Scoala Gimnaziala "Alexandru Ioan Cuza" Campina
Campina, Prahova

Prezentare

„ALEXANRU IOAN CUZA”
– Scurt istoric –

Învăţământul din municipiul Câmpina are o bogată tradiţie. În perioada 1830 – 1863 a funcţionat în localitate o Şcoală particulară tutelată de Mănăstirea Cernica. În 1863 a luat fiinţă prima Şcoală publică din Câmpina, în 1868 a doua şi anume Şcoala de fete. În 1868 apare a treia şcoală în cartierul “Broaşte”, iar în 1907 a patra, în cartierul “Slobozia”. În 1909 se înfiinţează “Şcoala primară de băieţi nr. 2”, iar în 1914 “Şcoala primară de fete nr. 2”. În 1919 ia fiinţă primul liceu câmpinean, care purta numele”Barbu Ştirbei”, actualul Colegiu Naţional “Nicolae Grigorescu”. În anii de după cel de-al doilea război mondial va creşte numărul şcolilor şi liceelor câmpinene, printre care se numără şi Liceul Teoretic “Ilie Pintilie”.

La sfârşitul anilor ’60 se construieşte localul actual al şcolii noastre, în urma unor lucrări complexe. Din cadrul Liceului „Ilie Pintilie” se despart clasele de liceu, care vor veni în acest local nou, a cărui construcţie se finalizează în 1972. Clasele primare şi gimnaziale din cadrul Liceului „Ilie Pintilie” se vor constitui în Şcoala Generală nr. 7 Câmpina. Clasele de liceu rămase vor merge spre desfiinţare în cadrul Şcolii Generale nr. 8 Câmpina cu secţie de liceuincepand cu anul scolar 1972 - 1973. În anii ’80 în localul şcolii noastre vor rămâne doar clasele primare şi gimnaziale sub titulatura „Şcoala cu clasele I – VIII, Nr. 8 Câmpina”.

Actualmente s-a adoptat această nouă denumire, aceea de Şcoala Gimnaziala „Alexandru Ioan Cuza”, aducându-se astfel un omagiu marelui domnitor şi om politic, care a adus importante contribuţii în domeniul învăţământului, prin reformele promovate. Construită în anii ’60 şi dată în folosinţă in 1972, clădirea are un aspect maiestuos prin spaţiul generos de care dispune pe cele 4 nivele. Şcoala noastră funcţionează într-un singur schimb, dispunând de spaţiu suficient pentru săli de clasă, laboratoare, bibliotecă, anexe. Din anul 2009 instituţia noastră de învăţământ oferă şcolarilor activităţi complementare în program prelungit, sub titulatura “Şcoală după şcoală”, sub îndrumarea doamnelor învăţătoare de la clasele a II- a, a III a şi a IV a, iar în perspectivă şi pentru celelalte clase primare.

Colectivul de cadre didactice este un colectiv unit, dornic să îndrume cu dăruire şi pricepere paşii elevilor în procesul instructiv- educativ. Toate cadrele didactice (profesori şi învăţători) sunt calificate şi au grade didactice şi cursuri de formare continuă.

De-a lungul timpului, şcoala noastră a dat generaţii bune şi foarte bune de elevi. Şefi de promoţie cu care nemândrim în ultimii ani au terminat cu media generală 10 (zece): Olteanu Petrică (2006), Cârjan Ionuţ (2006), Alexa Radu (2006), Urbariu Raisa (2007), Ilie Dragoş (2008),Tudose Georgeiana (2009), Rosca Stefania (2010), Savoiu Martina, (2011), Coman Diana (2012), dar şi ceilalţi elevi au obţinut rezultate mulţumitoare, care fac onoare şcolii noastre. Deasemeni, edificatoare în acest sens sunt rezultatele obţinute an de an la probele de admitere în liceele câmpinene. Elevii noştri s-au situat mereu pe locuri fruntaşe, aproximativ o treime din efectivele claselor a VIII- a ocupând aceste locuri meritorii. De menţionat situaţia excepţională a elevei Uibariu Raisa, care s-a clasat a cincea la nivel judeţean pe lista admişilor la liceu cu o medie foarte bună.

