Liceul Tehnologic Odobesti
Odobesti, Vrancea

Prezentare

 

 

Incepand cu 1 septembrie 2019 LICEUL TEHNOLOGIC ODOBESTI devine

 

LICEUL DE AGRICULTURĂ ȘI INDUSTRIE ALIMENTARĂ ODOBESTI

 

 

 

CAMPANIE DE VACCINARE ÎMPOTRIVA COVID-19

 

 

 

Funcţionând fără întrerupere ...până astăzi, pe băncile lui s-au pregătit generaţii numeroase de tineri elevi, unii dintre ei au urmat învățământul superior şi au marcat viaţa științifică, artistică, culturală sau militară cu numele lor si cu pregătirea asimilata in cadrul liceului nostru.

 

 

 

Liceul a luat fiinţă în toamna anului 1901, mai precis în 27 octombrie 1901 - pe stil vechi - imediat după "număratul oilor", după cum spune tradiţia. Pe scurt, în urma eforturilor unor localnici ai urbei Odobeşti, pe atunci o comuna cu 5.000 de suflete, s-a înfiinţat o şcoală viticolă, scoală ce avea să dăinuie peste veacuri. Funcţionarea şcolii a început într-adevăr în localul casei Potop, alcătuit din două încăperi. Până la data de 15 martie 1902 a funcţionat numai un atelier de dogărie condus de un maistru şi sub conducerea lui Vasile Popa - directorul în exerciţiu al Şcolii Primare de băieţi din localitate. Şcoala a funcţionat în acest local până la data de 26 octombrie 1906, după care, împreună cu toate dependinţele ei, a fost mutată în localul propriu, construit cu ajutorul judeţului Putna şi a primăriei Odobeşti. Localul nou construit avea 13 încăperi. La începutul anului școlar 1945-1946, tot la data de 26 octombrie, sub denumirea de Şcoala Medie Tehnică de Viticultură, şcoala s-a mutat în localul în care se află şi astăzi. În anul 1951 s-a construit pe lângă clădirea principală şi în continuarea ei, bucătăria şi sala de mese. Mai târziu, în anii 1980, datorită creşterii numărului de elevi de liceu şcolarizaţi, s-a construit aşa-numita anexă, care cuprinde două laboratoare, patru săli de clasă şi dependinţe. S-a construit, de asemenea, un internat cu capacitatea de 150 locuri, iar blocul de nefamilişti a fost repartizat liceului, tot pentru internat școlar.
În decursul celor peste 100 de ani, în funcţie de evoluţia societăţii, de necesităţile pentru agricultură, existenţa specialiştilor şi a bazei didactico-materiale, şcoala şi-a desfăşurat activitatea sub denumirile următoare:

 

1901-1908 - Şcoala Elementară de Viticultură;
1908-1955 - Şcoala Medie Tehnică de Viticultură;
1955-1962 - Centrul Şcolar Agricol;
1962-1966 - Şcoala Tehnică de Horticultură;
1966-1976 - Liceul Agricol;
1976-1990 - Liceul Agroindustrial;
1990-2019 - Grupul Şcolar Agricol.

 din 2019   -  Liceul de Agricultură și Industrie Alimentară Odobești

 

În prezent, școala instruiește în cadrul învățământului de zi in profilele agricol, horticultură -  agenți de protecția plantelor, veterinari si contabili, dar sunt prezente şi școala profesionala si  postliceala - unde sunt pregătiți contabili si silvicultori pentru activitatea de comerț si tehnicieni silvici.

 

 

 

 

 

placa_400

 

 

 

 

 

"Purtati in amintire, pentru tot restul vietii, lucrurile bune care s-au ivit in toiul dificultatilor. Ele vor fi o dovada a puterii voastre si va vor da incredere in confruntarea cu oricare alt obstacol."