Clubul Copiilor si Elevilor Sacele
Sacele, Brasov

Performanţele elevilor

http://www.jurnalul.ro/articole/134571/turneul-celor-patru-trambuline---victorie-pentru-romania-la-sarituri

TURNEUL CELOR PATRU TRAMBULINE - Victorie pentru România la sărituri

25/09/2008 - articol scris de Sorin Anghel 

publicat pe prima pagina a JURNALULUI NATIONAL

Echipa de copii a României a câştigat Turneul celor Patru Trambuline la sărituri cu schiurile pe iarbă, cea mai importantă competiţie europeană. Punctajul total al sportivilor antrenaţi de Florin Spulber a fost 1.388 de puncte. În urma ţării noastre s-au clasat Germania şi Austria, cele mai bune naţiuni din lumea săriturilor cu schiurile la nivel de seniori.

IMPRESIE.
"Clasarea pe primul loc în Turneul Celor Patru Trambuline este cel mai bun rezultat obţinut vreodată de echipa de copii. Avem obiective majore pentru sezonul 2008-2009. Dorim ca sportivii noştri să se claseze în primii 20 în concursurile FIS şi în primii 30 la Campionatul Mondial de Juniori, obiective pe care suntem convinşi că le vom atinge", a declarat antrenorul Florin Spulber.

INDIVIDUAL. Cel mai important rezultat a fost obţinut de Radu Păcurar, 7 ani, care a câştigat medalia de aur la categoria sa de vârstă. Ştefan Blega a luat argintul În competiţia dedicată sportivilor de 11 ani. "Săritorii din echipa naţională ne confirmă aşteptările şi ne dau mari speranţe că, de acum înainte, vom obţine rezultate notabile în acest sport. Ne pregătim în prezent pentru participarea echipei de sărituri cu schiurile la alte competiţii majore, Cupa Continentală şi Campionatul Mondial pentru Juniori şi Seniori, ce vor avea loc în lunile următoare", a adăugat Puiu Gaspar, secretarul Federaţiei Române de Schi-Biatlon. saritura_de_pe_trambulina__din_jurnalul_national__25092008_400


24_martie_027_40024_martie_061_40024_martie_042_40024_martie_056_40024_martie_043_40024_martie_065_400_0124_martie_066_40024_martie_041_40024_martie_029_40024_martie_050_40024_martie_023_40024_martie_052_400_0124_martie_031_40024_martie_032_400_0124_martie_033_40024_martie_034_40024_martie_035_40024_martie_039_40024_martie_046_400_0124_martie_036_40024_martie_030_40024_martie_037_40024_martie_038_40024_martie_040_40024_martie_044_40024_martie_024_400_01