Comuna Butea este situată în partea de sud-vest a teritoriului judeţului Iaşi, la aproximativ 70 km de municipiul Iaşi, de care este legat prin D.N.28, modernizat, şi D.C.82A, prevăzut cu îmbrăcăminţi asfaltice uşoare, degradate. Teritoriul comunei se învecinează la nord cu teritoriul comunei Strunga, la vest cu comunele Al.I.Cuza şi Mîrceşti, la est cu comuna Oţeleni şi la sud cu teritoriul judeţuIuiNeamţ. Cel mai apropiat oraş din judeţ este Târgu Frumos, la 24 km spre nord, de care este legat pe D.N.28 şi D.C.82A. La aceeaşi distanţi, pe D.N.28 şi D.N.2 este şi municipiul Roman, din judeţul Neamţ, dar care are un potenţial de polarizare net superior.
Comuna Butea are o poziţie în teritoriu care s-a schimbat de mai multe ori din punct de vedere al organizării administrativ-teritoriale. Preluată de la fostul judeţ Roman imediat după război, a figurat în regiunea Iaşi, iniţial în raionul Târgu Frumos, iar după desfiinţarea acestuia, în raionul Paşcani. Si în momentul de faţă are o poziţie incertă, mai ales în condiţiile în care există presiuni pentru reînfiinţarea judeţului Roman. Poziţia comunei, respectiv a centrului de comună, care cumulează peste 85% din populaţie, la cea 5 km de traseul D.N.28, nu constituie un impediment major în accesibilitatea la oraşele mai apropiate, dar aceasta se situează la limita izocronei de 60 minute.
Comuna Butea face parte dintr-o enclavă de colonizare cu ceangăi, aduşi din Ardeal acum cca 200 de ani, de religie romano-catolică, şi care mai cuprinde în judeţul Iaşi comunele Mirceşti, Oţeleni, Hăîăuceşti şi parţial Al.I.Cuza şi Strunga, precum şi mai multe comune limitrofe din judeţul Neamţ. Aceste comunităţi se caracterizează printr-o mai mare coeziune, fiind mai puţin afectate de migraţii, şi un nivel gospodăresc superior comunelor din jur. Chiar în cadrul comunei Butea este deosebit de pregnantă deosebirea dintre evoluţia şi principalele structuri ale populaţiei din satul Butea (romano-catolici) şi Miclăuşeni (ortodocşi).
Profilul social-economic este bazat în cea mai mare parte pe funcţia agricolă, Ia care se adaugă unele activităţi de prelucrare a resurselor forestiere şi de balastieră. Comuna mai dispune şi de un potenţial turistic reprezentat de cadrul natural, unele dotări existente sau potenţiale, ca şi de traseul D.N.28. In cadrul sistemelor de localităţi ce compun judeţul Iaşi, comuna Butea oscilează între sistemul de importanţă locală al oraşului Târgu Frumos şi aria de polarizare a municipiului Roman din judeţul Neamţ.
Eşti curios să afli mai multe despre noi.....?
România este deja una dintre ţările Uniunii Europene; de aceea, tot ceea ce facem noi, profesorii, facem cu gîndul la viitor. România este o ţară care se bucură de un peisaj frumos şi diversificat: Carpaţii, Dunărea, Marea Neagră. În acest spaţiu s-a format poporul român cu mii de ani în urmă şi tot aici acum trăiesc si alte naţionalităţi - maghiari, ţigani, germani ,ucrainieni,etc.
În partea nord-estică a României, în judeţul Iaşi, se află Butea, satul nostru. Acesta a fost atestat pentru prima dată în secolul al XVIII-lea.
Începuturile educaţiei în zonă datează din secolul al XIX-lea , când boierul Dimitrie Sturza şi fiul său au angajat profesori particulari. În Butea copiii se vor bucura de prezenţa unei şcoli abia din anul 1886. Aici a fost, este şi va fi mereu o lume de dascăli care împreună păşesc spre viitor.
Patronul spiritual al Scolii Gimnaziale Butea , Dumitru Mărtinaş a reprezentat pentru copii întruchiparea pedagogului desăvârşit şi o ilustrare a idealului de perfecţiune. "La om totul trebuie să fie frumos, şi faţa, şi sufletul şi gândurile. Elevul trebuie să ştie că personalitatea sa se poate manifesta liber. Elevul este o fiinţă prospătă, cu ochii larg deschişi către porţile necunoscutului, cu inima şi gândurile însetate de tainele lumii"( Dumitru Mărtinaş). Profesorii şi elevii şcolii nostre încearcă să respecte aceste principii şi să se pregătească pentru viitor.