LICEUL TEHNOLOGIC “IORDACHE GOLESCU” este situat în zona platformei industriale a oraşului Gãeşti, pe strada 13 Decembrie, la nr. 206.

Unitatea noastrã şcolarizeazã elevi pentru FILIERA TEHNOLOGICÃ, PROFILUL TEHNIC.

Prin Ordinul nr. 2103/7.09.1972, Ministerul Industriei Chimice anunţă înfiinţarea, la 1 septembrie 1972, a „Centrului Şcolar pentru Industria Chimică Găeşti”, având ca tipuri de şcoli: şcoală profesională şi şcoală postliceală, care vor pregăti cadre pentru industria chimică. Centrul Şcolar pentru Industria Chimică Găeşti va funcţiona în localul propriu, pe lângă Uzina de Utilaj Chimic Găeşti din cadrul Grupului Uzinelor Mecanice din Industria Chimică Făgăraş. În conformitate cu acest ordin, la 15 septembrie au început cursurile a 5 clase de şcoală profesională şi a unei clase de şcoală postliceală la începutul lunii octombrie. Patru dintre cele cinci clase de şcoală profesională erau pregătite pentru Combinatul de Articole Tehnice de Cauciuc Piteşti şi pentru Grupul Industrial Piteşti şi numai o clasă de strungari era pregătită pentru Întreprinderea de Utilaj Chimic Găeşti.
În anul şcolar 1973 – 1974 au mai fost înfiinţate patru clase de liceu. Două dintre aceste clase, cu profil utilaj chimic, au fost transferate în anul II de studiu de la Liceul Teoretic, unde au funcţionat cu aceeaşi specialitate şi în anul întâi. În acelaşi an şcolar s-a organizat examen de admitere pentru anul I la două specialităţi: utilaj chimic şi prelucrări prin aşchiere, formându-se, de asemenea, două clase cu un număr de 70 de elevi. 
Organizarea învăţământului liceal la zi în cadrul Centrului Şcolar pentru Industria Chimică Găeşti, care, de la această dată va purta numele de „Liceul Industrial de Chimie”, va fi completată prin înfiinţarea primei clase de anul I la liceul seral cu profil de utilaj chimic. Acesta a fost, de fapt, actul de naştere a liceului de la zi, care funcţionează în acelaşi local, ce iniţial fusese destinat Grupului Şcolar. Acestui local i s-au adus o serie de îmbunătăţiri, menite să poată satisface cerinţele necesare pentru activitatea unui liceu în plină dezvoltare. Astfel, pentru a-şi putea desfăşura activitatea cele 14 clase de liceu la zi, 5 clase de liceu seral şi două clase de şcoală profesională, au mai fost amenajate 5 laboratoare de specialitate, 6 ateliere şi vestiare pentru elevii care fac practică la ateliere.
În anul 1976 a fost amenajată sala de sport. Au fost date în folosinţă cele două clădiri ale internatelor, fiecare cu trei etaje. La parterul acestor clădiri funcţionau sălile de clasă pentru anii I şi II de liceu, biblioteca şcolii şi cabinetul medical.

Necesitatea schimbării numelui

Ideea schimbării denumirii unităţii noastre şcolare nu a apărut peste noapte; ea reprezintă o dorinţă mai veche a conducerii şi a cadrelor didactice, fiind de asemenea susţinută de comitetul de părinţii şi de consiliul elevilor.

Încă de la înfiinţare, din anul 1972, liceul nostru s-a aflat sub patronajul Întreprinderii de Utilaj Chimic Găeşti, care i-a asigurat baza materială şi pentru care a pregătit forţă calificată de muncă. Transformările economice de după 1990 au dus la încetarea raporturilor de colaborare. Astfel,  denumirea instituţiei, Grupul Şcolar Industrial de Chimie, nu-şi mai găsea justificarea. Trecând în administraţia Primăriei Găeşti şi împlinind de curând 30 de ani de funcţionare, am considerat că este un moment potrivit pentru o redenumire care să o individualizeze în peisajul şcolar judeţean. Având în vedere că majoritatea unităţilor şcolare poartă numele unor personalităţi marcante ale istoriei sau culturii naţionale, în urma unor discuţii şi sondaje, realizate în rândul cadrelor didactice, cât şi a elevilor, Consiliul de Administraţie al liceului s-a oprit asupra titulaturii Grupul Şcolar ,,Iordache Golescu".

