Scoala Gimnaziala Jirov
Jirov, Mehedinti

Prezentare

Şcoala cu clasele I-VIII Jirov este situata in satul Jirov,comuna Corcova. Satul se afla intr-o depresiune intradeluroasa,la adpostul maselor de aer reci care se canalizeaza iarna pe valea Motrului. Forma satului se aseamana cu cea a literei Y,avand baza spre D.N.67A, o buna parte din sat fiind strabatut de D.J.671B.In prezent hotarele satului Jirov sunt urmatoarele:

  • 1. la E - satele Maru Rosu si Puscasu
  • 2. la S,S-V - hotarul comunei Voloiac
  • 3. la V - hotarul comunei Cazanesti
  • 4. la N - satele Parvulesti, Cordun, Stejaru
  • 5. la N-E - raul Motru(comuna Vagiulesti, judetul Gorj)

      p090107_15.10_400     p090107_15.12_400


  Satul Jirov apare atestat documentar in anul 1483 decembrie 3, prin hrisovul dat de voievodul Vlad Calugarul (1482-1495)prin care acesta intareste lui jupan Barta Patru si rudelor sale ,,ocina” la Jirov, Jirovel si Bobotnic.
  Vechimea (inceputurile) satului este cu mult inainte de anul 1483, documentul este doar o atestare a stapanirii lui jupan Barta Patru si a rudelor sale.Se cunoaste faptul ca documentele emise de cancelaria domneasca erau semnate de ,,adalmasani” din Jirov pe care ii regasim in documentele din secolele XVI, XVII, faciliteaza concluzia ca Jirovul era un sat de mosneni instariti, asa cum de fapt a ramas pana in epoca moderna.
  Primele scoli primare oficiale in lumea satelor au fost infiintate in Tara Romaneasca in anul 1838 cu obligatia satenilor de a ridica localul de scoala si sa-l plateasca pe invatator. Primii invatatori la inceput in majoritatea satelor au fost preotii si dascalii de biserica.
  Scoala primara din Jirov si-a inceput cursurile in anul 1838 noiembrie 10, cu invatatorul Ion Popa Stan, cu 35 de elevi,Scolile deschise la 1838 au fost inchise dupa infrangerea Revolutiei de la 1848, invatatorii fiind numiti ,,comisari” ai revolutiei ,prin participarea directa sau indirecta.Scolile inchise la 1848 au fost redeschise la sate in 1857. In acest an a fost redeschisa si scoala din Jirov, cu invatatorul Constantin Drescu(Daescu), pe care il regasim invatator si in anul 1863-1864 cu numele corect Constantin Daescu.Cu anul scolar 1864-1865 invatamantul primar a devenit obligatoriu si gratuit.Scoala a functionat continuu, in arhiva scolii gasindu-se cataloage, registre matricole din 1893.Chiar si in timpul celor doua razboaie mondiale scoala a functionat cu clasele I-VIII.
  Din anul 1948 in urma reformei invatamantului, in satul Jirov functioneaza scoala cu clasele I-VIII.