Gradinita cu program prelungit "Lumea Prichindeilor" Campia Turzii
Campia Turzii, Cluj

Prezentare


MOTTO: ,,Nu citi nimic din ceea ce nu doreşti să ţii minte şi nu ţine minte nimic din ceea ce n-ai de gând să aplici”

(A. Blekki)

Viziunea grădiniţei:

Viitorul este în mâinile noastre. Împreună putem construi o comunitate pentru fiecare.

Misiunea grădiniţei:

  • Dezvoltarea parteneriatelor grădiniţă-familie-comunitate;
  • Crearea unui mediu educaţional incluziv;
  • Identificarea experienţelor de învăţare care să sprijine dezvoltarea globală individuală a preşcolarilor;
  • Respectarea setului de valori specifice instituţiei: adaptare, parteneriate, responsabilitate, identitate, competiţie, iniţiativă, disponibilitate, echipă, incluziune, respect

Istoric

  • Grădinița cu P.P. ,,Lumea Prichindeilor” a fost înființată în anul 1975
  • Începând cu anul 2005 este unitate cu personalitate juridică, având în subordine o structură
  • Din septembrie 2012 are în subordine încă 3 structuri, existând în acest moment 5 locaţii la nivelul unităţii
  • Începând cu data de 1 septembrie 2013 are următoare denumire Grădiniţa cu Program Prelungit . ,,Lumea Prichindeilor” Câmpia Turzii
  • Din punctul de vedere al profilului organizaţiei (profil educaţional), instituţia este subordonată ISJ Cluj, iar din punct de vedere funcţional, clădirea aparţine Primăriei Municipiului Câmpia Turzii
  • Instituţia este subvenţionată atât de la Bugetul de Stat, cât şi de la Bugetul Local
  • La nivelul organizaţiei s-au stabilit direcţiile de dezvoltare pe termen mediu, ţinându-se cont de nevoile beneficiarilor, de contextul socio-economic existent şi de perspectivă, iar în ceea ce priveşte managementul resurselor umane, materiale, financiare şi al relaţiilor comunitare există o preocupare permanentă pentru îmbunătăţirea calităţii acestora, conform cerinţelor impuse de standardele de calitate