Scoala Gimnaziala Nr.2 Vatra Dornei
Vatra Dornei, Suceava

Prezentare

Scurt istoric

La 1 septembrie 1966 a fost înfiinţată o şcoală elementară pe strada Unirii, denumită ŞCOALA DE 4 ANI NR. 2, care, fiindcă se afla în apropierea coloniei Dorna Foresta, s-a mai numit şi ŞCOALA DORNA FORESTA. Această şcoală şi-a deschis porţile pentru 31 de elevi.

Creşterea populaţiei şcolare a atras după sine schimbarea localului şcolii. Astfel, la 1 martie 1957, şcoala a funcţionat într-o altă clădire, mai spaţioasă, situată pe strada Unirii, timp de 9 ani, avându-l ca director pe învăţătorul Popa A. Nicolae.

Începând cu 31 august 1966, acest local îşi încetează activitatea, devenind grădiniţă pentru copii, funcţionând ca atare şi în zilele noastre.

La 15 septembrie 1966 este inaugurat noul local al şcolii, care a primit aproximativ 500 elevi, în cele 8 săli de clasă, două laboratoare (fizică-chimie şi biologie) şi bibliotecă. Sălile sunt spaţioase, luminoase, cu încălzire centrală, oferă cele mai bune condiţii pentru instruire şi educaţie.

După 1980 spaţiul şcolii a devenit neîncăpător, fiind necesară mutarea unor clase în diverse spaţii improprii. Astfel, în vechea poştă, au funcţionat trei clase de elevi şi biblioteca şcolii. Alte două clase au învăţat la Grădiniţa Foresta, apoi la Creşa de Copii de pe str. Coşbuc, actualul Centru de Informatică, alte două clase de elevi desfăşurându-și activitatea în blocul de garsoniere CFR de pe str. Unirii.

În 1987 a început construcţia aripii noi a şcolii, ce s-a finalizat şi dat în folosinţă la 15 septembrie 1989. Aceasta cuprinde 6 săli de clasă şi un atelier şi s-a realizat din iniţiativa conducerii şcolii, în persoana doamnei director prof. Ţaranu Georgeta şi a primăriei, prin persoana domnului primar Corneţchi şi cu sprijinul mai multor unităţi economice din oraş.

Începând cu 1 septembrie 2003, Şcoala cu cls. I-IV Nr. 3 de pe str. Chiliei a făcut parte integrantă din Şcoala Nr. 2. Astfel, şcoala şi-a mărit efectivul de elevi şi cadre didactice. Din 2014, localul de pe str. Chiliei s-a desființat, din cauză că numărul de elevi a scăzut, una din cauze fiind plecarea unui însemnat procent de populației în străinătate.

La 15 septembrie 2016 s-au sărbătorit 50 de ani de existenţă a localului actual al Şcolii Nr. 2, şcoală ce s-a remarcat ca un lăcaş de cultură cu un bine meritat prestigiu, cu cadre didactice dăruite profesiei, cu elevi realizaţi în numeroase domenii, cu o bază materială foarte bună. Au fost prezenţi la aniversare foşti şi actuali dascăli, reprezentanţi ai comunităţii locale, ai bisericii, ai inspectoratului şcolar, dar şi şefi de promoţie ai celor 50 de ani şcolari.

De la înfiinţare şi până în prezent, şcoala s-a bucurat de o dezvoltare continuă, atât pe linia îmbogăţirii bazei materiale, cât şi în ceea ce priveşte corpul profesoral, calitatea actului pedagogic.

Ca urmare, şcoala şi-a clădit încet, dar sigur un binemeritat prestigiu, fiind apreciată pe plan judeţean şi naţional cu ocazia inspecțiilor școlare de îndrumare şi control, datorită rezultatelor obţinute pe parcursul anilor la olimpiade, concursuri şcolare, admitere în licee.