Gradinita cu program normal Nr.2 Cleja
Cleja , Bacau

Profesorii noştri

Grupa Steluţelor – copii între 2 şi 3 ani. Pentru micuţi trecerea de la braţele mamei la un loc şi feţe necunoscute va fi puţin mai grea, însă doamna prof. Ioana Drăghici a creat în sala de grupă un mediu adecvat vârstei lor. A pictat pe pereţi personaje fabuloase, în culori care îi binedispun pe cei mici, iar mulţimea de jucării şi jocuri îi vor introduce încet, încet într-o lume de basm şi se vor simţi ca acasă. Vor învaţa şi primele reguli: să stea pe scaunel, să împartă jucăriile, să mănânce alături de ceilalţi. Le va "presăra" praf magic de cunoştinţe noi: numărătoare de la 1 la 3, coloratul, dactilo pictura, jocuri distractive şi multe alte lucruri interesante şi utile, care îi vor ajuta să strălucească la fel de puternic ca şi stelele adevărate, luminându-şi calea vieţii.

Grupa Albinuţelor sau grupa mijlocie, cu copii cu vârste cuprinse între 3 ani şi jumătate şi 4 ani şi jumatate. Aici copiii sunt primiţi de doamna educatoare Irina Filip care e bună prietenă cu personajele pe care ei deja le cunosc din poveştile spuse de parinţi, bunici. Regulile de igienă sunt respectate cu stricteţe, disciplina o vor învăţa prin joc, iar cunoştinţele le vor aprofunda cu ajutorul fişelor de lucru. Aripile albinuţelor vor creşte ajutate de doamna educatoare, iar zborul lor va fi ghidat spre locuri necunoscute, dar frumoase.

Grupa Piticilor sau grupa mare, cu copii cu vârste între 4 ani şi jumătate şi 5 ani şi jumătate. Piticii veghează la buna desfăşurare a activităţilor, sub îndrumarea doamnei educatoare Angela Cochior – Bălan. Pentru pitici regulile de igienă şi de comportament sunt uşoare şi le respectă întocmai. Doamna educatoare îi învaţă să fie muncitori, conştiincioşi şi consecvenţi în tot ceea ce fac. Piticii trebuie să câştige, să piardă, să îşi asume greşelile, să facă şi fapte bune, să se descurce în orice situaţie nou apărută.

Grupa Fluturaşilor sau grupa pregătitoare cu copii cu vârste între 5 ani şi jumătate şi 7 ani. Deoarece este ultimul an al lor în grădiniţa, doamna educatoare Iuliana Sascău care a preluat grupa anul acesta înlocuind-o pe doamna educatoare Mihaela Dima,  are grijă ca aripile lor sa fie colorate cu toate culorile cunoaşterii, să îşi aprofundeze regulile de disciplină, de igienă, iar acum îşi vor pune doar ultimele accente de culoare: semnele grafice, cifrele învăţate prin desen, joc, în rimele poeziilor, în decupare şi chiar în scriere. Poveştile copilăriei spuse cu glas încet şi dulce de educatoare îi vor învăţa să povestească, să îşi îmbogătească vocabularul, să diferenţieze personajele poveştilor de cele reale. Sala de grupa este plină de jocuri logice, puzzeluri, jocuri de construcţie. Toate acestea fac parte din copilărie şi vor ajuta fluturaşii să zboare spre noi cunoaşteri.

Împreună urmărim să creăm un tărâm de basm, în care copiii sunt încurajaţi să viseze, să aibă încredere în ceea ce simt şi să-şi transforme visele în povestea lor de viaţă.