III.2. Arealul Brusturoasa, judeţul Bacău

III.2.1. Prezentare generală

Pornit din munţii Ciucului, Trotuşul, când învolburat şi aprig, când mai liniştit şi chiar sfătos în serile de taină cu cerul înstelat, îşi taie drum de piatră între munţi, lângă aşezări omeneşti a căror vechime se măsoară cu veacurile.

Gonit din Transilvania, Trotuşul sparge pe la Palanca meterezele Tarcăului şi dând stâncile la o parte, deschide văi largi şi roditoare pe poalele munţilor şi le împodobeşte cu sate.

Una din comunele pentru care Trotuşul îşi împodobeste văile sale este Brusturoasa, sat specific de munte, aşezat în formă depresionară Palanca – Dărmăneşti.

Istoria acestei comune, a locuitorilor ei, creatori de valori şi frumos este legată de momente dramatice. Satul Brusturoasa a fost ars din temelii de două ori. După ce bombardamentele şi luptele au încetat în 1918 şi 1944, cei plecaţi să se adăpostească întorcându-se şi-au rătăcit privirile îngrozite asupra vetrelor de casă arse până la temelii. Din ele rămăsese în loc de clădiri, butuci arzând. Dar omul de la munte nu poate fi învins, el a purces cu o râvnă necurmată la construcţie.

De două ori, ca pasărea Phoenix, Brusturoasa s-a ridicat din cenuşă. Acest gest repetat este o dovadă a dragostei faţă de ţinutul de baştină, a legământului faţă de străbuni. Pe locurile acestea s-au jertfit în războiul pentru întregirea neamului, fii ai comunei alături de sute de români din alte meleaguri.

Recunoştinţa a rămas veşnică, tot atât de nemuritoare ca Monumentul Eroilor de pe stânca Cuchinişului.

S-au scurs anii. Trecutul nu poate fi uitat, dar el se îmbină cu prezentul, cu realitatea care mereu se autodepăşeşte. Gândind la înaintaşi se construieşte viitorul deoarece nimic nu se naşte în gol.

Locuitorii comunei sunt mândrii de comuna lor, comuna având de strajă coloşi de piatră a căror creste sunt acoperite mai mult de jumătate de an , de zăpadă.

În dreapta, Trotuşul îşi izbeşte cu tenacitate apele de poalele munţilor Ciucului. Nu le părăseşte decât aproape de ieşirea din comună, la graniţa cu altă aşezare – Agăşul când întâlneşte culmile mai joase ale dealurilor Cotumbei.

În stânga se înalţă maiestos Ciudamirul cu fruntea încărcată de neguri ce rareori se arată în toată splendoarea lui privirii oamenilor. Se privesc din înălţime cu trufie dealurile ce-l urmează nesocotindu-le vrednice de vecinătatea sa. Totuşi dealurile Camenca şi Burieniş nu se arată prea impresionate de megieşul lor din Nord, conştiente probabil de bogăţia lor forestieră.

Ca în orice sat de munte râurile şi părâurile învolburate sunt o prezenţă obişnuită. Adesea când norii îşi revarsă ploile, micile fire de apă ce oglindesc înâlţimea brazilor îşi strigă forţa, lovindu-se de bolovani. Stânci ce păreau neclintite încep atunci dansul sălbatic pe văi. Râurile: Camenca, Şugura, Ursului, Corbului demonstrează în acele clipe energia enormă a naturii dezlănţuite. Aşezată la 800 metri deasupra nivelului mării, comuna este alcătuită din satele: Brusturoasa, Hângăneşti, Camenca, Buruieniş şi Cuchiniş. Comuna nu are zone de alunecări decât pe malul stâng al râului Camenca şi torenţi în Brusturoasa Veche şi pe Ciudamir. De asemenea aşezarea satului pe a treia terasă a râului Trotuş nu permite inundarea lui în timpul viiturilor de primăvară când se topesc zăpezile din văile munţilor înconjurători.

Situată într-o depresiune intercarpatică zona are o climă blândă, cu verile răcoroase şi iernile nu prea geroase. Totuşi munţii ce o înconjoară, depăşind uneori înălţimea de 1700 metri, pe vârfurile lor mai stăruie zăpada până târziu. Potrivit acestei clime vegetaţia naturală din comună este reprezentată prin păduri de brad şi fag şi fâneţe, suprafaţa fâneţelor ajungând la 846 ha şi a pădurilor de 52,78 ha.

Lemnul constituie bogăţia principală a economiei, exploatarea lemnului reprezentând ocupaţia de bază a locuitorilor. Aşa cum la câmpie seceratul grâului reprezintă sărbătoarea recoltei, la munte adunarea fânului concentrează interesul tuturor căci ceea ce dă păşunea reprezintă mijlocul de existenţă, o altă latură a economiei. Rămâne evident faptul că pentru o zonă de deal şi de munte se adaugă la cele enumerate un număr mare de pomi fructiferi, de asemenea fructele de pădure. Culesul acestor produse ale muntelui sălbatic aduc economiei prin export o palpabilă contribuţie a comunei. Alte două ramuri care ar părea să aibă tradiţie sunt avicultura şi sericultura.

În această micromonografie se aminteşte de frumoasa Vale a Trotuşului, acolo unde se termină culmile Tarcăului şi încep culmile Ciucului şi unde se află locuri a căror nume dăinuie ceva din marea alternanţă a istoriei, dând năvală din cine ştie ce spaimă a trecutului. Cu urme ale istoriei adevărate menţionate în monografii vechi, cu gospodari care au respectat portul popular şi limba lor moldovenească, specifică zonei de trecere între Moldova şi Ardeal, această zonă este o mărturie reală a regiunii Văii Trotuşului numită de Al. Vlahuţă ,, Prahova Bacăului, crâmpei de patrie cu toate atributele ei.” Fără să fie municipiu pentru localnici, această zonă este un loc cum rare sunt asemenea pe lume. Împotriva tuturor vicisitudinilor, istoria şi-a urmat legile sale obiective şi oamenii acestor plaiuri au devenit stăpânii de drept şi de fapt.

Cu emoţie şi respect, se aminteşte că Valea Trotuşului a fost, este, şi va fi vatră de muncă şi de izvodiri măiestre ale minţii şi inimii unor oameni dintotdeauna vrednici în lucrarea de bine şi de durabil, dintotdeauna aprigi în apărarea a ceea ce-i mai presus de orice: libertatea şi demnitatea. Aceşti oameni au făurit istorie, istorie în marea istorie a neamului