Scoala Gimnaziala "Sfintii Imparati" Balta Doamnei
Balta Doamnei, Prahova

Prezentare

Şcoala noastră îşi propune ca toţi elevii să devină purtători de valori şi principii democratice pentru comunitatea în care traiesc.

Să creăm un climat bazat pe performanţă, competiţie, cooperare, să încurajăm initiaţiva individuală şi să asigurăm egalitate de şanse prin educaţie!

Comuna Balta Doamnei se află pe malul stâng al râului Ialomița, la 6 kilometri de DN1, din dreptul satului Potigrafu. Din vechime, pe aici trece drumul ce leagă Muntenia de Moldova și Transilvania.
Localitatea se află la o distanță de 27 de kilometri de reședința de județ, municipiul Ploiești, și la 44 de kilometri de capitala țării, București. Se învecinează la est cu comuna Gherghița, la nord cu comuna Olari, la vest cu satul Potigrafu, iar la sud cu Siliștea Snagovului.
Comuna este formată din satele:
• Balta Doamnei - centru administrativ
• Bâra
• Curcubeu
• Lacu Turcului.
Satul Balta Doamnei este atestat ca entitate teritorială prin documentul emis de voievodul Vlad Vintilă pe data de 16 ianuarie 1533, prin care întăreşte mânăstirilor Muşeteşti, Snagov, Nucet, Bolintin, Strâmbu, Glavacioc şi Tismana „ca să le fie Bălţile Doamnei ce a fost parte domnească toată, fiecare pe câte o parte, dăruite de alţi domni mai dinainte vreme.”
Denumirea localității provine de la doamna lui Matei Basarab, în urma luptelor acestuia cu domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, de pe apa Nenișorului. Doamna Elina avea aici bălți și heleșteie cu pește, localitatea numindu-se inițial Curcubeu Doamnei.
În anul 1889 comuna Balta Doamnei este oferită regelui Carol I, fiind una dintre cele 12 domenii ale Coroanei.
• Biserica de lemn din Balta Doamnei datează de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. Biserica de zid din acest sat a fost ridicată în 1883 cu ajutorul lui Ion Kalinderu de Calistrat , monahul de la mânăstirea Căldăruşani. Numele se pare că provine de la Doamna Stanca, soţia lui Mihai Viteazul, fosta proprietară a acestei moşii.

În comuna Balta Doamnei există doua şcoli şi două grădiniţe, respectiv patru corpuri de clădire:

 

Şcoala Gimnaziala "Sf. Împăraţi",Comuna Balta Doamnei

5 săli de clasă,dotate cu laptop,flipchart si videoproiector;
cancelarie;
bibliotecă;

sala de sport

teren de sport cu gazon

Secretariat

Birou director

Arhiva.

 

Scoala Gimnaziala Lacu Turcului

4 sali de clasa dotate cu laptop si videoproiector

1 sala de sport

Cancelarie

Biblioteca.

Grădiniţa Balta Doamnei

2 sali de clasă. 

Grădiniţa Bâra

1 sală de clasă.