De ce Iordache Golescu?

Câtă vreme nu vom avea tipărite integral manuscrisele lui Iordache Golescu, ne va fi greu să-l impunem pe acest ignorat scriitor muntean, din prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Iordache Golescu (1768 - 1848), numele sub care era cunoscut Gheorghe Golescu, a fost unul din cei mai activi cărturari şi oameni de stat ai Ţării Româneşti în prima jumătate a secolului al XIX- lea. Efor al şcolilor naţionale şi protector al instituţiilor de cultură, instruit în spiritul vremii, fratele lui Dinicu Golescu, boier luminat, chemat  tot timpul în marile funcţii, Iordache Golescu a fost o revelaţie pentru Eminescu.

Cunoştea limbile: greacă, latină, italiană, germană, franceză. Cărturar autentic, spirit activ şi de o largă deschidere, Iordache Golescu desfăşoară o bogată activitate culturală dar şi administrativ-politică.

A întemeiat şcoli, elaborând instrumentele fundamentale pentru procesul de învăţământ (gramatici, dicţionare) şi încurajând trimiterea la studii în străinătate a unor tineri români ca bursieri. Din păcate, scrierile lui Iordache Golescu rămân o misterioasă rezervaţie a câtorva cutezători specialişti apăruţi la răstimpuri mari. Manuscrisele sale sunt alcătuite cu un sentiment artistic, ca un act de rafinament literar. Iordache Golescu trăieşte prin textul folcloric impresia estetică corespunzătoare literaturii morale şi didactice. El transcrie şi inventează maxime, proverbe, vorbe de duh, din popor sau din cărţi, nu pentru a pune în lumină valori folclorice inedite, ci pentru a răspunde unei vechi literaturi. Pildele şi proverbele lui Iordache Golescu nu apar ca materiale folclorice. Iordache Golescu îşi spune pildele sale ca o operă proprie.

Cercetări târzii i-au identificat structuri şi tipare folclorice şi au încadrat automat manuscrisele sale în literatura populară.

În 1817 participă la elaborarea regulamentului şcolilor din Bucureşti şi este membru în Eforia şcolilor din Bucureşti, din care face parte, cu o scurtă întrerupere, până în 1830.

Împreună cu Constantin Bălăceanu, este unul dintre protectorii  devotaţi ai învăţământului în limba naţională. El este cel care l-a angajat pe Gheorghe Lazăr la şcoala românească de la Sfântul Sava.

În anafora din 10 decembrie 1817, înaintată domnului Caragea de către Eforia şcolilor, din care făceau parte mari boieri iubitori de cultură, între care, Constantin Bălăceanu, Iordache Golescu, Grigore Ghica, viitorul domn, Mihalache vel Stolnic, Scarlat Grădişteanu, Teodorache Văcărescu, Dumitru Racoviţă, Dimitrie Bibescu, se menţiona: „pe la toate oraşele du prin judeţe precum şi unele târguri, au să fie câte doi dascăli, unul să înveţe româneşte şi altul cântările bisericeşti". Printre acestea era nominalizat şi Găeştiul.

Mai târziu, în anul 1839, Iordache Golescu ajută din nou învăţământul dâmboviţean, dăruind gratuit lui Mihai Drăghiceanu, pentru a fi difuzată în şcoli, ,,Gramatica românească".

