Scoala Gimnaziala "Ion Irimescu" Nr.2 Falticeni
Falticeni, Suceava

Prezentare

Şcoala cu clasele I-VIII nr. 2 "ION IRIMESCU" Fălticeni este situată în zona centrală a oraşului, în vecinătatea Bisericii "Sfântul Ilie",patronul oraşului, la circa două sute de metri de Muzeul Apelor "Mihai Băcescu", vizavi de Piaţa agroalimentară a oraşului. Clădirea şcolii, cu o arhitectură unică, oferă condiţii generoase pentru desfăşurarea procesului educaţional. Este o şcoală cu tradiţie, în care clasicul se îmbină cu modernul, profesorul este prietenul matur al elevului în efortul acestuia în devenire; este prima şcoală din judeţul Suceava care a implementat cu succes alternativa educaţională "Step by Step", în anul 1998. Este şcoala prin care şi-au purtat paşii scriitorul Mihail Sadoveanu, când a venit de la Paşcani la Fălticeni, academicianul Mihai Băcescu, academicianul Petru Jitariu, fiul învăţătorului Petru Jitariu, profesorul universitar doctor Emil Perjeriu, publicistul Grigore Ilisei si mii de elevi care de-a lungul anilor au făcut şi fac cinste părinţilor, profesorilor, comunităţii fălticenene, ţării.
Şcoala primară nr. 2 şi-a deschis pentru prima dată porţile la 21 februarie 1873, prin strădaniile preotului iconom Ioan Savel, primul director al şcolii. De-a lungul anilor, şcoala şi-a schimbat locaţia şi forma de organizare, fiind pe rând şcoală primară de băieţi, şcoală mixtă, şcoală israelită, şcoală generală de 8 clase, şcoală de 10 clase. Din 1998, graţie generozităţii Maestrului Ion Irimescu, care a răspuns afirmativ la solicitarea colectivului didactic, şcoala a fost înnobilată cu numele domniei sale, care a devenit renume în anii care au urmat. Tot în 1998, s-au organizat câte o clasă "Step by step" şi o clasă "Waldorf". În prezent continuăm cu alternativa educaţională "Step by step", alături de învăţământul tradiţional.