Gradinița cu program normal Nr.5, Alba Iulia
Alba Iulia, Alba

Proiecte educaţionale

Parteneriate și programe educaționale:

În anul școlar 2016/2017, gradinita noastră desfășoară următoarele proiecte educaționale și de parteneriat:

-Să citim pentru mileniul III

Copiii trebuie să perceapă cartea ca pe un domeniu ce trebuie cucerit, ca pe un prieten ce le este mereu alături, le da sfaturi bune și nu-i trădează niciodată. În grădinița de copii, povestirea este folosită atât ca metoda de expunere și comunicare de cunoștințe, cât și ca formă de activitate destinată cunoașterii mediului și dezvoltării vorbirii preșcolarilor. Lumea muninată a basmelor și a poveștilor, rimele și expresiile ritmate din poezii, îi ajută să deosebească faptele bune de cele rele, să-și îmbogățească vocabularul, dar și să-și formeze o conduită morală și estetică. Copiii rețin cu usurință expresiile care le-au plăcut și i-au impresionat și încep să le folosească în vorbirea curenta. Lucrurile pe care copiii le află din cărți, le îmbogațesc mintea și sufletul, îi ajută să se înțeleagă pe sine și pe ceilalți.

-De la joc la educație financiară

În gestionarea banilor, pentru fiecare dintre noi, excedentul bugetar trebuie să fie prioritatea numărul unu. Economiile și investițiile ar trebui să constituie cel puțin prioritatea numărul doi. Pentru a putea realiza acest fapt, pentru a schimba obiceiul oamenilor de a cheltui banii,  iar atunci cand îi avem (mulți, puțini), să știm cum să-i folosim în favoarea noastră într-un mod eficient, sunt necesare anumite deprinderi financiare bine consolidate, formate încă din perioada preșcolară. Educația financiară pune bazele unui stil de viață cumpănit, un stil de viață în care omul va ști să aprecieze munca, banul câștigat cinstit și economisirea.

-Ecogrădinița- Învață să protejezi pământul

În prezent, sociatatea umană a dovedit că este pe cale să devina distructivă şi autodistructivă, iar puterea de a schimba acest lucru se află în mâinile părinţilor și a educatorilor responsabili, cărora le pasă de mediul în care trăiesc şi în care îşi vor creşte copiii şi nepoţii.

Educaţia ecologică e modalitatea de a ajunge la înţelegerea şi respectarea naturii, a mediului în care ne ducem existența de zi cu zi. Ecologia reprezinta deci, una dintre condiţiile supravieţuirii omului.

Educaţia ecologică trebuie să se înceapă de timpuriu, încă de la vârsta preşcolară, fiindcă aceasta este vârsta la care începe formarea viitorului cetăţean al planetei, din toate punctele de vedere. Pe de altă parte, este evident faptul că nu trebuie să uităm de valoarea, pentru formarea viitorului individ uman, a celor „7 ani de-acasă”, prin care unui copil i se transmit normele elementare de comportament, care constituie fundamentul acţiunilor unui cetăţean preocupat de mediul în care trăieşte.

-Nu ne jucăm cu focul! proiect de parteneriat desfășurat cu Inspectoratul pentru Situatii de Urgență "Unirea", Alba Iulia

Acest parteneriat are scopul de a contribui la educarea comunității și a copiilor, utilizând activitâți interactive privind managementul riscului. Cutremurele, inundațiile, alunecările de teren sunt exemplede fenomene natural produse de-a lungul evoluției pământului. Colaborarea permanent în cadrul comunității poate contribui la reducerea impactului dezastrelor, iar copiiii joacă un rol importanr în acest proces.

Tot prin această colaborare, dorim să promovăm educarea privind apărarea împotriva incendiilor, precum și modul de prevenire și comportare în situații de urgență. Educarea privind apărarea împotriva incendiilor nu înseamnă să li se interzică copiilor tot cee ace are legătură cu focul. Se știe că focul i-a fascinate mereu pe copii, si prin urmare, este necesar ca de la cele mai fragede vârste copiii să afle care sunt pericolele focului și fumului și să se exerseze cu ei comportamentul corect în caz de incendiu sau în diferite situații de urgență.

- Prietenia ne ajută să creștem frumos!

- parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 – Structura P.N.6 Hunedoara, jud. Hunedoara

Cheia succesului într-o societate democratică este capacitatea de a comunica, de a relaţiona cu semenii tăi. Comunicarea, preocuparea pentru copil, relaţiile, comunitatea sunt patru concepte fundamentale pe care se bazează  învăţămantul preşcolar. Fiecare grup de copii este o comunitate care apreciază prietenia, amabilitatea, colaborarea, competiţia, care rezolvă probleme, controverse şi explorează idei noi.

Activităţile extracurriculare sunt cu atât mai recomandabile cu cât vârsta copiilor prescolari are anumite caracteristici:

-          copiii au nevoie de o activitate fizică mai intensă;

-          ei sunt extrem de productivi;

-          activităţile de grup sunt foarte populare;

-          participă la proiectele desfăşurate în cadrul comunităţii cu multă placere;

-          chestiunile legate de prietenie sunt urmărite în mod constant.

Astfel de parteneriate permit, de asemenea şi părinţilor să se implice mai mult în problemele grupei şi implicit ale grădiniţei, în asigurarea succesului fiecărui copil în toate domeniile de dezvoltare. Pe aceasta cale părinţii şi copiii cresc împreună într-o atmosferă de mândrie şi respect reciproc.

-Grădinița și familia- împreună pentru copii

parteneriat desfasurat cu parintii copiilor.

În zilele noastre putem declara că parteneriatele cu familia sunt esențiale în organizarea grădinițeloor și a grupelor de ccopii, ele nemaifiind considerate simple activități cu character optional. În cercetările din domeniul educației s-a descoperit faptul că acei copii cuprinși în rețelele sociale bine dezvoltate, au rezultate educaționale mai bune decât copiiii care nu beneficiază de ele.

Încă de de începutul anilor `70, unii cercetătoro au susținut că dezvoltarea personalității la copii este rezultatul încrucișării unui ansamblu de factori familiali, școlari și comunitari. Părinții trebuie deci să se considere la rândul lor parteneri în educație pentru a cred împreună cu școala și cu alți membri ai comunității, o comunitate cu suport care să funcționeze. Cu cât părinții comunică mai mult cu profesorul, cu atât copilul obține performanțe mai ridicate, activitățile de parteneriat angajând, ghidând și motivând copiii, astfel încât acestia copiii să obțină singuri succesul.

Micul Creștin

-parteneriat cu Biserica cu Hramul „Sf, Nicolae”, Alba Iulia

O vorbă veche românească spune un adevăr cum nu se poate mai grăitor: "Cum îi creștem, așa îi avem". Această axiomă se referă la educația și formarea obiceiurilor sănătoase pentru copiii noștri, care vin pe aceasta lume cu un anume bagaj genetic, însă părinții, și nu mai puțin dascalii, trebuie să-i modeleze în numele binelui. "Creșterea" religioasă face parte din acest ansamblu al educației, fiind împlinită, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, prin aducerea copiilor la biserică la fel cum îi atragem spre școală. Copilului îi trebuie oferită puterea exemplului: când va vedea bucuria din ochii tăi atunci când îți îndrepți pașii spre biserică, va simți și el această bucurie nemărginită.

În așteptarea vieții de școlar

-parteneriat cu Scoala Gimnazială „Avram Iancu”, Alba Iulia

Creșterea și devenirea copilului ca adult e un drum lung, nestatornic, cu reușite și înfrângeri, al cărui aspect principal îl reprezintă personalitatea în toate aspectele ei.

Trecerea la școlaritate constituie un prag ce include aspecte psihologice caracteristice adaptării la mediul școlar, acest fapt determinând direcția generală a  perioadei pe care o va urma viitorul școlar.

Din grădiniță, copilul trebuie să aibă imprimată în minte o imagine pozitivă a școlii. În acest fel, și adaptarea cu succes copilului va fi mult mai ușoară. El trebuie să știe că școala nu-i îngrădește activitățile libere de care a avut parte în cadrul grădiniței, ci este o continuare cât se poate de normala a activității copilului, care continuă să se dezvolte din toate punctele de vedere. Copilul trebuie învățat că școala îi oferă posibilitatea de a crea și interprinde jocuri cu mult mai complexe decât cele din grădiniță.

O legătură strânsă între școală și grădiniță - schimburile de experiență, vizitele, colaborările etc, toate aceste activități care aduc pun preșcolarii în legătură directă cu elevii și cu învațătoarea, fac mai ușoară adaptarea copilului în școală.