Liceul Teoretic „EVRIKA”
Rîbniţa, Transnistria, Republica Moldova

Prezentare

 

Am fost ,

suntem

și vom fi!


Scurt istoric.Motivația fondării.

Pentru noi,  cetăţeni ai Republicii Moldova, locuitori din partea stîngă a Nistrului, şcoala naţională  a fost, este şi va fi un imperativ al vremii. De mulţi ani în or. Rîbniţa nu exista o şcoală pentru copiii moldoveni din care motiv aceştea nu aveau posibilitate să vorbească şi corect în limba maternă.

Eram pe marginea prăpastiei, cînd puteam pierde limba şi puteam dispărea ca neam. Singura soluţie a fost ca, la doleanţa părinţilor la 01 septembrie 1989, autorităţile locale să deschidă pentru 70 de copii moldoveni şcoala medie incompletă nr.12 (din 1993- şcoala medie)  în localul grădiniţei nr.13 din oraş.

Creşterea numărului de elevi punea în evidenţă problema localului.

Odată cu separarea politicienilor de la Tiraspol, autorităţile locale şi-au format o atitudine negativă  faţă de noi, neasigurîndu-ne condiţii de instruire, mai mult ca atît, facînd tot posibilul de a ne desfiinţa ca şcoală naţională.

Astfe, pe parcursul acestor ani am schimbat mai multe sedii, pe care cu mare greu le obţineam de la administraţia locală:

1989-1990 – localul grădiniţei nr. 13

1990-1991 – închirierea localului  şcolii internat în schimbul întîi

1991- 1992 – administraţia locală printr-o decizie ne-a pus la dispoziţie un bloc

mic de studii (4 săli de clasă) pe str. Gagarin 14 ce nu satisfăcea

necesităţilor şcolii.

1992-2003 – localul ce ne aparţinea str. Gagarin -14;

- închirierea spaţiilor în policlinica orăşenească;

- grădiniţa nr. 13;

- şcoala medie rusă nr. 2;

- şcoala medie rusă nr. 11

2003- 2013 - închirierea grădiniţei nr. 21 ce aparţine Uzinei Metalurgice.

Intenţionat nu se creau condiţii de activitate, fiind mereu umiliţi şi goniţi.

Un argument la aceste spuse mai e şi „războiul şcolilor" din vara anului 2004, în urma  căruia  am fost izgoniţi din sediul ce ne aparţinea, în curtea căruia din bugetul de stat al Republicii Moldova, se construiau două blocuri de studii.

Acest  act de vandalizm a fost însoţit de arestări, prigoniri ale părinţilor şi pedagogilor, avertizări  la locul de muncă, dosare   penale. Malul Nistrului şi păduricea din apropierea  lui ne serveau ca loc unde ne întîlneam cu toţii, dar tot pe furiş.

Primul sunet la 1 septembrie 2004 l-am întîlnit tot pe malul Nistrului  ...

Deşi  pe data de 19 octombrie 2012 CEDO ne-a dat drept cauză nouă, condamnînd  Federaţia Rusă de violarea dreptului la educaţie în limba română, nu ni s-a întors ce ne-a aparţinut.

Pe parcursul anilor au fost mai multe adresări către conducerea Republicii Moldova, OSCE de a rezolva multiplele probleme ale liceului, cu parere de rău și pînă astăzi sîntem în așteptare...

Conform  Ordinului Ministerului Educaţiei al Republicii Moldova  nr. 414 din 13 august  2003 Școala Medie de Cultură Generală nr.12 a fost reorganizată în Liceul Teoretic  „Evrika”.

Galerie foto

Deschiderea Mărțișorului Deschiderea Mărțișorului Deschiderea Mărțișorului Deschiderea Mărțișorului Deschiderea Mărțișorului Concurs de Dragobete ore cu publicul ore cu publicul ore cu publicul ore cu publicul Ore cu publicul Ore cu publicul ore cu publicul Ore cu publicul Ore cu publicul Ore cu publicul Ore cu publicul
carnavalul toamnei carnavalul toamnei carnavalul toamnei carnavalul toamnei carnavalul toamnei carnavalul toamnei carnavalul toamnei carnavalul toamnei carnavalul toamnei carnavalul toamnei carnavalul toamnei carnavalul toamnei carnavalul toamnei carnavalul toamnei balul bobocilor balul bobocilor balul bobocilor balul bobocilor șezătoare  `Ziua bunicuțelor` șezătoare  `Ziua bunicuțelor` șezătoare  `Ziua bunicuțelor` șezătoare  `Ziua bunicuțelor` șezătoare  `Ziua bunicuțelor` șezătoare  `Ziua bunicuțelor` inceputul anului scolar sezatoare ziua profesorului ziua profesorului ziua profesorului ziua profesorului ziua profesorului ziua profesorului ziua profesorului ziua profesorului ziua profesorului ziua profesorului cabinetul de informatică punctul medical ospataria prezentare sala de sport Biblioteca primul sunet 2015 primul sunet 2015