Liceul Tehnologic Cerasu
Cerasu, Prahova

Alte date

COD DE ETICĂ

CODUL DE ETICĂ PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
CAPITOLUL I
DISPOZIŢII GENERALE

Art.1. - (1) Prezentul Cod de Etică (denumit în continuare Cod) este elaborat In baza Art. 10 şi a Art. 16 din ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5550/ 2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului naţional de etică din învăţământul preuniversitar.

(2)      Codul este aplicabil tuturor persoanelor din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar de stat, particular şi confesional, responsabile cu instruirea şi educaţia, şi care, în conformitate cu prevederilor “Statutului personalului didactic” din Legea Educaţiei Naţionale 1/2011, îndeplinesc funcţia de personal didactic/cadru didactic, personal didactic auxiliar, personal didactic asociat, precum şi funcţii de conducere, de îndrumare şi control în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ preuniversitar, In inspectoratele şcolare şi casele corpului didactic.

(3)      Reglementările din acest cod vizează, în mod particular, persoanele care îndeplinesc funcţia de cadru didactic In sistemul de învăţământ preuniversitar românesc, public sau privat, indiferent de statutul deţinut.

Art. 2. - Codul funcţionează atât ca un contract moral între părinţi/tutori legali, elevi, comunitatea locală şi diferitele categorii de personal din sistemul de învăţământ preuniversitar responsabile cu instruirea şi educaţia, cât şi ca un sistem de standarde de conduită colegială capabile să contribuie la coeziunea instituţională şi a grupurilor de persoane implicate în activitatea educaţională, prin formarea şi menţinerea unui climat bazat pe cooperare şi competiţie după reguli corecte.

Art. 3. - Respectarea prevederilor prezentului Cod reprezintă o garanţie a creşterii calităţii şi prestigiului învăţământului preuniversitar, scop posibil de atins prin intermediul următoarelor obiective:

a)    autodisciplinarea persoanelor responsabile cu instruirea şi educaţia, prin asumarea conţinutului acestui cod;

b)             menţinerea unui grad înalt de profesionalism In exercitarea atribuţiilor şi funcţiilor personalului din sistemul de învăţământ preuniversitar de stat, particular sau confesional, responsabile cu instruirea şi educaţia, In mod special a persoanelor care îndeplinesc funcţia de cadre didactice;

c)    ameliorarea calitativă a relaţiilor dintre actorii educaţionali;

d)   reducerea practicilor inadecvate şi/sau imorale ce pot apărea în mediul educaţional preuniversitar;

e)    creşterea gradului de coeziune a personalului implicat In activitatea educaţională;

f)    facilitarea promovării şi manifestării unor valori şi principii aplicabile în mediul şcolar preuniversitar, inserabile şi în spaţiul social;

g)   sensibilizarea opiniei publice în direcţia susţinerii valorilor educaţiei.

 Art. 4.- Orice persoană din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar de stat, particular şi confesional, responsabilă cu instruirea şi educaţia, are datoria morală şi profesională de a cunoaşte, de a respecta şi de a aplica prevederile prezentului Cod.

CAPITOLUL II
VALORI, PRINCIPII ŞI NORME DE CONDUITĂ

Art. 6. - Personalul din sistemul de învăţământ preuniversitar de stat, particular şi confesional, responsabil cu instruirea şi educaţia, In mod particular cadrele didactice, trebuie să îşi desfăşoare activitatea profesională în conformitate cu următoarele valori şi principii:

a)    imparţialitate, independenţă şi obiectivitate;

b)   responsabilitate morală, socială şi profesională;

c)    integritate morală şi profesională;

d)   confidenţialitate;

e)    activitate In interesul public;

f)    respectarea legislaţiei generale şi a celei specifice domeniului;

g)   respectarea autonomiei personale;

h)   onestitate şi corectitudine intelectuală;

i)     respect şi toleranţă;

j)     autoexigenţă în exercitarea profesiei;

k)   interes şi responsabilitate In raport cu propria formare profesională;

l)     implicarea In democratizarea societăţii, In creşterea calităţii activităţii didactice şi a prestigiului unităţii/instituţiei de învăţământ preuniversitar, precum şi a specialităţii/domeniului în care lucrează;

m) respingerea conduitelor didactice inadecvate.

Art. 7. - În vederea asigurării unui învăţământ de calitate, în relaţiile cu elevii, persoanele responsabile cu instruirea şi educaţia, In mod particular cadrele didactice, au obligaţia de a cunoaşte, respecta şi aplica un set de norme de conduită. Acestea au In vedere:

(1) Ocrotirea sănătăţii fizice, psihice şi morale a elevilor prin:

a)           supravegherea permanentă a acestora pe tot parcursul activităţilor în şcoală cât şi In cadrul celor organizate de unitatea şcolară In afara acesteia, In vederea asigurării depline a securităţii tuturor celor implicaţi în aceste acţiuni;

b)           interzicerea agresiunilor fizice şi tratamentelor umilitoare, sub orice formă, asupra elevilor;

c)         asigurarea protecţiei fiecărui elev, prin denunţarea formelor de violenţă fizică exercitate asupra acestora, a oricărei forme de discriminare, abuz, neglijenţă sau de exploatare a elevilor, In conformitate cu prevederile Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările şi completările ulterioare;

d)        excluderea oricăror forme de abuz sexual, emoţional sau spiritual;

 e) interzicerea hărţuirii sexuale şi a relaţiilor sexuale cu elevii, inclusiv a celor consensuale;

(2) Responsabilitate în vederea atingerii de către elevi a standardelor de performanţă prevăzute de documentele şcolare.

(3) Respectarea principiilor docimologice.

(4) Interzicerea oricăror activităţi care generează corupţie:

a)         fraudarea examenelor de orice tip contra bani, obiecte, servicii etc;

b)        solicitarea de către personalul didactic a unor sume de bani sau cadouri în vederea obţinerii de către elevi a unor rezultate şcolare incorecte;

c)         traficul de influenţă şi favoritismul în procesul de evaluare;

d)        colectarea de fonduri de la elevi sau de la părinţii acestora pentru cadouri sau pentru protocolul destinat cadrelor didactice antrenate în organizarea şi desfăşurarea unor activităţi de evaluare (examene şi evaluări naţionale, olimpiade, alte concursuri şcolare etc.);

e)         interzicerea meditaţiilor cu proprii elevi, contra unor avantaje materiale.

(5) Interzicerea implicării elevilor în activităţi de partizanat politic şi de prozelitism religios, organizate special în acest sens de către persoanele responsabile cu instruirea şi educaţia elevilor, în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar sau în afara acestora.

