3 copiatoare,  2 videoproiectoare,  telefon/fax 
Cabinetele, laboratoarele şi sala de sport sunt dotate cu materiale didactice vechi şi noi. Şcoala dispune în momentul de faţă de o reţea de calculatoare care a fost dotată cu programul didactic AEL, care permite elevilor şi cadrelor didactice să îşi desfăşoare lecţiile in conditii moderne.

Cele 4 grupe de grădiniţă funcţionează într-o locaţie recent reabilitată, cu grup sanitar propriu, sistem de încălzire centralizat, mobilier nou, adecvat vârstei preşcolarilor.

Şcoala are în componenţă şi o structură situată în satul aparţinător, Valea Stejarului. Acolo funcţionează o grupă de grădiniţă, o clasă în regim simultan pentru ciclul primar şi una pentru nivel gimnazial. Dotarea spaţiilor este corespunzătoare, elevii şi cadrele didactice având toate condiţiile necesare unei bune desfăşurări a procesului instructiv-educativ.