Prin activitatea şi ideile sale a contribuit la pregătirea revoluţiei de la 1848. Autor a mai multor piese de teatru şi satire politice, caracterizate printr-o vervă neobişnuită, rămase în mare parte în manuscris, al unei voluminoase gramatici, al unei impunătoare Condici a limbii româneşti, al unei culegeri de folclor paremiologic pline de umor şi savoare, al mai multor dizertaţii şi dialoguri filozofico - morale, al mai multor traduceri din franceză în neogreacă, pentru care îşi are locul său în istoriile literaturii noegreceşti şi în studiile privind relaţiile literare dintre Franţa, Grecia şi Ţara Româneacă, în sfârşit, traducător al unei părţi din Iliada în limba română, în versuri fluente, Iordache Golescu se înscrie printre primii scriitori din literatura artistică română modernă. Din păcate, opera sa, mai ales Condica limbii româneşti, scriere într-adevăr monumentală, dicţionar complet al limbii române de atunci, operă lexicografică în acelaşi timp explicativă şi enciclopedică, culegerea de folclor, precum şi o altă operă monumentală Dicţionarul elen-român (9 volume in folio), au rămas până astăzi, în cea mai mare parte, inedite.

A. Lambrior credea că valoarea maximă a manuscriselor lui Iordache Golescu constă în puritatea lui folclorică: pildele fuseseră adunate ,,cum le-a auzit, aşa le-a şi scris". Acest merit poate fi recunoscut unui folclorist profesionalizat, unui culegător de concepţie. Simpla lectură ne convinge că Iordache Golescu nu a fost, stricto-sensu, fidel păstrător al literaturii orale. Prin aceasta, opera lui  ar rămâne un simplu documentar. Marile colecţii care s-au alcătuit târziu, ca acea a lui Iuliu A. Zane (Proverbele românilor, volumele VIII-IX, Bucureşti, 1900), au avut grijă să pună la loc de cinste proverbele şi pildele din manuscrisele lui Iordache Golescu, lăsând impresia că totul s-a rezolvat prin interceptare materialului în seriile folclorice. Clasarea lor în tezaurul naţional folcloric a fost bine venită metodologic, literar, însă a fost în dezavantajul operei lui Iordache Golescu.

Contemporan cu amatorii folclorişti de bună-credinţă, Iordache Golescu şi Anton Pann deschid şirul unei generaţii care apare în primele decenii ale secolului al XIX-lea, orientând cultura noastră din perspectiva unui fond originar folcloric. Cât folclor autentic se găseşte în opera lui Golescu nu se poate drămui, în schimb se poate simţi aria de invenţii, de joc, în spiritul creaţiei populare.

Momentul înţelegerii valorii literare a învăţăturilor lui Iordache Golescu, a semnificaţiilor artistice şi a realizărilor literare, nu acoperă valoarea documentară a manuscriselor.

,,Adunătura" de pilde şi povăţuiri, umplând lacunele de arhivă, lasă loc literatului şi exegetului pentru a descoperi posterităţii ,,desfătările literare" pe care le provoacă opera de artă, creaţia, aşa cum o trece prin sufletul lui Iordache Golescu. Căci autorul pildelor şi povăţuirilor este un moralist, hagoograf, un îndreptar al legii, un reflexiv, un înţelept, ca solomonarii lui Sadoveanu. Pildele şi povăţuirile sale sunt în literatura ce iese, în primele ei alcătuiri, dint-un spaţiu folcloric.

Cultul pentru maxima şi pentru meditaţii aforistice implică o saturaţie de cultură,  o societate formată pentru delectarea cu învăţături parabolice.

Cuvântul are un fel de sacralitate morală şi artistică. Până la Iordache Golescu şi Anton Pann, prin cuvânt se înţelesese de mai multe ori slova. Neculce mai adunase cuvinte, adică semne de viaţă, mărturii ale timpului, Iordache Golescu alcătuieşte un Dicsioner, scrie reguli gramaticeşti, deci norme pentru respectarea cuvintelor, apoi Pilde, povăţuiri şi  cuvinte adevărate şi poveşti, cântând, în fond, virtuţiile limbii, ale cuvintelor, căutând mereu adevărurile prin cuvinte şi cuvintele ce exprimă adevărul.