(6) Excluderea din relaţiile cu elevii a oricărei forme de discriminare, asigurarea egalităţii de şanse şi promovarea principiilor educaţiei inclusive.

(7) Respectarea demnităţii şi recunoaşterea meritului personal al fiecărui elev.

Art.8. - În relaţia cu părinţii/tutorii legali, persoanele responsabile cu instruirea şi educaţia, în mod particular cadrele didactice, vor respecta şi aplica următoarele norme de conduită:

a)         acordarea de consultanţă părinţilor/tutorilor legali în educarea propriilor copii şi susţinerea rolului parental;

b)        stabilirea unei relaţii de încredere mutuală, a unei comunicări deschise şi accesibile;

c)         disponibilitatea pentru rezolvarea problemelor educative enunţate de către părinţi/ tutori legali;

d)       informarea părinţilor/tutorilor legali despre toate aspectele activităţii elevilor prin furnizarea explicaţiilor necesare înţelegerii şi aprecierii conţinutului serviciilor educative;

e)         informarea părinţilor/tutorilor legali despre evoluţia activităţii şcolare, evitând tendinţele de prezentare parţială sau cu tentă subiectivă;

f)          respectarea confidenţialităţii datelor furnizate şi a dreptului la intimitate individuală şi familială;

 g)   persoanele responsabile cu instruirea şi educaţia, In mod particular personalul didactic, nu vor impune, în relaţia cu părinţii/tutorii legali, dobândirea/primirea de bunuri materiale sau sume de bani pentru serviciile educaţionale oferite;

h)   consilierea părinţilor/tutorilor legali privind alternativele de formare şi dezvoltare optimă a copiilor lor, din perspectiva expertizei psihopedagogice şi a respectării interesului major al copilului.

Art. 9. - Personalul din sistemul de învăţământ preuniversitar responsabil cu instruirea şi educaţia, In mod particular cadrele didactice, vor respecta şi aplica următoarele norme de conduită colegială:

a)        relaţiile profesionale trebuie să se bazeze pe respect, onestitate, solidaritate, cooperare, corectitudine, toleranţă, evitarea denigrării, sprijin reciproc, confidenţialitate, competiţie loială, interzicerea fraudei intelectuale şi a plagiatului; 

b)        orice membru al personalului didactic va evita lezarea libertăţii de opinie, vizând convingerile politice şi religioase; 

c)         orice membru al personalului didactic va evita practicarea oricărei forme de discriminare în relaţiile cu ceilalţi colegi;

d)        Intre persoanele din sistemul de învăţământ preuniversitar responsabile cu instruirea şi educaţia se interzice solicitarea de servicii personale de orice tip de la colegi care sunt sau urmează să fie în proces de evaluare, angajare sau promovare; 

e)         In evaluarea competenţei profesionale se vor utiliza criterii care au In vedere performanţa şi rezultatele profesionale;

f)         Incurajarea diseminării cunoştinţelor profesionale, în vederea atingerii unor standarde superioare de calitate In activitatea didactică; 

g)        orice cadru didactic trebuie să evite, prin afirmaţii, aprecieri sau acţiuni, să afecteze imaginea profesională şi/sau socială a oricărui alt membru al corpului profesoral, cu excepţia situaţiilor prevăzute şi formalizate de actele normative în vigoare ( evaluările anuale, comisia de disciplină etc.);

h)        Intreaga activitate a persoanelor din sistemul de învăţământ preuniversitar, responsabile cu instruirea şi educaţia, trebuie să permită accesul la informaţiile care interesează pe toţi membrii comunităţii şcolare, posibilii candidaţi, instituţiile cu care entitatea colaborează şi publicul larg, asigurând astfel o informare corectă şi facilitarea egalităţii de şanse, precum şi asigurarea accesului echitabil la resursele şcolare şi ale sistemului de învăţământ;

i)          reacţia publică - prin drept la replică, discurs public, întrunire etc. -, atunci când o anumită situaţie creată de către membrii comunităţii educaţionale sau de către oricine altcineva din afara acesteia afectează imaginea unităţii/instituţiei şcolare, sistemului de învăţământ preuniversitar românesc, oricărei persoane, membră a comunităţii educaţionale.

Art. 10. - Personalul din sistemul de învăţământ preuniversitar responsabil cu instruirea şi educaţia, în mod particular cadrele didactice care îndeplinesc funcţii de conducere, de îndrumare şi control sau care sunt membri In structuri de conducere, vor respecta şi aplica următoarele norme de conduită managerială:

a) respectarea criteriilor unui management eficient al resurselor;

 b)   promovarea standardelor profesionale şi morale specifice;

c)    aplicarea obiectivă a reglementărilor legale şi a normelor etice;

d)   evaluarea corectă conform prevederilor din fişa postului;

e)    selectarea personalului didactic şi personalului didactic auxiliar de calitate, conform legislaţiei în vigoare;

f)    interzicerea oricărei forme de constrângere ilegală şi/sau ilegitimă, din perspectiva funcţiei deţinute;

g)   respingerea oricărei forme de abuz In exercitarea autorităţii;

h)   interzicerea oricărei forme de hărţuire a personalului didactic, indiferent de statutul şi funcţia persoanei hărţuitoare;

i)     exercitarea atribuţiilor ierarhic-superioare, din perspectiva exclusivă a evaluării, controlului, îndrumării şi consilierii manageriale corecte şi obiective.

Art. 11. - În exercitarea activităţilor didactice (şcolare şi extraşcolare), membrilor personalului didactic le sunt interzise:

a)   consumul de substanţe psihotrope sau alcool; 

b)   organizarea pariurilor şi a jocurilor de noroc; 

c)    folosirea dotărilor şi a bazei materiale din spaţiile de învăţământ în vederea obţinerii de beneficii financiare personale; 

d)   distrugerea intenţionată a dotărilor şi a bazei materiale din spaţiile de învăţământ; 

e)    distribuirea materialelor pornografice; 

f)    utilizarea de materiale informative interzise prin lege;

g)   organizarea de activităţi care pot pune în pericol siguranţa şi securitatea elevilor sau a altor persoane aflate în incinta unităţii/instituţiei de învăţământ.

