Liceul Teoretic "Carol I" Fetesti
Fetesti, Ialomita

Prezentare

"La Feteşti, partea lui Albu Rogoz toatã, pentru cã a venit jupân Albu Rogoz, vornic înaintea domniei mele, de a dat şi a dãruit toatã partea lui, sfântului hram mai sus spus, singur, de bunã voia lui, pentru sufletul sãu şi pentru sufletul pãrintelui sãu Nanu Rogoz, şi pentru cã pãrintele sãu Nanul şi-a pierdut capul pentru fiul sãu, Albul vornic."
Radu de la Afumaţi, Voievodul Tãrii Româneşti, 21 aprilie 1528

Situat în câmpia Bărăganului, Feteştiul a fost atestat ca aşezare în anul 1528, mai întâi ca târg de cereale şi animale, iar mai târziu ca centru de schimb şi nod de transporturi. Municipiul Fetesti este situat în sud-estul României, în judetul Ialomiţa, între capitala ţarii – Bucureşti – şi Constanţa. Aşezarea a fost menţionată pentru prima dată în anul 1528, într-un document emis de domnul Ţării Româneşti, Radu de la Afumaţi. La început, era doar un târg de cereale si de animale. Treptat s-a dezvoltat, a devenit comună în 1934, a fost declarat oraş, iar 30 de ani mai târziu, în 1995, a primit statutul de municipiu.

De numele Feteştiului, se leagă povestea celui mai mare arhitect român, Anghel Saligny, şi a celei mai mari lucrări de terasare din România, la acea vreme. În decembrie 1887, guvernul român l-a însărcinat pe Anghel Saligny sa elaboreze proiectul liniei ferate Feteşti- Cernavodă, prin construirea a două poduri mari peste Dunăre şi peste braţul Borcea. În doar doi ani, echipa arhitectului pune pe masa guvernanţilor, un plan impresionant, iar, în doar cinci ani, finalizează şi construţia, cunoscută drept Podurile Dunărene. Ultimul nit, din argint a fost bătut pe 14 septembrie 1895. Atunci a fost deschisă circulaţia pe porţiunea de linie Feteşti- Cernavodă Pod. Pe atunci, podul era cel mai lung din Europa, iar întregul complex de poduri feroviare româneşti peste Dunăre era cel mai lung de pe glob. Localitatea Feteşti a devenit în 1868 comună, iar în 1934 oraş. Ca urmare a  dezvoltării industriei, în special ramurile alimentară şi textilă, a sectorului construcţiilor, începând din 1965, fiind realizate investiţii în aceste sectoare, are loc o intensificare a structurii economiei zonei în favoarea industriei. În urma acestor transformări, localitatea a căpătat noi valenţe sub aspectul dezvoltării social-economice şi a devenit în 1995 municipiu.

Anul şcolar 1953-1954 a marcat debutul învăţământului liceal, cu o singură clasă şi un efectiv de 41 de elevi, sub denumirea de Şcoala Medie Feteşti. Cursurile erau desfăşurate în localul Şcolii Feteşti-Gară, al cărei director era învăţătorul Nica Dumitru. O perioadă, şcoala s-a mai numit şi „Vasile Roaită” şi a funcţionat în clădirea actuală a grădiniţei ,,Anghel Saligny”. 
În anul şcolar 1959-1960 s-a dat  în folosinţă noul local al liceului (actuala Şcoală Gimnazială ,,Aurel Vlaicu”), iar în 1965 liceul s-a desprins de şcoala generală, prin darea în folosinţă a localului actual al Liceului Teoretic „Carol I”. În 1965 s-au finalizat lucrările la localul actual, cu 16 săli de clasă. Tot în 1965 au fost construite internatul (cu 200 de locuri) şi cantina. În vara lui 1977,  profilul liceului a fost schimbat din Liceul Teoretic în Liceul Industrial Construcţii Căi Ferate, aparţinând Ministerului Transportului. 
După 1989 s-a  revenit la forma de dinainte de 1976, având astăzi profilurile uman şi real. În anul 2003, unitatea de învăţământ a devenit liceu reprezentativ în zona Feteşti-Ţăndărei.