LICEUL TEHNOLOGIC „MOGA VOIEVOD” HĂLMAGIU
Halmagiu, Arad

Proiecte educaţionale

 

 

Proiectele educative iniţiate în şcoală urmăresc stimularea interesului elevilor prin implicarea lor în activităţile propuse, dar şi implicarea responsabilă a diriginţilor şi comunităţii. Rezultatele scontate sunt: schimbarea atitudinii elevilor faţă de problemele existenţiale, prevenirea comportamentelor de risc, a conflictelor interpersonale, formarea unui sistem de valori şi atitudini pozitive fată de un stil de viaţă sănătos. Întreaga activitate a cadrelor didactice din şcoală urmăreşte, în principal, creşterea prestigiului şi a calităţii activităţii unităţii de învăţământ prin activităţile desfăşurate cu elevii şi profesorii şi prin forme de parteneriat cu reprezentanţi ai comunităţii locale, agenţi economici. Se doreşte ca unitatea noastră şcolară să constituie un spaţiu de manifestare a responsabilităţii, a toleranţei faţă de opiniile diferite. Se încearcă stimularea şi valorizarea potenţialului elevilor prin implicarea în activităţile extraşcolare.

Obiective:

- Optimizarea relaţiei şcoală- familie;

- Diversificarea activităţii extracurriculare;

- Îmbunătăţirea frecvenţei în anul şcolar 2017- 2018;

- Reducerea fenomenului de violenţă şcolară;

- Dinamizarea Consiliului Elevilor prin iniţierea şi organizarea unor proiecte educative având drept scop implicarea şi responsabilizarea unui număr cât mai mare de elevi în viaţa şcolii;

                                       - Dezvoltarea capacităţii de comunicare;