Art. 12. - În relaţia cu instituţiile şi reprezentanţii comunităţii locale, persoanele responsabile cu instruirea şi educaţia, In mod particular cadrele didactice, vor respecta şi aplica următoarele norme de conduită:

a)    colaborarea şi parteneriatul cu instituţiile/reprezentanţii comunităţii locale vor avea In vedere asigurarea sprijinului reciproc, In scopul furnizării unor servicii educaţionale de calitate;

b)   colaborarea şi parteneriatul cu organizaţiile non-guvernamentale ce au ca obiect de activitate educaţia vor avea In vedere asigurarea sprijinului reciproc, In scopul furnizării unor servicii educaţionale de calitate;

c)    responsabilitate şi transparenţă în furnizarea de informaţii către instituţiile de stat In protejarea drepturilor copilului, atunci când interesul/nevoia de protecţie a copilului impun acest lucru;

d)   parteneriatele cu agenţi economici vor avea în vedere asigurarea sprijinului reciproc, In scopul furnizării unor servicii educaţionale de calitate;

e)    In realizarea colaborării şi a parteneriatelor cu    instituţiile/reprezentanţii
comunităţii locale, organizaţiile non-guvernamentale şi agenţii economici nu se vor angaja activităţi care să conducă la prozelitism religios şi partizanat politic, acţiuni care pun In pericol integritatea fizică şi morală a elevilor sau care permit exploatarea prin muncă a acestora.

 CAPITOLUL III
RĂSPUNDERI PRIVIND RESPECTAREA PREVEDERILOR CODULUI

Art. 13. - (1) Orice persoană, participantă/implicată în mod direct sau indirect în activităţile din domeniul educaţional preuniversitar, care consideră, în mod întemeiat, prin raportare la prevederile prezentului Cod, că este victima sau martorul unui comportament lipsit de etică profesională din partea unei/unor persoane din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar de stat, particular şi confesional, responsabile cu instruirea şi educaţia, are dreptul de a sesiza comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de etică.

Art. 14. - Procedurile privind funcţionarea comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de etică, precum şi cele privind anchetarea şi soluţionarea încălcării prevederilor Codului sunt conforme cu prevederile stabilite prin ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5550/ 2011.

Art. 15. - Prezentul Cod face distincţia între încălcarea neintenţionată şi cea intenţionată a prevederilor sale.

(1)   În cazul încălcării neintenţionate a prevederilor codului, fapt dovedit în urma anchetei şi audierilor comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de etică, persoana în cauză va fi consiliată cu privire la înţelegerea situaţiei de încălcare a principiilor codului de etică şi, respectiv, va fi sprijinită pentru concilierea amiabilă cu partea reclamantă.

(2)   În cazul încălcării intenţionate a prevederilor codului, fapt dovedit în urma anchetei şi a audierilor comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de etică, aceasta din urmă poate iniţia următoarele măsuri, în funcţie de gradul de încălcare a prevederilor Codului, de repetarea comportamentului respectiv, precum şi în funcţie de punctul de vedere al Consiliului Profesoral sau a altor organisme precum, Consiliul Reprezentativ al Părinţilor, Consiliul Şcolar al Elevilor:

a)         concilierea amiabilă cu partea reclamantă;

b)        atenţionarea colegială în cadrul comisiei judeţene de etică/a municipiului Bucureşti şi informarea Consiliului de Administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar/instituţiei de învăţământ, pentru luarea în considerare a neconformării persoanei respective cu prevederile codului;

c)         propunerea de includere a persoanei respective într-un program de remediere comportamentală, prin consilierea şi monitorizarea sa pe o perioadă decisă de către Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar/instituţiei de învăţământ. Conţinutul programului de remediere comportamentală va fi stabilit de către o comisie compusă dintr-un reprezentant al profesorilor-membru al Consiliului de Administraţie, un reprezentant al părinţilor şi psihologul

 şcolar. Acest program va fi aprobat de către Consiliul de Administraţie al unităţii/instituţiei de învăţământ;

d) comisia judeţeană de etică/a municipiului Bucureşti, în funcţie de gradul de încălcare a normelor Codului, poate propune comisiei de cercetare disciplinară de la nivelul unităţii de învăţământ preuniversitar/inspectoratului şcolar/MECTS, analiza cazului în vederea sancţionării disciplinare, în conformitate cu prevederile “Statutului personalului didactic” din cadrul Legii Educaţiei Naţionale 1/2011.

(3)   Conform Art. 10, e) din cadrul ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5550/ 2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului naţional de etică din învăţământul preuniversitar, atunci când apar cazuri care sunt de domeniul legii penale, comisia de etică a judeţului/municipiului Bucureşti notifică instituţiile statului abilitate cu realizarea cercetării penale.

(4)   Consilierea comisiei de etică a judeţului/municipiului Bucureşti privind decizia de notificare şi notificarea propriu-zisă adresată instituţiilor statului abilitate cu realizarea cercetării penale, sunt realizate de către serviciul juridic al inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti.

CAPITOLUL IV
DISPOZIŢII FINALE

Art. 16. - Prezentul Cod nu se substituie legilor şi regulamentelor în vigoare din domeniul educaţiei şi nici nu poate contraveni acestora.

Art. 17. - Prin prevederile prezentului Cod, activităţile comisiilor judeţene de etică/comisiei de etică a municipiului Bucureşti nu se substituie activităţilor comisiilor de cercetare disciplinară, constituite la diferite niveluri, conform prevederilor “Statutului personalului didactic” din Legea Educaţiei Naţionale 1/2011 şi nici activităţilor instituţiilor statului abilitate cu realizarea cercetării penale.

Art. 18. - (1) Modificarea prevederilor prezentului Cod se poate face ca urmare a propunerilor a 2/3 din totalul membrilor Consiliului naţional de etică.

(2)   Modificările la Cod se realizează de către un grup de lucru special constituit în acest scop şi sunt aprobate cu 2/3 din voturile exprimate, cu condiţia ca numărul reprezentanţilor Consiliului naţional de etică să fie cel puţin egal cu 2/3 din numărul total al membrilor.

(3)   Modificările la Cod intră în vigoare începând cu anul şcolar următor aprobării lor.

Art. 19. - Prezentul Cod se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.

COD DE ETICĂ SI DEONTOLOGIE PERSONAL DIDACTIC

CODUL

DE ETICĂ ȘI DEONTOLOGIE  PROFESIONALĂ

Proiect

"Integritatea fără cunoştinţe este slabă şi inutilă,

şi cunoştinţele fără integritate sunt periculoase."
(Samuel Johnson)

 
         Codul de etică este una dintre pietrele de temelie ale unei profesii adevărate. Codul public articulează şi afirmă valorile fundamentale ale profesiei, credinţele şi responsabilităţile. Codul de etică propus  reprezintă un set de principii care urmează să fie onorate de către cadrele didactice si personalul auxiliar din unitatea noastra. Principiile enunţate servesc drept standarde de ghidare a conduitei şi de evaluare judicioasă a conduitei în situaţiile în care (nu) sunt demonstrate implicaţii profesionale şi etice. Codul aderă la convingerea fundamentală că elevul este motivul cel mai important pentru existenţa profesiei.

