Comuna Săgeata este aşezată în partea de câmp a judeţului Buzău, la o distanță de 17,3 km de oraşul Buzău și 26 km de ultimele cute ale munţilor Carpaţi. Este formată din 7 sate: Baniţa, Beilic, Bordușani, Dâmbroca, Găvănești, Movilița și Săgeata, satul de reședință. Toate satele sunt aşezate în lungul aceleiaşi şosele, pe malul stâng al râului Buzău. În unele părţi, apropierea de râu ajunge la 7-8 m, distanța medie fiind de 400 m.

Satul Săgeata a fost întemeiat în secolul al XIX-lea, având la bază împroprietărirea ”însurăţeilor”, care şi-au construit case pe terenurile încredinţate, formând cătune (grupuri de case). Câteva cătune s-au alipit de satele mai mari, unele au rămas de sine stătătoare, iar altele au dispărut. Numele comunei vine de la Stan Săgeata, un mocan care s-a oprit cu turmele lui de oi în pașunile înalte care erau în acea vreme.

Fiind aşezată pe malul opus al Buzăului față de drumul care duce de la București prin Buzău spre Brăila, Săgeata a fost întrebuințată ca punct strategic de armatele ruseşti, împotriva turcilor. Astfel, în timpul războiului ruso-turc din anii 1806-1812, satele Săgeata și Beilic au fost devastate de mai multe ori. În anul 1809 generalul Essen a fortificat-o, făcând din ea un lagăr rusesc.

În primăvara anului 1812, apele râului Buzău cresc și se revarsă. Stan Săgeata alege să se mute pe malul stâng al râului care era mai înalt și unde apele nu pătrunseră aşa tare. Între 1830 – 1831, zona a fost bântuită de ciumă și au murit mulţi oameni. Casele erau făcute din lemn, cu lipani, lipite cu pământ, iar acoperişul era din stuf. Oamenii cei mai săraci locuiau în bordeie. În anul 1837, se adunaseră la un loc 40 de familii, care trăiau în bordeie. În anul 1855, Alexandru Bagdat împarte moşia în două, dăruind-o celor doi moştenitori ai săi, Toma Bagdan și Katz Bagdat, formându-se două sate: Săgeata de Sus și Săgeata de Jos.

Într-o situaţie cerută de Ministerul de Interne, Agricultură şi Lucrări Publice din anul 1865, domeniul Serviciu Statistic, indicele comunelor României, potrivit „noii organizări a Legii comunale” multiplicată prin Imprimeria Statului, se menţionează că „ satul Găvănești are 173 de familii şi o biserică, iar comuna Săgeata este alcătuită din trei sate: Săgeata, Beilic şi Coiteasca, în toate există 192 de case şi 166 de familii, precum şi două biserici. Găvănești şi Săgeata fac parte din Plasa Câmpu.” (Extras din Monografia Comune Săgeata). În comună funcţionau o școală cu 41 de elevi în Săgeata de Sus și 2 biserici la Beilic și Săgeata de Sus.  În comuna Găvănești funcţionau o școală cu 36 de elevi (dintre care 2 fete) și o biserică clădită de episcopul Chesarie al Buzăului în 1844.

În 1925, comuna făcea parte din plasa Câlnău a aceluiaşi judeţ. În 1950, comunele Găvănești si Săgeata au fost incluse în raionul Buzău al regiunii Buzău si apoi (după 1952) al regiunii Ploieşti. În 1968, reforma administrativă a dus la desfiinţarea comunei Găvănești și includerea ei în comuna Săgeata, care a fost rearondată judeţului Buzău, reînfiinţat; tot atunci, satele Săgeata de Jos și Săgeata de Sus au fost unite în satul Săgeata, satul Seineasca a fost inclus în satul Beilic, iar satul Dâmbroca a revenit la comuna Săgeata după desfiinţarea comunei Scurtești.

Singurul obiectiv din comuna Săgeata inclus în lista monumentelor istorice din judeţul Buzău de interes local este biserica „Sfântul Nicolae” din satul Găvănești, împreună cu clopotnița și zidul ei de incintă, ansamblul datând din secolul al XIX-lea și fiind clasificat ca monument de arhitectură. Este posibil ca satul Dâmbroca să-şi tragă numele de la dâmbul pe care este aşezat, iar academicianul Iorgu Iordan susţine că, iniţial, satul s-a numit Drâmboca, fiindu-i schimbat numele datorită greutăţii de pronunţie.  De-a lungul vremii, trei învăţători s-au străduit şi au realizat mici monografii în zona comunei Săgeata:  Dumitru T Alexandru, Gheorghe Tudor, Petre Ungureanu.

Elemente de identificare a unităţii şcolare

Şcoala gimnazială „Nicolae Efrimescu” este situată în comuna Săgeata, judeţul Buzău și cuprinde următoarele sate: Dâmbroca, Bordușani, Săgeata, Beilic, Găvănești și Baniţa. Din cauza numărului tot mai redus de copii în ultimii ani reţeaua şcolară la nivelul comunei a suferit numeroase restructurări, astfel că au fost desfiinţate pe rând grădinițele și şcolile din satele Bordușani, Beilic sau Baniţa. În acest moment, la nivelul comunei mai există 3 unități şcolare (Dâmbroca, Săgeata și Găvănești) și 3 GPN-uri (Dâmbroca, Săgeata și Găvănești). Copiii satelor Bordușani, Beilic și Baniţa sunt zilnic transportaţi cu microbuzul şcolar la şcolile Săgeata și Găvănești.

Clădirile grădinițelor se află în proximitatea şcolilor, fie pe strada principală (în satul Săgeata), fie în fostele centre istorice ale satelor (în satele Dâmbroca și Găvănești, pe străzi adiacente şoselei principale). Singura clădire cu etaj dintre cele 6 unități educaţionale o reprezintă clădirea școlii gimnaziale din Găvănești.

Istoricul  şcolii

Şcoala  gimnazială Săgeata  a  fost  înfiinţată  în  urmă  cu  peste  120 de  ani şi  a funcţionat la început ca şcoala primară, într-un local modest cu câteva clase. Învățătorul Nicolae Efrimescu, primul învățător cu pregătire specială din istoria școlii Săgeata și cel care mai târziu avea să devină și preot al acestei comunități, a pus temelia primului local al școlii Săgeata în anul 1893, după 11 ani de predat în condiţii vitrege, în case sărăcăcioase sau chiar în aer liber. Prin construirea localului școlii, învățământul din comuna Săgeata intră într-o nouă eră, aceea a învățământului modern, instituționalizat.

Şcoala din satul Dâmbroca a avut permanent un număr mai mic de populaţie şcolară decât Săgeata. După anii ’70 populaţia  şcolară  a  crescut foarte  mult în toate localitățile rurale,  iar  şcolile  ajunseseră să funcţioneze în mai multe schimburi, existând chiar și câte 4 clase paralele. Această stare de lucruri a durat până în primii ani după Revoluţie, după care a urmat un declin constant al numărului de copii școlarizați.

În acest moment, nu numai că la niciuna dintre scoli nu mai funcționează clase paralele, ba chiar s-a ajuns în situaţia în care elevii ciclului gimnazial să fie obligaţi prin lege să învete în regim simultan, deoarece nu se mai întrunește condiţia existenței unui număr de minimum 12 copii în clasă.