Scoala Gimnaziala Dobresti
Dobresti, Dolj

Prezentare

Populaţia şcolară

Număr de elevi: 211 de elevi şcolari şi 92 de preşcolari

Număr de clase: 14 clase

Mediul de provenienţă: rural

 


Comuna Dobresti este asezata pe soseaua Craiova-Bechet la departare de 45 km fata de Craiova. Se compune din 5 sate: Dobresti, Toceni, Caciulatesti, Georocel, Murta, centrul comunei fiind satul Dobresti. Dintre cele 5 sate, Dobresti si Caciulatesti au o istorie straveche de peste 2000 de ani. Dovada stau obiectele de cultura materiala care s-au gasit pe raza acestor sate si care se gasesc la Muzeul de istorie Craiova. Prima scoala in Dobresti a fost infiintata in anul 1860 inainte de Reforma lui Cuza. La aceasta scoala veneau copii din satele Dobresti, Caciulatesti si Roaba( vechea denumire a satului Toceni) Aceste date sunt mentionate in “Dictionarul geografic” din anul 1892, lucrare premiata de regele Ferdinand al Romaniei. In anul 1892 erau inscrisi la aceasta scoala numita Scoala lui Toc un numar de 32 elevi, condusi de un invatator. Tot in aceasta scoala era si localul Subprefecturii (plasa Jiul de Jos, care cuprindea 13 comune). Din cauza cutremurului din 6 octombrie 1908, scoala s-a daramat si comunitatea locala a fost nevoita sa construiasca scoala in satul Caciulatesti si o scoala improvizata in satul Toceni cu 2 sali de clasa. Scoala in satul Murta s-a construit in anul 1909 si este actualul local de scoala. Aici veneau copii din satele Murta si Georocel si pana la construirea localului din Toceni mai veneau copii din satul Dobresti. In anul 1934 s-a construit actualul local de scoala in satul Toceni la inaugurarea caruia a participat Ministrul Instructiei Publice C.Anghelescu. Dupa reforma invatamantului din 1948, s-a infiintat in anul 1949 Scoala elementara cu clasele I-VII Toceni care a functionat in actualul local de scoala cu 2 sali de clasa iar restul de clase in casa boierului Gh.Dumitrescu in conditiile in care a fost expropiat de comunisti. La scoala elementara de 7 ani veneau copii din toate satele comunei, unii strabatand pe jos o distanta de peste 4 km. In anul 1963 Scoala elementara de 7 ani s-a mutat in actualul local al Primariei din satul Dobresti si a functionat pana a fost dat in folosinta localul de scoala in care functioneaza astazi. Acest lucru s-a intamplat in anul 1976. In prezent Scoala cu clasele I-VIII Dobresti este scoala coordonatoare avand arondate urmatoarele unitati scolare:Gradinita Georocel, Gradinita Murta, Gradinita Toceni, Gradinita Caciulatesti, Gradinita Dobresti, Scoala I-IV Georocel, Scoala I-IV Murta, Scoala I-IV Toceni, Scoala I-IV Caciulatesti.

Galerie foto