Acest cod constă din principii, angajamente şi responsabilităţi. În acest document, au fost specificate principiile de comportament etic necesare pentru a menţine standardele de integritate, conducere şi profesionalism în rândul profesorilor, personalului auxiliar şi administrativ.

        Toate aceste aspecte integrate în cadrul unui cod aparţin managementului de vârf. După elaborare, acesta trebuie comunicat tuturor părţilor interesate atât din interiorul cât şi din afara unităţii. Etica şi responsabilitatea educationala necesită un angajament zilnic şi total din partea şcolii (directori, profesori, personal auxiliar si nedidactic, elevi şi părinţi). Părinţii elevilor sau tutorii lor legali sunt chemaţi să se implice în activităţile organizate de şcoală, să facă propuneri pentru îmbunătăţirea calităţii educaţiei copiilor lor, să ia la cunoştinţă şi să respecte prevederile contractului de parteneriat cu şcoala. 

       Promovarea valorilor etice se face prin lucru în echipă şi prin iniţiativă, iar rezultatele apar prin creşterea reputaţiei şi a imaginii şcolii.

        În acest context, prezentul Cod de etică și deontologie profesională promovează:

a. Competenţa profesională;

b. Integritatea morală;

c. Cultura organizațională;

d. Formele respectului (faţă de muncă şi valori, faţă de persoane şi comunitate);

e. Creativitatea, initiativa şi personalitatea;

f. Armonizarea interesului individual cu cel colectiv;

g. Deschiderea către viata comunitatatii;

h. Alinierea la tendinţele si practicile învăţământului european.

       Principiile etice pentru colectivul Liceul Teehnologic Bălțești,  au fost dezvoltate pentru a clarifica natura responsabilităţilor etice.

      Scopurile prezentului document sunt:

  • §  A servi drept un ghid pentru practicile etice ale personalului educational;
  • §  A auto-evalua şi evalua egal responsabilităţile cadrelor didactice faţă de elevi, părinţi, colegi şi personalul de conducere;
  • § 

Rolul profesorului
         Profesia de cadru didactic trebuie privită de către comunitate cu încredere şi responsabilitate, necesitând  standarde ridicate de profesionalism. Prin urmare, profesorul acceptă atât încrederea publică, cât şi responsabilităţile de a practica profesia în funcţie de cel mai înalt grad posibil de conduită etică. In acest sens responsabilităţile includ angajamentul faţă de elevi, profesie şi comunitate.

         Ca toate codurile profesionale bine stabilite, acesta oferă un ghid de orientare si include aspecte specifice pentru procesul de luare a deciziilor etice.

Codul prevede si  un cadru conceptual de evaluare a măsurilor efectuate. Astfel, aplicarea codului la situaţii specifice, în esenţă, se adaptează la fiecare în parte.

         Rolul unui profesor în societate este pe cât de semnificativ, pe atât de valoros. El are o influenţă ce depăşeşte societatea în care trăieşte şi nici o altă personalitate nu poate avea o influenţă mai profundă decât un profesor. Elevii sunt profund afectaţi de afecţiunea profesorului, caracterul lui, competenţa şi angajamentul său moral. Un astfel de profesor devine un model pentru elevii săi. Elevii încearcă să urmeze profesorul lor, în manierele sale, vestimentaţie, eticheta, stil de comunicare şi de gesturi. El, profesorul, este idealul lor.

      În timpul educaţiei lor timpurii, elevii au tendinţa de a stabili obiectivele lor în viaţă şi a planurilor lor de viitor, în urma consultării cu profesorii săi.  

        Prin urmare, un profesor bun şi cu o viziune largă poate joaca un rol important în  construirea viitorului elevilor. În acelaşi timp,  un profesor ,,certat”  cu normele de etică și buna practica poate afecta elevii mult mai serios. Un profesor corupt şi incompetent nu este doar un individ rău, dar, de asemenea, o întruchipare a unei generaţii corupte şi incompetente.

 Cadrele didactice joacă un rol foarte activ în procesul de instruire:

  • §  Ajută elevii în autentificarea procesului de învăţare – crearea legăturilor cu curriculum-ul şcolar, interesele, cunoştinţele existente; stimularea curiozităţii şi dragostea de învăţare
  • §  Ajuta elevii să conducă procesul de învăţare; să se încadreze în obiective, scop, roluri, planuri, termene-limită, precum şi puncte de control, criterii; să identifice şi să aplice strategiile de învăţare optimă pentru procesul de învăţare
  • § 
  • §  Ajută elevii să îşi definească nevoile informative; să stabilească priviri generale asupra subiectelor, lacunelor în cunoştinţe
  • §  Direcţionarea elevilor pentru a stabili şi folosi cele mai bune surse de informaţii / resurse informaţionale / tehnologii de informaţii / strategii de căutare; pentru a selecta şi respinge informaţiile; pentru a încadra creanţele informaţionale
  • §  Ghidarea elevilor pentru a analiza informaţiile; a înţelege şi prelucra aceste informaţii; a sintetiza cele mai bune informaţii care să se potrivească cu nevoile personale, şi a le organiza eficient
  • §  Direcţionarea elevilor în  a construi cunoştinţele în urma analizei şi sintetizării informaţiilor; a reprezenta fapte, propriile idei, opinii şi înţelegeri

 Ce vizează codul de etică

 Responsabilitate, onestitate si respect  (R.O.R.)

          O educaţie publică de calitate, piatră de temelie a societăţii democratice, are rolul de a asigura şanse egale pentru toţi copiii şi tinerii şi este fundamentală pentru  dezvoltarea economică, socială şi culturală. Profesorii şi personalul din educaţie au responsabilitatea de a întări încrederea generală a publicului în standardele serviciilor ce sunt aşteptate de la toţi cei implicaţi în această importantă activitate.

            Manifestarea unei gândiri responsabile este sufletul activităţii profesionale, iar activităţile profesorilor şi personalului din educaţie, dedicate cu devotament, competenţă şi dăruire pentru a ajuta elevul să-şi atingă propriul potenţial reprezintă un factor critic în asigurarea unei educaţii de calitate. Experienţa şi dăruirea profesorilor şi a personalului din educaţie trebuie să fie combinate cu o comunitate care să-i sprijine şi să creeze politici care să permită o educaţie de calitate.

