Scoala Gimnaziala Nr.3 Carei
Carei, Satu Mare

Performanţele elevilor

Prezenţa noastră în fiecare an, începând cu anul 2002 la Festivalul “Suliexpo” (Ungaria) ne-a adus premiul I şi II la secţiunea folclor, respectiv teatru, o serie de menţiuni şi premii speciale, iar elevii pregătiţi de noi îşi valorifică talentele la liceele la care îşi continuă studiile. De asemenea, elevii noştrii au obţinut nenumerate premii la Festivalul de teatru şi muzică în limba franceză de la Mateszalka (Ungaria) şi locul I la Festivalul de muzică francofonă de la Budapesta. Elevii şcolii noastre au obţinut rezultate foarte bune la Testarea Naţională 2007 concretizate într-un număr mare de elevi cu medii peste 9,50, prima medie pe municipiu fiind obţinută de eleva Bianga Cristina cu media 9,96. Elevul Şuta Sebastian din clasa a VIII-a B, care în anul şcolar precedent a câştigat locul I la faza pe judeţ, la olimpiada de limba română în anul şcolar 2006-2007 a obţinut o menţiune la aceeaşi fază, la fel şi eleva Zdroba Alina din clasa a VIII-a A. La matematică s-au evidenţiat la concursul grupelor de excelenţă pe judeţ elevii Coşarcă Adrian din clasa a VII-a A, Jakab Norbert, Musta Paula şi Bianga Cristina din clasa a VIII-a A. La limba maghiară, eleva Enyedi Anna din clasa a VIII-a C a câştigat locul I la faza judeţeană. La olimpiada de religie ortodoxă, elevele Coşarcă Alexandra (clasa a V-a B) şi Cosma Maria (clasa a VIII-a A) au obţinut locul III la etapa judeţeană, iar Şuta Sebastian (clasa a VIII-a B) şi Coşarcă Adrian ( clasa a VIII-a A) au luat menţiune. La religia romano-catolică, Komlodi Kinga (clasa a VIII-a C) a luat locul I la faza judeţeană şi faza interjudeţeană. Elevii şcolii noastre ne-au reprezentat cu cinste şi peste hotare. Kiss Zsombor din clasa a VIII-a C a obţinut locul I la Concursul de informatică “Neumann Janos” din Ungaria. Cu prilejul zilelor “Karoli Gaspar” din Gönc, elevii şcolii noastre au prezentat un emoţionant spectacol de recitări şi cântece, iar echipajul de prim ajutor al claselor a VII-a şi a VIII-a au participat cu rezultate foarte bune la un concurs on-line urmat de o instruire practică la Mateszalka (Ungaria). La concursul organizat de ziarul Friss Ujsag pe teme de cunoaştere a istoriei şi culturii oraşului natal, echipajul clasei a VIII-a C a obţinut locul I pe judeţ şi, ca premiu o excursie. La concursul naţional “ Exploratorii ”, eleva Malinetescu Andrada din clasa a VII-aA a obţinut menţiune, iar Oprea Iasmina din clasa a II-a step by step menţiune pe ţară la concursul interdisciplinar “Proeducaţia”. La Concursul naţional Eurojunior premiul I pe ţară a fost obţinută de eleva Ardelean Patricia, din clasa a IV-a step by step, iar eleva Malinetescu Andrada din clasa a VII-a menţiune la acelaşi concurs. Elevii clasei a IV-a step by step au desfăşurat activităţi comune cu Ocolul Silvic şi Asociaţia Pescarilor şi vânătorilor Carei de ecologizare a zonelor din jurul municipiului. Membrii cercului de biologie “Fritillaria” au obţinut menţiune la faza pe zonă a concursului “ Viaţă pentru mediu, viaţă pentru om”.