Scoala Gimnaziala Nr.1 Rovinari
Rovinari, Gorj

Prezentare

Primele date despre teritoriul care corespunde zonei oraşului Rovinari sunt încă din paleolitic, dar prima atestare a satului Rovinari este menţionată  în anul 1497 în actele de întărire sau daniile făcute de Sigismund regele Ungariei sau Iancu de Hunedoara. Denumirea satului provine de la cuvântul „rovină” care înseamnă mlaştină. Înfiinţat pe locul a 6 comune şi devenit oficial oraş la 9 decembrie 1981, Rovinari face parte din categoria oraşelor mici. Relativ nou, oraşul este rezultatul unei aşezări umane forţate prin natura activităţilor de exploatarea minieră a lignitului din bazinul carbonifer cu acelaşi nume.

La 9 decembrie 1981 a apărut pe harta ţării oraşul Rovinari, la temelia noului oraş au stat identificarea marilor rezerve de cărbune energetic din perimetrul Roşia-Jiu şi punerea în funcţiune a termocentralei de la Rogojelu. Oraşul Rovinari împreună cu cartierele sale Poiana şi Vârţ ocupă o suprafaţă de 2632 ha, şi aproximativ 13500 loc. Deşi oraşul este nou, în limitele teritoriului său administrativ s-au găsit urme materiale de locuire din cele mai vechi timpuri de tipul cetăţilor geto-dacice sau al căştrilor romane (cetatea de la Vârţ-Rovinari sec. I î Hr-sec. I d Hr., tezaurul de la Poiana-Rovinari, castrul Pinoasa-Rovinari, cula de la Rovinari).

Oraşul Rovinari este situat în partea de S-V a României, fiind amplasat pe cursul mijlociu al râului Jiu, pe malul drept al râului, în zona albiei majore şi a teraselor Jiului la contactul dintre Subcarpaţii Getici şi Piemontul Getic, la o altitudine de circa 150 m. Rovinari este al treilea oraş din judeţul Gorj în funcţie de numărul locuitorilor, după municipiile Tîgu-Jiu  şi Motru.

Faţă de reşedinţa judeţului Gorj (municipiul Tg-Jiu), Rovinariul este situat la o distanţă de 25 Km S-V fiind în zona de influenţă a acestuia şi este legat de acesta prin Drumul Naţional D.N.66 Petroşani-Tg-Jiu-Rovinari-Filiaşi-Craiova, care la rândul lor fac parte din sistemul drumurilor europene, artera E 79. Totodată oraşul este situat de-a lungul căii ferate electrificate Filiaşi-Tîrgu-Jiu.

Populaţia oraşului Rovinari este de aproximativ 12.500 locuitori, media de vârstă fiind de 36 ani, iar repartizat pe sexe 50,50% reprezintă barbaţi şi 49,50% femei.
Principalele instituţii din domeniul educaţiei, culturii, sănătăţii ale oraşului Rovinari sunt: Grupul Şcolar Industial Rovinari, Scoala Generală nr.1, Şcoala Generală nr.3, Şcoala Generală Virţ, Grădiniţele nr.1 şi nr.4, Căminul cu program prelungit, Spitalul orăşenesc Rovinari, Policlinica, Casa de Cultură şi Biblioteca oraşului Rovinari, Clubul elevilor Rovinari, Serviciul Public de Asistenţă Socială, Direcţia de Servicii Comunale, Direcţia de Poliţie Comunitară.
Sub aspect economic, oraşul Rovinari dispune de resurse în sectorul primar, prin rezervele de cărbune energetic, respectiv lignitul exploatat în cariere.
Participarea exploatării lignitului la dezvoltarea activităţii economice a ţării se manifestă direct prin asigurarea unei surse principale de producere a energiei electrice şi termice, element esenţial pentru celelalte domenii ale economiei naţionale.
Ponderea economică a oraşului o constituie industria extractivă reprezentând c.c.a. ½ din producţia totală pe judeţ.
Marii agenţi economici ai oraşului Rovinari sunt: S.C. COMPLEXUL ENERGETIC ROVINARI S.A., S.C. TERMOSERV S.A., S.N.L.O – E.M. ROŞIA, S.C. TP SUT S.A., S.C. ENERGOCONSTRUCŢIA S.A., S.C. ENERGOMONTAJ S.A., S.C. ENERGOREPARAŢII S.A., S.C. U.M.R. S.A., S.C. CAZARE – CANTINE S.A , S.C. MINPREST S.A.

Galerie foto