           Acest cod de etică vizează: 

  1. aspecte concrete legate de respectarea legilor şi regulamentelor;

      2.responsabilitatea.

      3. condiţiile de muncă echitabile;
      4. conflictele de interese;
      5. confidenţialitatea;
      6. preocupările;

      7. reclamaţiile;
       Codul de Etică se referă la unele valori esenţiale legate de profesia de profesor, şi anume: integritatea, onestitatea, respectul, responsabilitatea şi încrederea.

 Profesorul trebuie să demonstreze INTEGRITATE prin:

  • §  crearea şi menţinerea relaţiilor profesionale corespunzătoare
  • §  exersarea acţiunilor de zi cu zi cu corectitudine, de la gânduri la fapte

 Profesorul trebuie să demonstreze ONESTITATE prin:

  • §  comportarea cu imparţialitate, încredere şi onestitate
  • §  exprimarea stimei faţă de o altă persoană, acţionând şi discutând sincer şi corect

 Profesorul trebuie să demonstreze RESPECT fiind:

  • §   tolerant, atent şi înţelegător cu alte persoane, părerile şi valorile lor
  • §   conştient de faptul că relaţia cu elevii şi părinţii acestora trebuie să fie bazată pe respect reciproc, încredere şi dacă este necesar, pe confidenţialitate

 Profesorul trebuie să demonstreze RESPONSABILITATE prin:

  • § 
  • §  angajarea în activităţi de dezvoltare profesională continuă şi de îmbunătăţire a strategiilor de predare-învăţare
  • §  colaborarea şi cooperarea cu colegii  în interesul educării şi instruirii elevilor

 Principiile eticii

 respectarea confidenţialităţii informaţiilor de către salariaţi faţă de şcoală, de către şcoală faţă de elevi

  1. sensibilitatea faţă de conflictele de interese, detectarea şi  dacă este posibil evitarea lor, cât şi transparenţa în activitatea acestora
  2. respect faţă de regulile de drept
  3. conştiinţă profesională, profesionalism
  4. exercitarea profesiunii cu conştiinţă şi responsabilitate
  5. cultivarea competenţei profesionale
  6. limitarea deciziilor şi acţiunilor la competenţa profesională
  7. loialitate şi bună credinţă, a nu înşela, a-şi ţine cuvântul, a fi echitabil
  8. simţul responsabilităţii si asumarea propriei responsabilităţi
  9. respectarea drepturilor şi libertăţilor celorlalţi
  10. evitarea discriminărilor de orice fel

                                                         Obiective

    Acest Cod de conduită etică este construit în jurul unor obiective clare:

  • ·         promovarea valorilor si  principiilor etice 
  • ·         crearea unui climat etic adecvat activităţii profesionale în acord cu misiunea instituţiei
  • ·         prevenirea şi rezolvarea conflictelor etice
  • ·         descurajarea practicilor imorale
  • ·        sancţionarea abaterilor de la valorile și cultura instituţiei.

  DREPTURILE SI OBLIGATIILE CADRELOR DIDACTICE 

  Drepturile Profesorului:

 Corpul profesoral se bucură de toate drepturile legale stipulate în Codul Muncii, Legea Educatiei, Statutul Personalului Didactic şi în Contractul colectiv de muncă.

  1. Cadrele didactice au dreptul de a participa la activităţi de perfecţionare profesională şi în timpul anului şcolar. În acest caz, cu acordul directorilor sau al Consiliului de Administraţie, se va stabili durata absenţei permise şi condiţiile de acoperire a orelor / materiei.
  2. Profesorii pot aduce la cunoştinţa directorilor sau Consiliului de Administraţie recomandările, observaţiile şi doleanţele lor, verbal sau în scris.

 Îndatoririle Profesorului:

  1. Personalul didactic are obligaţii şi răspunderi care decurg din Legea Învăţământului, Statutul Personalului Didactic şi din prevederile contractului de muncă.
  2. Crearea atmosferei de lucru în timpul orelor, încurajând elevii la o comunicare loială şi dialog eficient, bazat pe respect reciproc.
  3. În perioada pregătirii pentru examene sau lucrări scrise, profesorul trebuie să:
    • fie disponibil de a ajuta elevii în pregătirea eficientă a probelor de examen
    • creeze un mediu ce ar favoriza desfăşurarea corectă şi deschisă a testului /examenului
    • să nu ofere informaţii elevilor la un nivel scăzut, fiind necesar ca elevii să apeleze la meditaţii private
    • să nu preseze părinţii să-şi trimită copiii la meditatii particulare, pentru ca aceştia să fie promovaţi sau pentru a obţine o notă mai bună
  4. în timpul examenelor/lucrărilor scrise:
    •  să aprecieze cu grijă şi corespunzător răspunsurile elevului şi acordarea de note
  • §  să nu vândă informaţii cu privire la examene /lucrări scrise elevilor/părinţilor
  • §  să nu colecteze sume ilegale de la elevi pentru examene (de exemplu: pentru plată sau taxe substanţiale, candidaţii au acces la cel puţin o parte din conţinutul examenului)
  • § 
  • §  să nu manifeste presiune asupra părinţilor ca aceştia să-şi trimită copiii la meditatii, pentru a susţine un examen
  • §  să nu ofere pregătire contra-plată (nu se au în vedere consultaţiile gratuite înainte de examen stabilite conform unui grafic de către conducerea şcolii)
  • :

  1. Cadrele didactice care au calitatea de diriginte vor conlucra cu parinţii prin: 
  • ·         şedinţa cu părinții ( lunar ); 
  • ·         vizite la domiciliu; 
  • ·         lectorate cu părinții; 
  • ·         întâlniri individuale; 
  • ·         întâlniri comune diriginte – părinte – elev - cadre didactice; 
  • ·         consultaţii periodice în ziua şi ora stabilită de comun acorD      

10.  Cadrele didactice, care deţin funcţia de şefi de catedră /comisie, răspund de coordonarea intregii activități a catedrei/comisiei si îşi desfaşoară activitatea pe baza unui plan de muncă. 

11.  Activitatea educativă va fi sprijinită de tot personalul didactic auxiliar și nedidactic al scolii.

12.  Biblioteca şcolii va funcţiona conform programului stabilit. Bibliotecarul va populariza, prin intermediul cadrelor didactice şi prin activitatea la orele de dirigenţie, fondul de carte. Bibliotecarul răspunde și de manualele şcolare. 