La olimpiadele şi concursurile şcolare în ultimii ani la ciclul primar şi gimnazial, elevii noştri s-au remarcat prin rezultate meritorii la toate obiectele, dar în special la istorie, faza judeţeană (Vasilescu Mădălin, clasa a IV- a, locul al II- lea), la matematică, la Concursul “Micul Matematician” (Vasilescu Mădălin şi Spirea Iulia, clasa a IV- a, locul I în (2010). La Concursul “Campionii ştiinţei”, „Smart”, „Micul matematician”, „Comunicare si ortografie”, „Calificativul Excelent”în 2009, 2010,2011 elevii Badea Anca, Bunea Maria locul I , II si III iar Dumitrache Andrei  au obţinut locul I cu 100 de puncte la matematică, iar Crişan Victor şi Popescu Adrian, locul III cu 95 de puncte, Dracea Bogdan (2013), Concursul „Fii inteligent la Matematica” (2012) Iarca Alexandru, Dobre Dan, Otan Claudiu Premiul I, Comunicare (2012) Stanica Teodora Premiul I. La ştiinţe, Bunea Maria obţine locul I, iar Dumitrache Andrei (2011) locul III, Padineanu Bogdan (2012) Locul I. Elevii clase a IV- a, la acelaşi concurs obţin la diverse discipline locul I (Vasilescu Mădălin, Rusu Mădălina şi Spirea Iulia) şi locul III (Dumitrescu Andrada) Stanica Teodora (2013)clasa a III a Premiul I- Cuvant si culoare- faza judeteana, la concursurile de teatru pentru copii Locul III – faza judeteana (2012) si Locul I – Festivalul I.L.Caragiale (2013).

La clasele gimnaziale, elevele Marinache Sivia – premiul I şi Coman Diana Premiul III  Olimpiada Lb.Franceza, faza judeteana (2012), Padeanu Liliana - premiul I Olimpiada de Religie, faza judeteană si participantă la faza natională(2012), Dogaru Andreea şi Coman Diana Menţiune Olimpiada de Fizică faza judeţeană (2012).  Eleva Roşca Ştefania (2009) obţine locul II şi Roşca Roxana (2010) Premiul al II-lea, Oprea Alexandra Ioana (2013)- Menţiune la Olimpiada de istorie, faza judeţeană, iar Duţă Bogdan, Nedelcu Oana, Dogaru Andreea (2009),Coman Diana (2012)-Menţiune la Olimpiada de matematică, faza judeţeană. Tot menţiune la faza judeţeană a olimpiadei de geografie obţine şi eleva Cioroba Elena (2009), Olimpiada de Biologie – faza judeteana (2013) Loghin Tudor, Aldea Alexandru Premiul II si Morcov Sabina Premiul Special. La concursul şcolar “Micii prieteni ai istoriei” eleva Coman Diana se clasează pe locul I. La Festivalul “Caragiale” şi la Concursul judeţean de teatru, elevii Drăgan Andrei, Pisăliţă Lavinia şi Dumitrică Sabina (clasa a VIII- a) obţin premiul I, Padeanu Liliana  clasa a VII a şi a VIII a premii de interpretare şi premiul “Cel mai bun actor”, Dumitrică Paul, Panait Emanuel şi Popa Adelina a fost recompensată cu locul II şi Padeanu Liliana - sectiunea monolog Premiul I la Concursul judeţean de teatru, Premiul al II lea Ansamblu Coral – concurs interscolar (2009). Printre activităţile instructiv- educative desfăşurate la nivelul ciclului primar, o notă aparte o constituie iniţierea şi promovarea concursului naţional de creaţie plastică şi creaţie literară “Zâmbet de copil” ajuns la a II – a ediţie în 2010. Participarea a fost numeroasă (34 de judeţe), iar interesul copiilor din întreaga ţară ne stimulează. Micii artişti au realizat lucrări deosebite, pline de sensibilitate şi culoare, recompensate cu  numeroase premii.

De-a  lungul anilor săi de existenţă, şcoala noastră a fost destul de greu încercată (cele două mari cutremure, multele schimbări şi reforme produse în sistemul educativ, lipsa unor fonduri necesare reabilitării şi dotării în trecut), însă a renăscut mereu ca pasărea Phoenix.

Atribuirea Denumirii

Pe 13 septembrie 2010, cu ocazia deschiderii anului şcolar, s-a desfãşurat şi ceremonia de atribuire a numelui domnitorului Alexandru Ioan Cuza unităţii noastre de învãţãmânt, la care am avut oaspeţi atât din cadrul administraţiei locale Primar ing. HORIA LAURENŢIU TISEANU, Consilierii Locali DULĂ MARIAN şi BONDOC VIOREL,  din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova,  dl.NICĂ  IUSTINIAN FEODOR, iar din partea Senatului României dl. GEORGICĂ SEVERIN, cât şi cadre didactice pensionate şi personalul unităţii noastre şcolare.

Denumirea unităţii noastre şcolare este un omagiu adus Marelui Domnitor care a înfăptuit Unirea Principatelor şi pentru primele reforme în domeniul învăţămantului.

Alături de elevii care au păşit într-un nou început la şcoală au fost părinţii, partenerii nostri, implicaţi într-un proces important de colaborare: Şcoală – Familie.

Suntem angajaţi pe drumul modernizării învăţământului cu mult curaj, cu multă determinare şi speranţe de mai bine. Odată cu schimbarea denumirii şcolii noastre în Şcoala Gimnazială  “Alexandru Ioan Cuza”,Municipiul Câmpina,  aspirăm să păşim pe drumul devenirii unei  instituţii de învăţământ cu adevărat europeană.