Scoala Gimnaziala Nr.1 Negresti Oas
Negresti Oas, Satu Mare

Prezentare

Şcoala Gimnazială Nr.1 Negreşti Oaş, este cea mai veche şcoală din oraş. În luna septembrie 2000 ea a sărbătorit semicentenarul unităţii şcolare.

Şcoala este situată în centrul oraşului Negreşti Oaş, pe strada Victoriei Nr.99, având în structură un număr de 19 săli de clasă, 3 laboratoare, 1 sală de sport, 1 cabinet de informatică şi alte spaţii care deservesc procesul instructiv-educativ (muzeu şcolar, bibliotecă, sala profesorală, birouri, magazie de materiale, teren de sport, etc).

Un număr de 600 elevi îşi desfăşoară activitatea în această unitate şcolară în momentul actual.

Unitatea noastră își desfășoară activitatea într-un singur schimb, de dimineață.

Fiind cotată foarte bine pe plan local şi judeţean, tot mai frecvent părinţii din comunele apropiate îşi îndreaptă copiii spre a urma cursurile la această unitate, acest lucru fiind  determinat  de profesionalismul cadrelor didactice reflectat in rezultatele obţinute .

Viziunea școlii:
”Ne propunem să asigurăm condiții pentru dezvoltarea armonioasă a fiecărui elev din școală. Toți elevii noștri își vor defini și dezvolta personalitatea, părinții vor găsi un partener de calitate în educație iar profesorii vor oferi tuturor sprijinul lor.”

Misiunea școlii:
„Interacțiunea școlii cu mediul social, cultural și economic, transformarea școlii într-un centru de resurse educaționale și de servicii oferite comunității”
Valori:
Calitate
Competență
Creativitate
Responsabilitate
Eficiență
Transparență

Deviza școlii:
„ Este uşor să înveţi a merge. Important este încotro te îndrepţi. Ştim că nu toţi copiii sunt la fel.
Noi, împreună cu familia ta, te călăuzim spre reuşită şi împlinire, căci tu ne reprezinţi.”

  Înscriere învăţământ primar 2024

Înscriere în învățământul primar 2024