Scoala Gimnaziala "Emil Racovita" Onesti
Onesti, Bacau
Prezentare
«Şcoala este libertatea de a merge înainte
ajutat şi informat»
Prezentare
1. Localitatea de reședință
Municipiul Onești, localitatea în care se află Școala Gimnazială „Emil Racoviță‟, este una din cele mai vechi așezări ale Văii Trotușului. Așezarea de pe Trotuș apare consemnată într-un act de danie emis la 14 decembrie 1458 de cancelaria voievodului Ștefan cel Mare din Suceava. Documentul se află expus la Muzeul de Istorie al municipiului Onești alături de obiecte și arme datând din acea vreme, descoperite de arheologi pe aceste meleaguri.
Orașul modern a luat naștere pe vatra vechiului sat în anul 1952, când prin decizia Consiliului de Miniștri a fost dispusă construirea Grupului Industrial Borzești și a orașului muncitoresc Onești. În urma acestei decizii s-au înființat primele colonii și a început construcția primelor blocuri. În 1956 comuna Onești primește statutul de oraș. Din martie 1965, orașul se numește Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar din anul 1990 revine la vechea denumire, Onești.
Perioada anilor 1970-1985 a fost marcată de o extindere a habitatului urban. Atunci s-a construit „partea de sus‟ a orașului, cu locuințele muncitorești, utilitățile și infrastructura aferentă, inclusiv Școala „Emil Racoviță‟.
2. Școala Gimnazială „Emil Racoviță‟
2.1. Anul înființării unității școlare: la 1 septembrie 1972 prin Decizia Nr. 220/5.12.1972 emisă de Consiliului Popular al Municipiului Gheorghe Gheorghiu-Dej, Comitetul Executiv, jud. Bacău.
2.2. Denumirea unității școlare:
Între anii |
Denumirea școlii |
1972-1993 |
Școala Generală Nr.10 Gheorghe-Gheorghiu Dej |
1993-1996 |
Școala cu Clasele I-VIII Nr.10 Onești |
1996-2001 |
Școala „Emil Racoviță‟ Onești |
2001-2003 |
Școala cu Clasele I-VIII „Emil Racoviță‟ Onești |
2003-2005 |
Școala cu Clasele I-VIII Nr. 4 „Emil Racoviță‟ Onești |
2005-2012 |
Școala cu Clasele I-VIII „Emil Racoviță‟ Onești |
2012 și în prezent |
Școala Gimnazială „Emil Racoviță‟ Onești |
2.3. De-a lungul anilor
La inaugurarea localului școlii, în anul școlar 1972-1973, școala a funcționat cu 19 clase și 24 de cadre didactice (învățători și profesori) transferate de la Liceul Teoretic Nr. 1(astăzi Colegiul „Grigore Moisil‟). În anii ce au urmat numărul de elevi și clase a oscilat între:
Anul |
Nr. Clase/grupe |
Nr. Elevi |
|
1972 |
19 |
613 |
|
1984 |
40 |
1440 |
|
2003 |
28 |
738 |
|
2013 |
Școala Gimnazială „Emil Racoviță‟ Onești |
15 |
|
Structură - GPP „Magnolia‟ Onești |
9 |
190 |
|
Structură - GPN Nr.7 Onești |
1 |
32 |
Diminuarea numărului de elevi din ultima perioadă este efectul migrării unui număr însemnat de familii în mediul rural sau în statele occidentale, cât și scăderii natalității din zonă.