Scoala Gimnaziala Plesoiu
Plesoiu, Olt

Prezentare

Localitatea Plesoiu este la o distanţă de 15 km de reşedinţa de judet- Slatina, fiind situată in partea de nord-vest a judeţului si este traversată de drumul judeţean DN 64.
Prima şcoală primară pentru comunele Pleşoiu şi Arceşti-Cot s-a înfiinţat în anul 1838 , învăţător fiind Florea Viziru, cântăreţ bisericesc care urmase cursuri de pregatire în oraşul Caracal. La sfârşitul veacului al XIX-lea găsim şcoala din Plesoiu instalată în casele lui Popa Mitrache, pe care le dăruise satului în acest scop, înainte de a muri. Acest local se afla exact pe locul unde este azi construită primăria. În anul 1910 Casa Şcoalelor construieşte un local de şcoală tip , cu o singură sală de clasă şi antreu ,pe locul unde şi astăzi se află şcoala. În anul 1926-1927, locuitorii satului Pleşoiu construiesc a doua sală de clasă şi cancelarie ,lângă cea existentă, în partea de nord. La 1 septembrie 1927 şcoala avea două săli de clasă + cancelarie şi funcţiona cu 3 posturi, având ca învăţători pe Gh. Morariu, Maria Ştefănescu şi I. Floricel. La 1 septembrie 1928 se înfiinţează al IV-lea post de învăţător la Şcoala Pleşoiu şi timp de 20 de ani funcţionează în această structură. În 1962 se fixează durata învăţământului obligatoriu la 8 ani. Pentru a putea satisface nevoile crescânde ale şcolii de cultură generală din Pleşoiu , s-a hotărât ca prin contribuţie benevolă să se mai construiască încă 2 săli de clasă. În 1970 - 1971 se construieşte noul local de şcoală , care funcţionează şi astăzi , cu 8 săli de clasă ,laboratoare şi anexele necesare.