13.  Sistemul informaţional și banca de date a şcolii vor fi asigurate prin: 

  • ·         informatician
  • ·         serviciul secretariat; 

14.  In cadrul Consiliului de administraţie, Comisiei diriginţilor şi la nivelul catedrelor/comisiilor vor fi comunicate sarcinile si hotararile factorilor de decizie.

15.  Contabilul sef si administratorul școlii repartizează pentru personalul din  subordine atributii şi sarcini bine definite. 

16.  Activitatea instituţiei este organizată conform programului stabilit  şi pe baza Regulamentului de ordine interioara. 

17.Pentru rezolvarea unor probleme personale, cadrele didactice se pot învoi conform legii si în urmatoarele conditii: 

  • ·         prin suplinirea cu cerere; 
  • ·        

18.  Personalul didactic nu trebuie să participe la nici o activitate, în școala sau în afara sa, care ar putea afecta imaginea instituției.

 

OBLIGAŢIILE  FAŢĂ DE PROFESIE

 PERSONALUL DIN EDUCAŢIE TREBUIE

  1. să merite încrederea şi confidenţa publică şi să crească stima faţă de profesie prin asigurarea unei educaţii de calitate pentru toţi elevii;
  2. să asigure permanenta înnoire şi îmbogăţire a cunoştinţelor profesionale;
  3. să contribuie la dezvoltarea şi promovarea politicilor de educaţie;
  4. să participe la dezvoltarea culturii sale profesionale deschise şi de reflectare;
  5. să trateze colegii cu respect, cooperând cu ei  şi promovând procesul de studiu al elevilor;
  6. să ofere suport noilor veniţi în această profesie;
  7. să respecte confidenţial informaţia despre colegii săi, cu excepţia situaţiilor impuse de lege  sau obligate prin Codul de etică;

OBLIGAŢIILE FAŢĂ DE ELEVI

 PERSONALUL DIN EDUCAŢIE TREBUIE:

  1. să respecte dreptul elevilor fără discriminare
  2. să înţeleagă unicitatea, individualitatea şi nevoile specifice ale fiecărui elev şi să prevadă orientarea şi încurajarea fiecărui elev de a-şi realiza întregul său potenţial;
  3. să menţină relaţii profesionale cu elevii;
  4. să apere şi să promoveze interesele elevilor şi să facă orice efort pentru a proteja elevii de abuzuri fizice, psihologice sau sexuale;
  5. să manifeste simţul datoriei, seriozitate şi confidenţialitate în toate problemele ce afectează binele elevilor lor;
  6. să-şi exercite autoritatea cu dreptate şi  intelepciune;
  7. să se asigure că relaţia privilegiată între profesor şi elev nu este exploatată în niciun fel
  8. să manifeste pentru elevi cinste şi integritate şi să nu întreprindă nimic ce ar putea discredita aceste calităţi
  9. să fie conştient că fiecare copil este o individualitate şi discipolii se pot deosebi în asimilarea cerinţelor promovate de educaţie

10.  să nu utilizeze relaţiile profesionale cu elevii în avantaje private

11.  să nu divulge informaţia despre elevi, obţinută pe parcursul serviciului profesional, cu excepţia situaţiilor cerute de lege sau scopul profesional

12.  să nu accepte favoruri sau cadouri de la elevi în schimbul unor privilegii. Să nu accepte, direct, sau indirect, orice tip de recompensă de la elevi

13.  să evalueze elevul doar în baza meritului şi performanţelor scolare

14.  să nu aplice pedepse corporale faţă de elevi.

OBLIGAŢII FAŢĂ DE COLEGI

 PERSONALUL DIN EDUCAŢIE TREBUIE:

  1. să promoveze colegialitatea între colegi, respectându-le poziţia profesională şi opiniile;
  2. să fie pregătit să ofere sfaturi şi asistenţă în mod special celor la început de carieră sau în pregătire;
  3. să menţină confidenţialitatea informaţiilor despre colegi obţinute în cursul serviciului profesional, dacă dezvăluirea nu serveşte îndeplinirii unei sarcini de serviciu;
  4. să-şi asiste colegii în procedurile paritare negociate şi agreate între sindicatele din educaţie şi angajatori;
  5. să apere şi să promoveze interesele şi binele colegilor şi să-i protejeze de abuzuri fizice sau psihice;
  6. să nu accepte gratitudini, atentii sau favoruri ce ar putea leza sau influenţa deciziile / acţiunile profesorale;

OBLIGAŢIILE FAŢĂ DE PĂRINŢI

 PERSONALUL DIN EDUCAŢIE TREBUIE:

  1. să recunoască dreptul părinţilor la informare şi consultare, prin metode agreate, cu privire la binele şi progresul copiilor lor;
  2. să respecte autoritatea părintească legitimă, dar să acorde sfaturi dintr-un punct de vedere profesional cu privire la ce este cel mai bine pentru interesul copilului;
  3. să facă orice efort pentru a încuraja părinţii să se implice activ în educaţia şi succesul copiilor;
  4. să informeze părinţii despre progresul sau deficienţele elevilor săi, exercitând onestitatea şi tactul pedagogic la maximum;
  5. să lucreze şi sa coopereze cu părinţii elevilor săi, stabilind relaţii deschise, principiale, cinstite şi respectuoase

PROFESORII

     Art.33. Personalul didactic de predare din învăţământul preuniversitar are drepturile şi obligaţiile prevăzute în Legea Educatiei 2011, privind Statutul Personalului Didactic, Sectiunile 8-11.  

