Şcoala Gimnazială - Clasele primare
Copalnic-Manastur, Maramures

Conducerea

Directorii care au dobândit şi susţinut înalta ţinută a instituţiei de-a lungul timpului au numele înscris la loc de cinste în Cartea Şcolii. Numele d-lui prof. Bota Ioan, Bota Viorel, al d-lui prof. Câmpian Iustin , precum şi al domnului prof. Mihăilă Flore rămân legate de cele mai importante realizări ale şcolii, începând cu construcţia clădirii actuale, modernizarea celor două lăcaşuri de învăţătură , precum şi asigurarea bazei didactice. Indiscutabil au fost buni manageri şi au gestionat cu succes potenţialul intelectual al dascălilor care au servit şcoala cu dăruire o viaţă întreagă, dar şi al elevilor care i-au trecut pragul.

Conducerea unităţii -PJ - este asigurată în prezent de către d-nul director prof. Ioan Pop si d-na dir. adj. prof. Lupșa Emilia. Echipa de conducere secondată de Consiliul de Administraţie continuă să vegheze la atingerea obiectivelor propuse. De asemenea, relaţia armonioasă de colaborare dintre  şcoală şi Primăria Comunei Copalnic Mănăştur serveşte aceluiaşi scop declarat:optimizarea condiţiilor de studiu pentru toţi elevii din comună, facilitarea accesului la educaţie necondiţionat, obţinerea performanţei şcolare.

Spaţiul de lucru al conducerii şcolii este găzduit de clădirea din centrul localităţii Copalnic Mănăştur . Uşa direcţiunii este mereu deschisă celor ce se implică în misiunea nobilă de formare a caracterelor: cadrele didactice, părinţii sunt o prezenţă constantă .