Liceul Tehnologic ”ION POPESCU-CILIENI”
Cilieni, Olt

Prezentare

Liceul Tehnologic ”ION POPESCU-CILIENI”, Județul Olt, asigură formarea profesională în domeniul tehnic/construcții --instalații și lucrări publice, resurse naturale si protectia mediului/tehnician in agricultura. Școala recrutează elevi din comună și din comunele învecinate, mulți provenind din Județul Olt, județ în care școlile de arte și meserii sunt în lichidare.

Educația și învățământul tehnic în pregătirea inițială prin Liceul Tehnologic nu se pot realiza decât într-o strânsă legătură cu piața muncii și partenerii sociali.Realitatea economică și socială impune ca o condiție esențială oricărei activități eficiente cooperarea celor doi factori: școala și partenerii sociali, pe baza recunoașterii reciproce a competențelor și responsabilităților.

Școala a ales acest profil, deoarece calificarea în domeniu oferă absolvenților noștri o șansă reală de afirmare socio-profesională.

 

Școala, principal factor de cultură și educație,și-a făcut simțită prezența în rândul locuitorilor Comunei Cilieni încă din 1887, când exista o școală primară de gradul II, mixtă, cu un învățător și 34 de elevi (29 băieți și 5 fete) din 182 de copii (56 de băieți și 87 de fete) capabili de a urma școala. În anul 1907, funcționau 2 învățători. Înainte de 1925 exista un singur local de școală cu 4 clase.

În 1928 existau 2 localuri de școală, unul având 4 săli de clasă și o cancelarie, iar celălalt 2 săli de clasă și o cancelarie.

Localul de școală construit în 1910, reabilitat și modernizat în 2002-2003 a fost reintrodus în circuitul educațional la 1 septembrie 2003, aici funcționând Centrul de Documentare și Informare, cabinetul de informatică și trei săli de clasă.

Școala generală, construită în 1968, cu parter și etaj, se află în prezent în program de reabilitare cu B.E.I.

Printre cei care au învățat în această școală se numără oameni de cultură și artă, oameni de afaceri, etc. dintre care enumerăm: Pr.Prof Dr. Ion Popescu-Cilieni, Pr. Dr. în matematică Degeratu Profir, Pr. Univ. Dina Gheorghița, Pr. Dr. în teologie Ion Bajau, Pr. Dr. în teologie Tudorel Cristea, Ing. chimist și autor al mai multor brevete Pia Mitran Biolan.