     Personalul didactic are şi urmatoarele obligaţii:

1) Respectarea  programului scolii.
2) Îndeplinirea la timp a sarcinilor trasate.
3) Întocmirea corectă şi transmiterea în termen a statisticilor şi informării solicitate de şefii comisiilor şi conducere.
4) Participarea efectiva la activitatile tuturor comisiilor din care face parte.
5) Să folosească un limbaj corespunzător în relaţiile cu elevii, cu părinţii, cu celelalte cadre didactice şi personalul şcolii
6) Sa nu lezeze în nici un mod personalitatea elevilor, să nu primejduiască sănătatea lor fizică şi psihică
7) Sunt interzise cu desăvârşire pedepsele corporale
8) Să respecte programa şcolară si ordinele M.E.C.T.S privind volumul temelor de acasă  pentru a nu suprasolicita elevii
9) Întocmirea planificării calendaristice semestriale şi anuale şi depunerea la termenul stabilit la şeful de catedră.
10) Să încheie situaţia şcolară (media semestrială) a elevilor în ultima oră de curs
11) Sa facă evaluarea elevilor ţinând cont de prevederile codului/regulilor de evaluare
12) Personalul didactic desemnat, are obligaţia de a informa elevii despre acţiunile care se vor desfăşurate în cadrul şcolii fie direct, fie prin materiale afişate la avizier.
13) Personalul didactic care se remarcă prin implicare şi activităţi nenormate, va fi recompensat la propunerea şefilor de catedră, a responsabililor de arii curriculare, a directorilor.
14) Se interzice profesorilor, a da afară elevii din timpul cursurilor. Elevii care perturba orele de curs vor fi pusi, la sugestia Comisiei de disciplina,  in discutia Consiliului Profesorilor clasei pentru a fi sanctionati.
15) Se interzice profesorilor să întrerupă sau să suspende orele de curs fără acceptul conducerii scolii.
16) Se interzic convorbirile telefonice ale profesorilor, în timpul orelor de curs.
17) Se interzice rezolvarea problemelor de secretariat ale clasei sau ale profesorului, în timpul orelor de curs.
18) Se interzice cadrelor didactice să trimită elevii în cancelarie după cataloage, materiale didactice sau alte obiecte.

 19)Perfectionarea permanenta in specialitate si psihopedagogica (prin studiu individual si participarea la actiunile de perfectionare organizate de catedra, scoala, ISJ, CCD,  sustinerea gradelor didactice si perfectionari periodice conform deciziei Consiliului de Administratie).

20) Sa nu desfasoare activitati si discutii politice si de prozelitism religios in scoala.
21) Sa nu lipseasca nemotivat de la ore

22) Sa consemneze absentele la inceputul orelor si notele acordate in catalog ;  profesorii care utilizeaza catalogul personal au obligatia de a consemna absentele si notele in catalogul oficial la sfarsitul fiecarei zile de curs.

     Nu sunt admise modificări de note în documentele şcolare. Eventualele greşeli se corectează in ziua respectiva, sub semnătură şi se aplică ştampila școliii, dupa care se consemneaza de catre serviciul secretariat  intr-un registru special de monitorizare a modificarilor facute in documentele scolare.

23 Profesorii au obligaţia de a lua catalogul clasei la  orele de curs şi de a-l aduce în cancelarie la sfârşitul orei. Se interzice lăsarea cataloagelor în laboratoare, cabinete, săli de clasă.

24) Semnarea zilnică a condicii de prezenţă este obligatorie. La sfârşitul săptămânii conducerea instituţiei poate anula orele nesemnate de către profesori.
25) Activităţile instructiv-educative organizate în afara orelor de curs (pregătirea suplimentară a elevilor, cercuri, activităţi culturale, artistice, sportive etc.) vor fi incluse în planurile de muncă ale colectivelor de catedră.

26) Cadrele didactice vor fi prezente în instituţie cu 5 minute înainte de începerea orelor de curs.

27) Ţinuta şi conduita cadrelor didactice trebuie să fie, prin decenţă şi bun simt, adecvate activitatii desfasurate.

  28) Se interzice introducerea şi consumul băuturilor alcoolice în incinta şcolii sau prezentarea sub influenţa acestora.

      În fişa de evaluare a activităţii cadrelor didactice, se vor include INDICATORI referitori la starea disciplinară a colectivelor de elevi şi la gradul de implicare în soluţionarea situaţiilor disciplinare deosebite (colaborarea cu conducerea, cu psihologul  şcolii, cu familia, cu partenerii de educatie, etc).

      Dacă la adresa unui cadru didactic se primesc, intr–un an scolar, reclamații (contestatii) repetate, scrise sau verbale, cu privire la calitatea procesului de predare – invățare, nerespectarea deontologiei profesionale  sau la corectitudinea evaluării, acesta va fi pus in discuția unei comisii interne de disciplină  care va inainta Consiliului de Administrație propuneri corespunzatoare.
      Refuzul de a răspunde si indeplini sarcinile şi solicitările unitatii, duce la diminuarea calificativului anual şi sancţionarea în conformitate cu prevederile Codului de etică şi Statutului personalului didactic.                                                                                      

Constituie abatere de la normele de etică și deontologie profesională și transmiterea, catre colegi, elevi ăi parinti, de informatii  deformate in mod  tendentios cu scopul  de a induce nemulțumiri colective și/sau acțiuni de protest in rîndul acestora.

RECOMPENSE PENTRU PROFESORI

  1. Evidenţierea în Consiliul Profesoral

 SANCŢIUNI

 

Abateri

Prima dată

De mai multe ori

Întârzieri repetate la ore

Notarea în condica de prezenţă

  • §  Atenţionare în faţa Consiliului Profesoral şi a Consiliului de Administraţie
  • §  Neplata orei dacă întârzierea depăşeşte 10 minute

Absenţă nemotivată de la ore

Neplata orei

  • §  Neplata orelor
  • §  Diminuarea calificativului anual
  • §  Sancţiune salarială stabilită de Consiliul de Administraţie

Absenţă nemotivată de la Consiliul Profesoral

Avertisment verbal

  • §  Atenţionare în faţa Consiliului de Administraţie
  • §  Diminuarea calificativului anual

Atitudine necorespunzătoare faţă de colegi, elevi, părinți

Avertisment verbal

  • §  Atenţionare în faţa Consiliului Profesoral
  • §  Diminuarea calificativului anual

     Personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, precum şi cel nedidactic răspunde disciplinar pentru încălcarea îndatoririlor, potrivit contractului individual de muncă, precum şi pentru încălcarea prezentelor normelor de etica si deontologie care dăunează interesului învăţământului şi prestigiului instituţiei.                                     

     Sancţiunile disciplinare, care se pot aplica personalului mentionat, în raport cu gravitatea abaterilor, precum si procedura sunt cele prevazute de Legea educației, Sectiunea 11:

a) observaţie scrisă;

b) avertisment;

c) diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizaţia de conducere, de îndrumare şi de control, cu până la 15%, pe o perioadă de 1-6 luni;

d) suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii didactice superioare sau pentru obţinerea gradelor didactice ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi de control;

e) destituirea din funcţia de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământ;

f) desfacerea disciplinară a contractului de muncă.

    Orice persoana poate sesiza unitatea cu privire la săvârșirea unei fapte ce poate constitui abatere disciplinară. Sesizarea se face in scris și se inregistrează la secretariatul unității.

