Gradinita cu Program Prelungit "Arlechino" Galati
Galati, Galati

Parteneri

Există o colaborare bună cu Primăria Galati, în ceea ce priveşte alocarea fondurilor necesare întreţinerii şi reparaţiilor din unitate.

Relaţiile de colaborare cu părinţii organizaţi în comitete pe grupă, şi Consiliul reprezentativ al părinţilor pe grădiniţă, sunt foarte bune şi se materializează prin lecţii deschise, lectorate, serbări, excursii, vizite şi o serie de donaţii din partea acestora pentru bunul mers al actului didactic.

O colaborare fructuoasă există cu grădiniţele nr. 53 “Nicolae Labiş”,  Grădiniţa particulară “Omul de zăpadă” Galaţi, Grădiniţa cu program prelungit nr.4 Brăila, Grădiniţa cu program prelungit “Nicolae Romanescu” Craiova, Grădiniţa nr. 4 Alexandria şi şcolile aflate în apropiere: Şcoala Nr. 33 ,,Sfântul Dumitru” prin  desfăşurarea unor acţiuni organizate în scop educativ, precum şi cu alte instituţii importante: Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, Teatrul de păpuşi “Gulliver”, Teatrul muzical ,,Nae Leonard”, Biblioteca V. A Urechia, Biserica ,,Sfântul Daniil Sihastru şi Iacob Hozevitul”.