Data începutului învăţământului primar în Sinteşti nu poate fi stabilită cu precizie. Astfel, doctorul Borovzki, în „Temesvarmehye tartenete” („Istoria regiunii Timişoara”), scrie că în anul 1770 s-au dat dispoziţii împărăteşti ca în fiecare comună să se înfiinţeze câte o şcoală. Tot acolo se scrie că în anul 1775 s-a introdus în toate şcolile din Banat „ordinea şcoală generală”.

O însemnare din 1752, lăsată pe fila unei cărţi bisericeşti, dispărută azi fără urmă (?!), spunea că mai mulţi tineri din Sinteşti şi din vecinătate învăţau cu sârguinţă cititul, scrisul şi cântarea bisericească în chilia preotului din sat. Este obişnuita şcoală „din tinda bisericii”, care fiinţa de veacuri în localităţile mai mari, pregătind cântăreţii bisericesti, dintre care se alegeau slujitorii altarelor, iar mai târziu învăţătorii.

Aceeaşi şcoală e confirmată documentar în 1776, pe locul unde se află şi astăzi „şcoala veche”, când e cercetată de tineri din Margina, Temereşti, Zorani, Nemeşeşti, Coșteiu de Sus şi , desigur, Sinteşti.

Şcoala a fost administrată de câtre biserica ortodoxă română, care îşi alegea învăţătorul, îl plătea şi exercita controlul asupra învăţământului, până în anul 1924, când, atât corpul didactic cât şi învăţământul au trecut la stat.

În 1774, când s-a făcut împroprietărirea în Sinteşti, pentru şcoală s-au repartizat două jugăre de teren arabil, iar în raportul episcopiei Timişoarei din 1777, înaintat forurilor superioare în vederea sistematizării de către stat, satul apare între localităţile propuse pentru construirea şcolii. În 1785, Sinteştiul, aparţinând cercului administrativ Căpâlnaş, avea local propriu pentru şcoală. Evidenţa oficială din anul şcolar 1791-1792 arată că frecventau cursurile 25 băieţi şi 19 fete, când învăţător era Iosif Popovici, originar din Sinteşti, în vârstă de 32 de ani, fiul unuia din cei doi preoţi Popovici, amintiţi în 1767, care urma în 1792 cursurile de calificare la Timişoara.

O evidenţă din anul şcolar 1824-1825 prezintă următoarea situaţie a frecvenţei: copiii obligaţi să frecventeze, 34 băieţi şi 38 fete, urmează regulat 26 băieţi şi 6 fete, directorul districtual şcolar remarcând că şcoala de şapte clase elementare din Sinteşti se numără printre cele mai active şi cu frecvenţă bună.

Perioada 1869-1871 îl găseşte ca învăţător pe Atanasie Filip, urmat de sinteşteanul

Atanasie Fileriu. Acesta din urmă, datorită activităţii sale pe tărâm naţional – într-o vreme când eforturile de deznaţionalizare s-au extins şi asupra şcolilor confesionale – susţinute de biserică - , prin uneltirile notarului Kardos, urmate de persecuţii şi reclamaţii, îşi dă seama că îi este imposibilă continuarea exercitării funcţiei şi demisionează. În 1876, la concursul pentru completarea postului se prezintă patru candidaţi. Petru Borlovan din Jdioara, sprijinit de notar, obţine majoritatea voturilor, dar episcopul Ioan Popasu anulează alegerea, încredinţând cu îndatoririle şcolare pe preotul Vasile Matei, până la clarificarea situaţiei. Astfel, în aprilie 1878, episcopul îl delegă pe consilierul şcolar Iuon Ionaşiu, originar din Sinteşti, cu cercetarea şi soluţionarea cazului. Alegerile susţinute în prezenţa sa au ca rezultat reaşezarea învăţătorului Fileriu în post, încheindu-se astfel, cu o victorie, un alt moment al luptei naţionale.

În anul 1888, la un an după terminarea Şcolii Pedagogice, a fost ales învăţător Traian Mihailovici din Lalaşinţ, judeţul Arad, ai cărui înaintaşi – din familia preotului Mihailovici – au plecat din Sinteşti cu aproape un veac în urmă. Activitatea excepţională, pe care a desfăşurat-o patru decenii, a constituit aportul – foarte important – dat culturalizării, consolidării conştiinţei naţionale, pregătirii temeinice a elevilor, îndrumării tineretului spre studii superioare, spre meserii şi agricultură raţională. Numit inspector şcolar în anul 1926 – ca recunoaştere a muncii sale de o viaţă – s-a stabilit în Făget, unde se stinge în anul 1930, lăsând, împreună cu realizările, pioase aduceri aminte.

Cel care i-a urmat a fost dascălul Faur Ioan, care, după ce a absolvit Şcoala Normală în 1925, îşi începe o activitate fructuoasă şi îndelungată – 33 de ani, fără întrerupere – în Sinteşti, începând cu anul 1826. Predând la clase simultane, alături de el s-au perindat şi alţi învăţători şi anume: Taşcău Ion, absolvent al Şcolii Normale în 1933, apoi, un an va suplini Boc Gh. Viorel, care fiind doar absolvent al Şcolii medii din Făget, „cu diplomă”, în 15 octombrie 1958, va fi înlocuit, peste un an de absolventa Şcolii Pedagogice Ion Victoria, care, absolvind la 1 noiembrie 1859, vine ca stagiară la Sinteşti, unde rămâne până în 1965.

Din 1965 va profesa ca învăţătoare Lăzărescu Eva, absolventă a Şcolii Pedagogice, la 01.10.1965, alături de ea, o scurtă perioadă va fi şi doamna Talosman Elena.

Absolventă a Liceului Pedagogic din Deva, la 1 septembrie 1974, Costa (Mert) Lucia va veni în satul natal ca învăţătoare, unde profesează până în anul 2010,când iasă la pensie,după o viață închinată creșterii și formării de oameni.O perioadă le-a avut colege, pe rând, pe Crăciunescu Eugenia - absolventă a Liceului Pedagogic în 1970, încadrată la 1 septembrie 1979 – precedată, cu un an înainte, de Șufană Mariana, şi ea absolventă a Liceului Pedagogic în 1977, încadrată ca învăţătoare la 1 septembrie 1978.

Din 1996 până în 2010 a predat alături de Mert Ciprian, iar din 2011, împreună cu soțul său, Mert Emil, care a și rămas cadru învățător aici, după ieșirea dânsei la pensie.