     Directorul  stabileste sanctiunea disciplinară aplicabilă in raport cu gravitatea aba-terii disciplinare săvârsite de salariat, avându-se in vedere urmatoarele:
a) imprejurarile in care fapta a fost savârșită;
b) gradul de vinovatie a salariatului;
c) consecințele abaterii disciplinare;
d) comportarea generală in serviciu a salariatului;
e) eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.

 

Dispoziții finale

 

         Comportamentul etic în rândul cadrelor didactice, a personalului auxiliar si administrativ reprezinta expresia atitudinilor și practicilor pe care aceștia le promovează in nume propriu in cadrul unității. Atunci când există dubii serioase cu privire la comportamentul etic al colegilor sau dacă profesorii sunt nevoiţi să lucreze în situaţii care nu reflectă standardele menţionate în acest Codul Etic pentru profesori, atunci profesorul este obligat să ia măsuri corespunzătoare pentru a rectifica aceste condiţii.

    Până la elaborarea și aprobarea unei proceduri de aplicare, următoarea procedură

poate servi ca ghid pentru  menţinerea standardelor:

  1. În cazul în care problema rămâne încă nerezolvată, recomandările  trebuie să se facă către Comisia de Etică.
  2. Comisia  de Etică este responsabilă pentru:
  • §  Promovarea principiilor si normelor de etica si deontologie profesională.
  • §  Revizuirea periodică şi afișarea modificărilor făcute la Codul de etică.
  • §  Diseminarea si explicarea  conţinutului Codului de etică.

Prezentul proiect de Cod de etică și deontologie profesională va fi supus spre dezbatere in ordinea menționată de către Consiliul Profesoral, Comisia de etică și disciplină, Comisia paritară, și apoi va fi prezentat spre aprobare, Consiliul de Administratie cu votul majorității, al școlii.

Din momentul aprobarii, Codul, in forma finală, devine obligatoriu pentru tot personalul unității. Obligativitatea este individuală și constă in  cunoasterea, insusirea și respectarea principiilor și normelor din prezentul Cod.

 

Proiect elaborat,

 prof. Cioinaru Adriana

    PROCEDURA

Întocmirea Codului etic al școlii

AVIZE / APROBĂRI INTERNE

NUME

SEMNĂTURĂ

FUNCŢIA

DATA

Elaborat

CIOINARU ADRIANA

 

Coordonator CEAC

3.02.2014

Verificat

DAN GEANA

 

Director

 5.02.2014

Aprobat

DAN GEANA

 

      Director,

 Presedinte CA

 

 7.02.2014

 

LISTA DE CONTROL A REVIZIILOR

 

Revizia

Data
aprobării

Descrierea reviziei

           Întocmit

 

 

Elaborare

 

 

 

  1. SCOP

1.1. Această procedură stabileşte cadrul legal si procedural de întocmire a Codului etic al școlii începând cu anul şcolar 2013-2014.

  1. DOMENIU

2.1. Această procedură se aplică tuturor actorilor educaționali participanți la activitatea institutionala.

  1. DEFINIŢII

3.1. LEN Legea Educației Naționale nr.1/2011

3.2. CP Consiliul Profesoral

3.3. CA Consiliul de Administratie

3.4. ISJ Inspectoratul Şcolar al Judeţului

3.5. ROI Regulamentul de Ordine Interioară

3.6. ROFUIP Regulamentul de Organizare și Funcționare al Unităților de Învățământ Preuniversitar

  1. DOCUMENTE DE REFERINŢĂ

4.2. ROFUIP

4.3. ROI

  1. RESPONSABILITĂŢI

5.3. Cadre didactice

  1. PROCEDURA

6.1. Consiliul de Administrație numește prin decizie internă o comisie care se ocupa cu întocmirea Planului de integritate al școlii, document proiectiv care operaționalizează obiectivele prevăzute in Strategia națională anticorupție în educație, în perspectiva stabilirii unor acțiuni concrete.

6.2. Comisia desemnată analizează prevederile Strategiei naționale anticorupție în educație, Legii nr.1/2011, ROFUIP, ROI, dar și specificul acțiunilor derulate în unitatea de învățământ și elaborează Planul de integritate al școlii.

6.3. Comisia înaintează colectivului managerial Planul de integritate al școlii.

6.4. Planul de integritate al școlii este supus dezbaterii Consiliului profesoral și se rețin propunerile de modificare/ îmbunătățire a unor secțiuni ale planului.

6.5. Consiliul de Administrație analizează propunerile Consiliului profesoral, realizează forma finală a Planul de integritate al școlii și aprobă acest document.

6.6. Documentul în formă finală, aprobat de Consiliul de Administrație primește număr de înregistrare în cadrul compartimentului secretariat.

6.7. Prevederile Planului de integritate al școlii se coroborează cu ROI, motiv pentru care comisia responsabilă cu întocmirea ROI va face modificările/ adăugirile necesare.

6.8. Planul de integritate al școlii este înaintat Comisiei care se ocupă cu reactualizarea permanenta a site-ului școlii și este postat pe site pentru a fi disponibil oricărei persoane interesate pentru a-l consulta, fiind astfel făcut public.

6.9. Planul de integritate al școlii este difuzat tuturor lucrătorilor școlii, fiind diseminat în cadrul fiecărui compartiment, este asumat de fiecare angajat și devine operativ.

  1. ARHIVAREA INREGISTRARILOR

7.1. Procesele verbale de la Consiliul profesoral, Consiliul de Administrație, ședințele de la nivelul fiecărui compartiment.

7.2. Durata de păstrare a înregistrărilor este conform normelor în vigoare.

 

  1. RAPOARTE SI INREGISTRARI

8.1. Procese verbale

8.2. Registrul de procese verbale CP si CA 8.3. Rapoarte de evaluare

         8.4. Adrese către/ de la ISJ Prahova

PROCEDURA

Întocmirea și reactualizarea site-ului școlii

AVIZE / APROBĂRI INTERNE

NUME

SEMNĂTURĂ

FUNCŢIA

DATA

Elaborat

Cioinaru Adriana

 

Coordonator CEAC

3.02.2014

Verificat

Dan Geana

 

Director

 5,02.2014

Aprobat

Dan Geana

 

Director, presedinte CA

 7.02.2014

 

LISTA DE CONTROL A REVIZIILOR

 

Revizia

Data
aprobării

Descrierea reviziei

Întocmit

 

 

Elaborare

 

 

  1. SCOP

1.1. Această procedură stabileşte cadrul legal si procedural de întocmire și reactualizare p