Scoala Gimnaziala Ograda "Ionel Perlea"
Ograda, Ialomita

Prezentare

“Suntem o familie!
Ȋmpreună construim, ȋnvăţăm, inovăm, păstrăm tradiţiile!
Suntem o şcoală deschisă pentru comunitate!
Pregătim viitorii absolvenţi pentru integrarea ȋntr-o societate ȋn schimbare!”


  1. VIZIUNEA ŞCOLII

Descentralizarea sistemului de învățământ implică, trecerea accentului de la comunicarea pe verticală, descendentă, la comunicarea pe orizontală și pe diagonală.
În aceste condiții de sporire considerabilă a autonomiei școlii, parteneriatul interinstituțional devine un instrument esențial al activității manageriale.
Considerăm că deosebit de importantă într-o școală este relația educațională fundamentală dintre profesori și elevi.
Foarte important este de a urmări evoluția societății și de a ne propune realizarea acelor obiective care promovează școala pe trepte tot mai înalte, care țin cont de nevoile organizației, ale elevilor, ale părinților, ale cadrelor didactice.
Obiectivul major îl constituie creșterea calității actului de predare, prin promovarea metodelor active și aducerea noului în procesul predării-învățării.
Trebuie să avem în atenție și să urmărim formarea competențelor – cheie europene, cum sunt:
> Comunicarea în limba română;
> Comunicarea în limbi de circulație internațională;
> Deprinderi de calcul matematic și competențe de bază în științe și tehnologie;
> Abilități în tehnologia informației și comunicațiilor;
> A învăța să învețe;
> Competențe civice și interpersonale;
> Anteprenoriat și conștiință culturală.

,,Școala trebuie să-l pregătească pe elev pentru viață.”
Documentele de politici și strategii europene și naționale pun accent pe importanța și necesitatea dezvoltării reale și eficiente, în societatea cunoașterii a acestor competențe în rândul tuturor absolvenților învățământului obligatoriu.


2. MISIUNEA ŞCOLII

Școala noastră va urmări  crearea unui cadru propice formării și dezvoltării deprinderilor și capacităților necesare continuării studiilor în forme superioare de învățământ, șansa către dezvoltarea personală și profesională, să devenim o școală deschisă pentru toți cei care au nevoie de educație (copii, tineri, adulți) indiferent de etnie sau religie, un centru de resurse educaționale și de servicii oferite comunității.

Vom căuta să satisfacem nevoia fiecărui elev de a se simți competent, deschis spre schimbare și spre înțelegerea și respectarea valorilor socio-culturale ale unei societăți democratice.

Calculatorul va deveni unul dintre prietenii elevului.

De aceea, ne propunem să oferim șanse egale pentru educație și cultură.

Noi  suntem o familie care nu piere și nu îmbătrânește, ci transmite viitoarelor generații sentimentul lucrului bine făcut, cu răbdare și temeinicie.

Opţiunea strategică a ultimilor ani în politica educaţională a fost şi este calitatea în educaţie. Şcolii i se cere să facă faţă atât provocărilor prezentului cât şi aşteptărilor viitorului, să dea răspunsuri complexe situaţiilor complexe, să reflecteze în interior ceea ce se întâmplă în societate.

Idealul educaţional al şcolii vizează dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individului și  formarea personalităţii autonome şi creative.
Finalităţile specifice pe care dorim să le realizăm sunt:
> formarea personalităţii – prin însuşirea valorilor culturii naţionale şi universale;
> educarea – în spiritul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, ale demnităţii şi toleranţei;
> cultivarea sensibilităţii faţă de problematica umană şi de valorile morale şi civice;
> formarea capacităţii intelectuale, a disponibilităţilor afective şi a abilităţilor practice;
> asimilarea tehnicilor de muncă intelectuală necesară autoinstruirii pe parcursul întregii vieţi;
> dezvoltarea armonioasă, prin educaţie fizică şi educaţia pentru sănătate, educaţia ecologică şi educaţia interculturală prin programe specifice;
> identitatea Şcolii cu clasele I-VIII Ograda va consta într-o abordare flexibilă a curriculum-ului pentru a răspunde nevoilor elevilor la diferite vârste şi etape;


3. ŢINTE STRATEGICE

$  Curriculum la decizia şcolii diversificat şi atractiv, realizat prin consultarea elevilor şi părinţilor şi cuprinderea fiecărui elev într-o formă de educaţie extracurriculară;
$  Încadrarea cu personal didactic cu o înaltă pregătire ştiinţifică şi metodică, receptiv la nou şi interesat de perfecţionare şi formare continuă;
$  Promovarea imaginii şcolii în contextul climatului concurenţial actual de descentralizare şi autonomie instituţională.
$  Gestionarea, întreţinerea şi menţinerea funcţionalităţii patrimonului şcolii, dezvoltarea acestuia prin accesarea de fonduri UE.
$  Prevenirea eşecului şcolar şi includerea tuturor elevilor într-o formă superioară de şcolarizare, creşterea performanţei  şcolare.